Lista completă, pagina 2
Neputință
Când mâna mi-e legată
și ochiul jartelat
implor divinitatea
și caut împrejur,
care îmi e păcatul
și cât o să îndur.
Capcane la tot pasul
croite-n vicleșug
ți-nalță slăbiciunea
la rang de performanță,
măciuca ce urmează
te pune-n ambulanță.
Nu scapă oaie neagră
din munca de-ndreptare
dau lapte, miei și lână
dar semnul de turbare,
atârnă ca o piatră
și duce la pierzare.
"Opriți măcelul"
spunea un general necopt,
[...] Citește tot
poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colind în libertate
Dezvelit un deal și-arată
creasta plină de noroi.
Latră câini bătuți de soartă
costelivi, cu blana plină
de mocirlă și gunoi.
Casele se-ntrec în lipsuri
fumuri cresc din doi în doi,
iar de stâlpii de la poartă
se agață, ca strigoi, chipuri
chinuite-ntruna, de oftat
și de nevoi.
Coată-n zare cu privirea
și cu gându-n țări streine.
"Da, de a uitat să sune
și-a plecat. Poate că vine."
Paserile călătoare,
fac cârduri de sărbători,
vin în valuri optimiste
zac în vamă, de cu zori.
Când li se-ngustă cărarea
[...] Citește tot
poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Purgatoriu
Psihologia mulțimii
târziu a povestit:
Nebunia unită
ciclic s-a războit.
A ei dorită eclipsă
e să trimită
lumea-n Apocalipsă.
Acum, când piticul,
atomul cel mic
e... năzdrăvanul,
supremul voinic!
Dumnezeu,
notă a luat
apoi a zis răspicat:
Îngeri și demoni
până acum am fost delicat,
oi albe și negre
în stână ați stat.
v-a înbulzit răutatea,
cu Natura v-ați pus
[...] Citește tot
poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul, nu gândirea
Mă duc pe gănd în Univers, m-așez pe corn în Andromaca
mă tot socot să pun de un vrej, s-aduc acasă vaca.
De unde-n gând atâta energie?
Că nu-i blindaj care să-l țină legat de tâmplă, încătușat.
Străbate tot, se naște-n depărtări, sfidează timpul, te transpune
oriunde vrei și nu apune.
Particulă elementară născută-n ciclotron uman, fără efort și legi elucidate,
arată lumii căt de sus ne-am cățărat, în evoluție, pe cracă.
Mă tot gândesc, și nu e gând, căci ceasul îl tot bate, ce bob s-aleg
să nu scap vaca, ce-a inundat cu aur, Andromaca.
Se mișcă biții prin mașini, te duc din cască-n cască,
îți mută chipul pe Pământ, dar nu e dintrodată.
Se-npotmolesc la greu, se pierd când tună,
și-artă timp acasă când se-adună.
Departe de-a fi gând, e imitația prin care
materia se scurge la mare depărtare.
Vă las un pic, mă-ntorc pe Andromaca
să stau pe corn, să nu mă uite vaca.
Si-atunci, să fie gândul, un vârf de energie, vecină cu nimicul,
ce-apare unde vrei în clipa născocirii, în zona de idei?
[...] Citește tot
poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În prag de vară
Când ziua dă-n pârgă, culegătorii de rouă iau vara micul dejun.
Elita planează în zone de vis, vânează vaporii rătăciți în dungi de petale
stau cu plăcere în trandafir să-și mângâie pofta născută-n zefir.
La parter, săritorii-n lungime sorbesc pe furiș, gustând tacticos lăstar de păiș.
cosașul bondoc invitat de lăcusta vecină, servește o ceașcuță de clorofilă,
vrea să-și sporească bronzul verzui, să aibă carâmbii de lac,
că-n desișul de plante, nu departe, așteaptă a lui jumătate.
Ceva mai jos, instinctual, se-ncheie un ospăț canibal.
Îmbătată de prea multă plăcere, călugărița, ce nume sfânt,
prelungește a ei reverie, mușcând la început jucăuș,
dar în oarba-i gelozie, simțind că-i gustos, seceră capul ce-i prea frumos.
Bucuroși că ziua și noaptea se scaldă-n răcoare,
trubadurii se-ascund de priviri iscoditoare, nu vor să atragă
dojana furnicii, mereu creditoare, pusă pe sfat și dorită-ndreptare.
În fracul distins, contrastând la culoare, se întind
și cuprind divanul de frunze mereu pregătit, pun gama pe pinteni
și așteaptă chitic, să intre în scenă, cu al lor țârâit.
Ce concert, câtă splendoare, mult mai plăcut poți să spui,
dacă-n poveste apar brotacii verzui.
Între mălini o stare hazlie, de-a dreptul sudat stă cocoțat
[...] Citește tot
poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culorile iubirii
La inceput, iubirea e... rupestră
un pețiol verzui pierdut în albele petale,
ce izvorăște-n prag de primăvară,
ales să răsplătească dragostea maternă,
scutul lăstarului în stadiul de formare.
Apoi, colega jocului din grădiniță,
cu obrăjori îmbujorați și galbene cosițe
ce știe să danseze, să cânte și recită
despre păpuși, pisoi și luminițe.
Culori frumoase, naturale se-aștern pe coală,
o sinceră lucrare, naivă-n simțuri și redare,
ce bucură bunicii seduși de ascultare.
