Sergiu Celibidache

spirit uman

Spiritul uman este o entitate indivizibilă, în sine închisă, care se confruntă mereu cu o multitudine de înfăţişări. Este un "unu" şi poate avea de-a face, în acelaşi timp, doar cu un alt "unu".

definiţie clasică de Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mari satisfacţii în domeniul muzicii. Filarmonica din Berlin mă recheamă ca dirijor pe viaţă, cu drepturi de pensie şi autoritate de popă. Nu mă duc. Filarmonica din New York, la fel. Rămân liber şi independent.

Sergiu Celibidache în Scrisori către Eugen Trancu-Iaşi (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tonul se naşte din iniţiativa omului şi aparţine, totodată, universului. Melodia zămislită de om aparţine şi cosmosului pentru că este re-câştigată. Fundamental este ca în acel ton, care este şi o întruchipare spaţială, să poată fi desluşită şi dimensiunea ocultă a timpului. Aceasta marchează miezul relaţiei cu omul.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, Dumnezeule! Simt o chemare foarte sănătoasă şi port în mine multă dragoste umană şi aş dori să vă conving pe toţi că ceea ce auziţi acum nu este o invenţie, nu este o speculaţie a gândirii. Ci este exact ceea ce dumneavoastră înşivă auziţi şi trăiţi mereu, ceea ce are loc – absolut dinamic – în dumneavoastră.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţa universului afectiv uman este dată de relaţiile dintre acum, între ceea ce a trecut şi ceea ce va veni. Argumentările active care marchează motivele de mişcare a emoţiilor şi sentimentelor ivite în lumea afectivă sunt reprezentate de această legătură dublă "acum", între viitor şi trecut. O astfel de coardă se împarte la mijloc, imediat după se împarte la doi: apare octava; se împarte în trei: apare cvinta; se împarte în patru, în cinci, în zece, în o sută până când, pentru percepţia umană, se atinge starea de linişte din care a fost smulsă.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul trebuie să diminueze multitudinea. Actul gândirii este o reducere neechivocă, ce are loc în simultaneitate. Capacitatea concentrată a conştiinţei umane se exprimă pe cale directă prin actul de gândire. Fiecare definiţie, fiecare generalizare, fiecare dorinţă de a vrea să cuprindă ceva în legi valabile, fiecare pluralitate proiectată ca întreg, fiecare multitudine a înfăţişărilor separate redusă prin simbolistica conceptuală, fiecare ecuaţie matematică, fiecare conclusio unic posibilă ivită din nenumăratele premise este fructul direct al acestei potenţialităţi atât de naturale a spiritului uman.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un şir de percepţii tonale dispare fiecare apariţie individuală, iar ceea ce rămâne este relaţia care poate fi percepută doar prin transcendenţă. Spiritul transcendent nu se află nici în prima verigă a relaţiei, nici în cea de-a doua, ci le depăşeşte pe amândouă şi îşi însuşeşte esenţa raportării lor concentrate, de înrudire a fiinţei şi de apartenenţă a unuia faţă de celălalt. Legăturile dispar, dar nu dispar de acolo de unde au apărut – din sfera fizic perceptibilă (cum o fac tonurile), ci se integrează într-o unitate nou desluşită, mai înaltă, care transcende particule, care întruchipează opera statornică, funcţia etern posibilă, a spiritului uman.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actul creativ este eliberat de orice condiţionare legată de trecut sau viitor – iar acesta poate fi cazul atât în procesul de gândire, cât şi în cel muzical. Doar raportarea sa la sine, spontană, deschisă, garantează funcţionarea sa nemărginită. Valoarea actuală a unei contrarietăţi poate fi recunoscută doar de către un spirit spontan activ, care nu se lasă limitat prin asocieri. Contrarietatea este sursa de energie însufleţită, care este responsabilă pentru originea, menţinerea şi limitarea duratei. Însă nu fiecare contrarietate generează energie şi facilitează durată. Numai contrastele care se întregesc complementar sau, altfel spus, acelea care au, la activarea sau la diminuarea expansiunii, unul sau mai mulţi parametri comuni se echilibrează în reducere.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tonul care vibrează constant nu vibrează singur. Un şir întreg de sunete alăturate, cărora creatorul inventiv nici măcar nu le-a dat naştere, vibrează şi ele laolaltă şi se întrunesc într-o multitudine complet nouă şi rezonantă. Acestea sunt sunete armonice, acele apariţii adiacente, direct subordonate: epifenomenele imediat următoare. Coarda elastică, ce a fost întinsă între două puncte, coloana de aer care a fost închisă într-un spaţiu cilindric, nu poate vibra pe de-a-ntregul. Trebuie să se împartă după legea masei inerte. Iar din aceste subdiviziuni rezultă o serie de sunete care aparţin sferei familiei sunetului de bază. Aşadar, sunetul de bază nu este singur. Este mereu însoţit de familia sa, care îi aparţine şi îi este aproape. Şi foşnetul, o sumă indefinibilă de surse ale sunetului, are armonice. Acestea sunt, însă, de neperceput pentru funcţia de întemeiere a conştiinţei mele, pentru că sunt nediferenţiate.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai întâi, pe om îl fascinează stabilitatea descoperirii sale: de fiecare dată când creează aceleaşi condiţii îi e dată aceeaşi trăire. Mediul său, bine cunoscut lui, nestatornic, nu-i înlesneşte asemenea trăiri. A înţeles cât de efemeră este lume sa înconjurătoare şi tot ce se poate afla în ea. Chiar şi tonul care vibrează constant este efemer. El întruchipează însă, de-a lungul dăinuirii sale, o identitate neîntreruptă, care revine continuu – cumva este mereu acolo. Prin această descoperire se naşte o nouă bucurie, care nu este altceva decât trăirea de sine însuşi. Se produce o egalizare, la nivel emoţional, cu fenomenul sunetului dezvăluit. Pentru că până şi în omul în sine – acest chip atât de asemnănător imaginii divine – există ceva ce este constant. Acea forţă propriu-zisă ce se înnoieşte şi se pune în mişcare pe sine, cea care îl lasă să zăbovească în continuare asupra descoperirii sale, este noua stare de bine. Iar aşa ceva nu s-a mai întâlnit până acum.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!