Lista completă, pagina 16
Este toamnă!
Pleoapa întunecată a cerului
S-a coborât tăcut peste noi...
Copacii sunt goi...
Gene de frunze clipesc
Grăbite să-și încarce-n cărări
Argintul din zări.
Ude de acrimi, covoare chihlimbării
Mustesc a gutuie,
Iar sânger se scurg peste noaptea din zi
Dulce-amăruie.
Departe, un zumzet de voci -
Copii discutând despre teste banale...
Copii zugrăvind cu privirea
Simfonii de cuvinte
Despre cer, despre frunze și ploi...
Un clopot ca de aramă
Aleargă sprințar
Prin sufletul ca o hârtie.
Cine să știe?!
Se-aud troznind sub talpa privirii
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primii ani de școală
Să ne-amintim de primii ani de școală...
Erau copii, dar anii au trecut,
Să ne-amintim de doamna învățătoare
Ce ne-a iubit, pe toți atât de mult
În clasa I priveam cu ochii-n lacrimi
Părrinții, cum spre casă au plecat
Dar mângâierea doamnei noastre, parcă,
Putere și curaj ne-a insuflat.
Ne aștepta pe bănci câte-o bomboană
Și-o jucărie de la cei mai mari
Și mai erau primele cărți de școală...
Priveam tăcuți, cu ochii vioi și mari.
Zile-au trecut, una și încă una
Precum o mamă ne-a apropiat
În juru-i. Nu știam ce e furtuna
Și să sperăm în viață ne-a-nvățat.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii
Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopții taină
Te ascunzi în întuneric și te pierzi, iubită doamnă,
Când frunzișul fiintei mele, lutul, straniu modelează,
Și fantasmele durerii sub privirile-mi dansează,
Mă ascund în ceața pleoapei de smarald și-n dulce somn
Îți spăl tălpile de gheață și sub vraja lor adorm.
În a timpului clepsidră îmi cern visele și dorul
Și las luna să răsara... și să mă cuprindă somnul...
Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopții taină
Las, sub valul mângâierii, umbra-n cețuri să răsară,
Când înjunghiat de doruri, cad străin și îmi astâmpăr
Setea crudă de săruturi cu duioase flori de nufăr,
Tu, iubito, dormi în taină! Dormi... căci veșnica-ți chemare
Azi, e-atâta de departe și atât de aspru doare...
Îți ating neiertătorul gând, cu marginea privirii
Și cad pradă disperării, în adâncurile firii.
Te ascunzi în întuneric și te pierzi, iubită doamnă,
Stea la margine de lume, bântuit frunziș de toamnă,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cum soarele izbucnește de fiecare dată victorios, după ploaie, tot astfel, energia acumulată în timpul somnului, îmi dădea forța epuizării unei noi lupte, a zilei de după noapte, a orelor ce se scurgeau în același sens neiertător și grăbit.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagăn
Leagăn de dor - leagăn ușor,
Leagăn promis - leagăn de vis,
Leagăn de vis, leagăn de dor,
Leagăn promis - vis călător.
Leagăn de soc - vis cu noroc,
Leagăn de fag - plâns celui drag,
Leagăn de dor, leagăn ușor,
Plâns celui drag - zbor de cocor...
Leagăn de val - cer sideral,
Pat de aripă - fragedă clipă,
Leagăn de cânt - pală de vânt,
Val de nisip, salt peste timp.
Toate-s în noi... Pașii greoi
Trec risipiți... Noi oropsiți,
Răstigniți și mizeri
Ai apuselor seri.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar exista întunericul, lumina nu ar fi acel vis frumos fără de care nu ar mai fi strălucire, dacă n-ar exista suferința, sufletul ar fi doar o stâncă, un cuvânt încrustat pe aripa cerului adormită și frântă, dacă n-ar exista sărutul... iubirea ar fi agonie, coșmar, umbra unor clipe moarte de mult... Și câte exemple nu v-aș putea da...
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-o noapte
Sunt seri întunecate... Luna plină,
În umbre stranii, iată, s-a ascuns...
Sub degete de raze stau uitate
Viața, durerea, ochiul care-a plâns.
Umbrela unui nor e ca o pleoapă
Îmbătrânită, cavă și pustie...
În ea atâtea vis se îngroapă
Și despre ele, nimeni nu mai știe...
Lumina-n fulger, irisu-l îmbracă
Și ca un clopot tulbură uitarea...
E plină de speranță-ntunecarea
Și de dureri este pătată zarea...
Noaptea-o noapte... Plâns de-nmormântare...
O întrebare "a fi?" sau "a nu fi?"...
Căci înrobiți de-atâta resemnare,
Nu mai putem visa o altă zi...
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Și-am plâns...
Și-am plâns trecutul ca pe-un mort... Durere
Îmi picura, nespusă, pe obraz...
Și i-am făcut din roze diademe...
Oh, amintirea-i încă mi-a rămas.
Cu giulgi brodat din aurul divin
Și chiparoase, l-am împodobit...
Pentru acel trecut cât ne jertfim...
În el o veșnicie a pierit.
Și cât de mult l-am plâns... și l-am tot plâns...
Dar pentru toate astea suferim?!
Târziu, în nopți de sângeri a apus...
Iar noi spre mâine trebui să privim...
Îngenunchem la alte veșnicii...
Nu suntem prunci... Nu suntem nici profeți.
Precum Iisus adesea suferim
Și ne rugăm, oh, Doamne, să ne ierți.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Auschwitz
La Auschwitz e ploaie de lacrimi...
Dosarele s-au închis.
Gropile comune sunt dovada ororilor.
Camera de tortură
Are ușa deschisă.
Doar întunericul poposește
La fereastra spălată cu lacrimi.
Camera de gazare își cheamă pruncii și mamele.
Adormiți în osoare,
Morții se strigă pe nume.
Își caută locul în lume...
Dinții de aur și de argint
Stau mărturie atâtor povești nerostite.
Prin ochelari prăfuiți
Privește moartea
Spre cel mai întunecat veac.
Plete blonde se zbuciumă
În vântul tăcerii.
Se strigă la ceasu-nvierii...
Cel mai mare cimitir al Poloniei
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Moș Crăciun
Aștept să vină Moș Crăciun,
Îmi vreau părinții înapoi,
E ger și sunt nămeți pe drum,
Ei sunt departe și apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun și daruri, noi.
Eu doar părinții, știi, i-aș vrea!
Copil sărac sunt... ca și voi.
Aștept să vină Moș Crăciun!
Povești cu zâne-am auzit...
Cu feți-frumoși, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Și dacă traiul le e greu,
Izbândă tot își vor afla.
Îmi vreau părinții înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Rodica Nicoleta Ion, adresa este:
