Stelian Platon

Răzbunarea este apanajul celor puternici, pentru cei slabi există justiţie.

aforism de Stelian Platon (10 decembrie 2010)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viclenia este o scânteie a inteligenţei. Cea mai eficientă armă este viclenia.

aforism de Stelian Platon (februarie 2013)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce provoacă gelozia trebuie să conştientizeze responsabilitatea faptei comise.

aforism de Stelian Platon (10 decembrie 2010)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există comparaţie între iubiri. Fiecare este important prin ceea ce-l defineşte.

aforism de Stelian Platon (februarie 2013)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri în cuvânt

Un val de teamă s-aşează pe popoare
Scrâşnind, şi-nalţă tabla aburii pe casă.
Vânt bătrân şi blând încearcă o schimbare,
Plimbăreaţă Luna se-aşează pe terasă.

Revino, scumpa mea, e acuma timpul,
Dureri vor sta cu noi la îndelungat taifas...
Se scurge bătucit pe cărări răstimpul,
Iar ora o vom potrivi c-un ecou rămas.

Curaţi o să ne-ascundem iară în cuvânt,
Vom încerca să îi refacem vieţii jocul,
Jaloane albe s-aşezăm în crezământ
Şi zeul ce ne-a repartizat norocul.

poezie de Stelian Platon (20 august 2015)
Adăugat de Stelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Eminescu avea ochii căprui,
Părul arcuit în cântări de vânt,
"Băiet" şi azi îi lângă izvorul lui,
Sub bolta codrului ascet şi sfânt.

Iubirile îi erau născute
Pe rotunda clipă a unui vis.
Parcă plecat doar de minute,
E mai departe azi cu un abis.

Uşa vârstei tale e-ncuiată,
Ca o iertare arată-te din nou,
Mâna-ţi candida şi cadenţată,
Spală secolii cu repetat ecou.

Ascultă strigătul de azi din noi:
În care adâncimi de cer te-ai dus?
Noi spunem generaţiei de-apoi
Că eşti un sfânt la masa cu Iisus.

poezie de Stelian Platon din Nu suntem îngeri (9 februarie 2011)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suprema aşteptare

Cu mine-am plecat în singurătatea mea aleasă
Şi-n mine îi port calzi, pereţii vechi care m-apasă,
Şi vrăjmaşa tăcere care-şi vântură oasele,
Ori tigva rânjind tacit, ce îşi zornăie coasele

Sub paşii mei zac înzăpezite iluziile,
Îmbătrânesc în braţul ostenit perfuziile.
Să-i iert, mă aşteaptă toţi sorţii ce mă abuzară,
La geam aşteaptă moartea inutil ereditară.

Dar insomniile m-aşteaptă cu o noimă nouă,
Destinul cosmic m-mparte anticipat în două:
Jumătate suspin acasă la noi în grădină,
Jumătate înfrânt de dor într-o lume străină.

poezie de Stelian Platon (22 mai 2017)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi bătrânii stau la drum

E câmpu-n hibernalul somn de seară.
Pictându-şi sângele peste Gorgan
Discret se-ascunde soarele de ţară,
Bonom merge spre casă biet ţăran.

În râul lângă sat îşi udă faţa
Şi-nmoaie talpa ca-ntr-un râu de foc.
Din suflet cearcă să-şi alunge greaţa
C-un ritual de rugă de noroc.

Cu vecini stătea cândva ieşit la drum,
Trasînd viaţa-n vorbe evazive,
Cu glas căznit de înecăciosul fum
Al ţigărilor în seri tardive.

Au îmbătrânit în gând apăsător,
Ruga le-au dezintegrat păgânii.
Dumnezeu nu înţelege soarta lor,
Ori de ce blajin plâng azi bătrânii.

poezie de Stelian Platon
Adăugat de Stelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început să mor

Incinerat de vorbe-ncurcate am început să mor,
Copilăria se prăvale-ntr-un univers pustiu...
De mine mă dezbrac azi furişat încet, încetişor,
Ca de ploaia de rugăciuni şi scântei din care viu.

Şi tata şi mama au plecat de minute puţine.
La cina de taină ne-adunăm într-un cadru postum.
Zăpezile îi tot înălbesc şi-s tot mai fără vină,
Plăpând mă privesc cu ochi contemplativi absenţi acum.

Ei casei sărută chipul, satul au păstrat sub pleoape,
Prin suspine ne-ntâlnim şi-i mut apoi din somn în gând.
Regăsirea e ascunsă disperarea-i prea aproape,
M-ascultă în eternitate, aripi au şi parcă plâng.

poezie de Stelian Platon (30 aprilie 2010)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate

Nu ştiu pentru cine aş putea să mai spun
Că bântuie prostia cu puteri de taifun.
Degeaba înotăm triste epave pe lac,
Cinic şi mândrii sfidăm al salvării colac.

Nu ştiu cum mai perceptibil şi-adânc să pătrund
Cu lacrimi româneşti-n cerul nostru profund,
Ce scuze şi fapte aş putea din larg s-adun
Pentru iertare, cerului gol să îi propun.

De sus aş desprinde cea mai eternă stea
A cărui vârstă e în România mea,
Despre oamenii uitaţi aş vrea să îi cânt,
Despre perversitatea impusă pe Pământ,

Ori absurdul din epuizante aşteptări,
Ca şi entuziasmul flagrantelor erori.
Rugăciunile -s prea vechi cu puţine verbe
Iar Iadul de azi în smoală nouă ne fierbe.

poezie de Stelian Platon
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!