Mai târzior, ochii dictează, apar culori mai multe, clare,
diverse flori, toate reale, se-adună în buchete
și semnul de-ntrebare
se-ascunde în penumbre, dorește ascultare.
O, ce-ncântare! Sunt și nuanțe-n lume,
iar granița dintre culori e mare,
așa dictează simțul, trezit din dormitare,
pe calea maturării ce se ivește-n zare.
[...] Citește tot
poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumi paralele
Tornada minții învârte diamante, arareori,
iar cei aleși dețin multe carate,
ce strălucesc și-mprăștie podoabe, deseori.
Sunt "oblio" sau "cap pătrat",
poreclă ce în popor s-a dat, minți-n exces,
caii putere ai lumii spre progres.
Îi vezi pe stradă și te crucești, rămâi uimit,
nu înțelegi, în urbe, circul s-a aciuit?
Coțcașa îmbrăcare, răzleața coafură
privirea lor pierdută în puncte depărtate
te fac să îi socoți, cu mintea jumătate.
Da, dar jumătatea la normal,
nu exponentul degeaba îndoit
dacă a lui mărime, e număr înzecit.
Naivi, stângaci, în lucruri omenești,
nu știu ce-i eticheta, practica îi doboară,
degeaba mintea lor, e-o splendidă comoară.
În ochiul frământării, e liniștea propice sclipirii roditoare,
aici zâmbesc aleșii, ei nici nu știu că o fac,
în lumea lor aparte, imensități desfac.
[...] Citește tot
poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Exod
Mi-am pus în băț o bocceluță
c-un bob mărunt de dor și-o lacrimă de jale.
Am luat un ciur, apoi căușul lădoiului în care
bunicii mei cerneau sudoarea trudei pe ogoare.
Și fac un tur să văz avutul, puținul decimat,
sedus de sărăcia cu care s-a-nhăitat.
Muzeul lucrului trecut umblă ca o stafie
în vreme de stagnare, rozând tăcut,
speranța gândului de-mbelșugare.
Cu nod în gât și lacrimi de mânie
privesc în lung grădina-nțelenită,
corvoadă nelucrată, fără vigoare,
ajunsă să producă taxe, în loc de floare.
Urâte vremuri, scăpate din lozinci
scrise de astă dată, cu sânge în popor
momit s-aducă morții tribut, la fantezia lor.
Mă-ntorc în casă și privesc la poze-ngălbenite,
în minte toate sunt color și curg în filme mute.
Revăd ograda-mbelșugată, fețe zâmbind,
copii zburdalnici și miei săltând in cale,
[...] Citește tot
poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din caierul bunicii
Torcea bunica timpul în caierul de lână,
curgea întruna firul pe fusul slab zărit, în raza lămpii afumânde.
Nu auzeam secunde, un zumzet abia deslușit se propaga agale
din corpul rotitor ce îmi șoptea povești și-un somn, odihnitor.
Și tot mai greu o pleoapă privirea o ridică, zăream bunica
căscând îmbietor, cuprinsă-n picoteală de lucrul monoton.
Odihna de-o secundă revigora lucratul, degetele stângii în caier dăpânau,
iar dreapta coborâtă asigura scurgerea lânii, uniform,
pe corpul din clepsidră, pe fusul plutitor.
Dar, niciodată n-am aflat povestea sfîrșitului de fir,
vedeam, doar dimineața, în paner,
din nou, că fusu-i gol și apare înc-un ghem.
Și nu știam atunci, eram un torcător, ce-adună firul vieții întruna crescător.
Din ombilic venit-a firul, la caierul de timp ursitele l-au prins,
ca pe un nod al vieții în mersu-i necuprins.
Căci veșnică e viața, funie în univers, sudează-ntruna fire ce nu se mai sfârșesc.
Rar lângă trunchi e câte unul nelegat, e însă mic, și-n bază ancorat.
Câtă miscare-n față, cum clocotește viața,
parcă e un fitil ce mușcă-n viitor cu fiecare germen în șanse roditor.
Nestăvilita sete sorbește din trecut și-ntruna iscodește ce nu s-a mai născut.
[...] Citește tot
poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te aștept pe Cetățuie
Privesc de sus, privesc din Cetățuie,
mă uit de ani, de zeci de ani, mai mult de-o mie.
Nu sunt pe plută, n-am mestecat tămâie,
simt de-s ciupit și nu revin din glie.
O glumă? Nu. Să zicem truc, sau fantezie.
Pun ochelarii timpului deasupra pe retină
și privesc, să zic așa ca doi ciclopi,
cumva ciudat, prin ambii ochi.
Lentilele sun fumurii, din zorii timpului născute.
Lunetă imi e stânga și străbate
urbea de la vest la est, scanând
trecutul prin prezent, așa cum va să vie,
în panorama ce ne-a pus, natura-n reverie.
Iar în fundal se toarce încet, neauzită,
povestea locului văzut în lunga-mi defilare,
ca o idilă în debut, fidelă-n depărtare.
Cum e normal cea dreaptă o urmează,
un microscop retrovizor ce se cuplează
la turma de dentrite, furnici scormonitoare
în zonele de știință a scoarței cerebrale.
[...] Citește tot
poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Tudor Iancu, adresa este: