Lista completă
Mesteacănul
Pe mesteacăn, iată,
Sub fereastra mea
Cade argintată,
Mantie de nea.
De pe ramuri grele
Cu omăt pufos,
Tivuri cu dantele
Ciucuri albi au scos.
Blând pe promoroacă
Tihna stele-a nins,
Și-n mesteacăn joacă
Aurul aprins.
Zările coboară,
Împrejur cuminți
Și pe ramuri iară,
Risipesc arginți.
poezie celebră de Serghei Esenin (1914), traducere de Nicolae Peiu
Adăugat de Nicolae Peiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Tot ce scoate viața la iveală
e predestinat de timpuriu:
de n-aș fi poet, fără-ndoială
că pungaș și hoț era să fiu.
Scund și firav, plin de ațâțare
Eram cel mai arțăgos băiat
Și adesea de la încăierare
Mă-ntorceam cu nasu-nsângerat.
Spuneam mamei mele, lângă vatră,
Gura dând cu mâneca s-o frec:
- Nu-i nimic! Mă-mpiedicai de-o piatră,
toate astea până mâine trec.
Iar acum când stinsă-i acea vreme
Din mănunchiul zilelor de ieri,
În neliniștitele-mi poeme
Clocotesc năvalnice puteri.
[...] Citește tot
poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare de la mama
Puiul mamei,
Dacă ți-i dor de-acasă
Atunci te rog poftește
De sărbători la noi.
S-aduci nădragi tătucăi
Mie-o broboadă groasă -
La noi sunt tare multe
Necazuri și nevoi.
Că ești poet de seamă
N-am nici o bucurie
Că faima cea deșartă
Mi te-a băgat în jug.
Era cu mult mai bine
Ca din copilărie
Să fi umblat pe câmpuri,
Cu brațele pe plug.
Bătrână sunt și trupul
De-abia mă mai ridică
[...] Citește tot
poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Motive persane (fragmente)
Lângă-un fișic de ruble, la masa din dugheană
Stând astăzi cu zaraful, pornii să-l iscodesc:
Cum oare, murmurându-l în limba ei persană
Să-i spun frumoasei Lala gingașul "te iubesc"?
................................................................
Și mi-a răspuns zaraful prinzându-mă de haină:
În dragoste cuvântul e de prisos oricând,
În dragoste se tace sau se suspină-n taină
Vorbesc doar ochii mistuitor arzând.
................................................................
În dragoste sunt toate mireasmă si furtună
Treci beat de fericire, zaci de tristețe supt.
"Tu ești a mea" pot trainic doar brațele să spună
Ce și-au cuprins iubita și vălul i l-au rupt.
poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
***
După toți cei care i-am lăsat departe,
După câmpul neted poleit cu-argint,
Ca o porumbiță singură, deoparte,
Inima tânjește, nu mai pot s-o mint.
Ciugulind subțire, prinde amintirea,
Cea dintâi zăpadă, pașii noi din ea
Săniile bălții au oprit plutirea
Cârdului de rațe ce călătorea.
Din mălinul tânăr, lunecând sub geamuri,
Umbra își întinde brațele ei moi.
Aburind amurgul poposit pe ramuri,
Își fumează pipa apa din zăvoi.
Învechita zare, ce din cer se-ncheie,
O salută ziua cu fum roz și crud.
Mirosul de iarbă-al pielei de femeie
Limpede pe buze astăzi mi-l aud.
[...] Citește tot
poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Monica Mirea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Focul vânăt e gonit de vânt
Focul vânăt e gonit de vânt,
Zările-au uitat să mă mai doară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunț întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc
La femei și votcă dam năvală
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viața fără socoteală.
E de-ajuns să te privesc tăcut
Să-ți văd ochii plini de tot înaltul
Ca uitând întregul tău trecut
Tu să nu mai poți pleca la altul.
Tu mers gingaș, tu - surâsul meu,
Dac-ai ști, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Și cât poate de supus să fie.
[...] Citește tot
poezie celebră de Serghei Esenin (1923)
Adăugat de Alexandru Stefanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Scrisoare mamei
Tot mai trăiești, bătrână mamă?
Ție, cu supunere, mă-nchin!
Mica-ți casă, seara de aramă,
Lumineze-o pașnic și senin.
Mi se scrie că ești tulburată,
Că ți-e dor de mine ne-ncetat,
Că ades bați drumul, supărată,
În paltonul vechi și demodat.
În albastre seri și se năzare
Gând pustiu, ce lacrimei da val,
Că la crâșmă-ntr-o-ncăierare
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd.
Nu-s bețiv chiar în așa măsură
Ca pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut, mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc;
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Și la noi acasă să mă-ntorc.
[...] Citește tot
poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru ce te zbuciumi și amar zâmbești?
Pentru ce te zbuciumi și amar zâmbești?
Dragă-mi este alta, tu deloc nu-mi ești.
Știi prea bine însăți, știi prea bine tot -
N-am venit la tine, să te văd nu pot.
N-am avut ce face, când pe-aici treceam,
Și mi-a dat prin minte să mă uit pe geam.
poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de George Lesnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veștejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
N-ai să mai zvâcnești ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme
S-o pornesc din nou desculț la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.
Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii
O, pierdutul prospețimei har
Cu vioiul clocot al simțirii!
În dorinți încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viață?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineață.
[...] Citește tot
poezie celebră de Serghei Esenin din Poezii. Poeme (1957), traducere de George Lesnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Nu vântu-n codru se perindă.
Nu frunze cad pe măguri, rar.
Din albăstrimea infinită
Șiroaie curg de psalmi stelari.
Văd: cu albastra ei maramă,
Pe nori ușori din cerul nalt,
Se-arată Preaiubita Mamă
Ducând pe Pruncul Preacurat.
La răstignire-n lume iară
Îl duce pe Cel Înviat:
"Te du, Iisuse, dormi pe-afară,
Sub vreun tufiș însingurat."
Zărind câte-un pribeag, spre dânsul
Mă-ndrept, prindu-l trist, duios:
Au, nu cumva e însuși Unsul
Cel cu toiagul noduros?
[...] Citește tot
poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de Emil Iordache
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Serghei Esenin, adresa este: