Rodica Nicoleta Ion

Oamenii - un cuvânt simplu, dar rezultatul unor profunde şi complexe întrebări, un complicat angrenaj de gânduri şi sentimente supus unui continuu proces de uzură... Se grăbesc să se maturizeze, apoi, plictisiţi, caută copilăria. Aleargă după bani, uitând că sănătatea este esenţiala, apoi, cu ei, caută să-şi plăteasca ceea ce au pierdut.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatroşi străvezii trag marea cu hamuri nevăzute, marea se ridică tăcut, apoi cade în cascade de lumină, regretându-şi peştii, stâncile, ţărmul, valul prin care a desenat veşnicia timpului ei, aşa cum eu, trag cortina secundelor, regretându-le trecerea, afundându-mă într-un somn adânc, din care doar amintirea de-a fi mă trezeşte constant.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zigzagurile repezi de lumni şi umbre, ca nişte zburătoare ameţite de lumina din spatele întunericului, alergau fugărite de clipe, ţesând din unghiuri de ramuri cuib de îngeri ce aleargă pe cer ca o jerbă de stele. Mirişti ţepoase de ramuri şi frunze chihlimbării ascund în barba nerasă a pământului trecutul în care au germinat clipele veşniciei.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii s-au adunat
Pete oraşul incendiat de sentimente.
Sentimentele ard... în ultimul timp.
Va începe un alt anotimp,
Născut din tăceri,
Din cenuşa uitatului ieri...
Când zâmbete treceau pe pervazul
Ferestrei de stele,
Adormeam lăcrimând.
Doar visele mele
Îmi mângâiau tăcerea – plapumă grea,
Pe care aţi aruncat-o
Peste inima mea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi s-au obişnuit să vadă femeia ca pe o fiinţă supusă, gata să se aplece oricând în faţa bărbatului, bună la de toate, mamă, soţie, femeie, ce o mai fi reprezentând ea, a cărei libertate să fie îngrădită de fiecare câte puţin şi de toţi în totalitate. Dar nimeni nu s-a gândit vreodată că nemaifiind liberă, nu mai e ea. Ea, cea pe care toţi o visează; ei..

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

Dacă stelele ar vorbi,
S-ar prăbuşi istoriile şi munţii
De greutatea cuvintelor.
Clepsidra s-ar sparge şi cenuşa osoarelor
S-ar ridica în nori denşi,
Îndoliind universul.
Lacrima verbelor ar inunda sufletele
Şi lumina s-ar ascunde în noapte.
Dar ele acoperă cu tăcere
Lumea întreagă.
Priviţi-le! Loiale şi purea...
Mai mult nu au timp să-nţeleagă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezentul acesta continuu devenit pentru o clipă trecut mi se părea că se repeta, că vine dintr-un alt univers, pe care îl mai trăisem cândva, că l-am retrăit într-o altă dimensiune, deşi unicitatea lui era de necontestat. Prezentul devine trecut, trecutul reprezintă istorie, iar istoria devenită prezent ne oferă libertatea de a alege nu ceea ce este, ci de a o schimba.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul devenise o curgere spre cer, din cer, irepetabilă şi fermecătoare. Apusul devenise un vis, dar nu un vis simplu, ci un vis brodat cu simplitatea acestei vieţi irepetabile, dar eterne, o minune pe care numai visele o pot zugrăvi, o pictură atât de modestă, că de cele mai multe ori o confundam cu realitatea. Sau poate că... de ce nu?! Era realitatea pe care nu o putem defini.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonierat

Prizonieră am fost...
Lacrimilor mele nu am găsit cale spre inima ta.
În spirala durerii am alunecat
Şi m-am rătăcit.
Am simţit furtuni zbătându-se-n mine,
Ploi biciuindu-mi liniştea...
Vulcani au aruncat cu lavă
În venele stropite din sârg cu otravă...
Potrivnice vremi!
Caruselul luminii mă prindea
Ca pe o aripă-n zbor.
Redă-mi libertatea,
Ori lasă-mă liniştită, să mor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu întrebaţi

Să nu mai întrebaţi de sufletul meu!
Nu vă voi recunoaşte.
Între noi s-au înălţat munţi de ceaţă.
Mă voi reîncarna într-un alt trup
Şi îl voi investi cu forţa visului meu.
Da-ţi-mi înapoi timpul
Şi timpul vă va aparţine!
Chiar dacă voi purta un alt nume aici, pe pământ,
Voi nu veţi cunoaşte
Faptul că mă voi ascunde în el,
Devenind frază divină
Ce acoperă cu sine cenuşa trecutului.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!