Lista completă, pagina 2
Narcise blonde
Narcise blonde, ne doare când
Vă vedem grăbind spre-o altă lume,
Cu toate că soarele e blând,
Și mai are cale lungă până sus, pe culme.
Stați aci, stați aci
Până când grăbita zi
Se va sfârși
În liturghia-acestei seri;
Apoi, după ce-împreună ne vom fi rugat, și noi
Vom vom însoți pe drumul către nicăieri.
Ca și voi, umblăm puțin pe-acest pământ
În haină de sărbătoare, nouă,
Curând se vor ofili nunțile culorii
Pentru noi toți, asemeni vouă.
Noi murim.
Ca și voi, ne petrecem către țintirim
Cum trec spre alte zări cocorii,
Ne uscăm ca ploaia de mai ieri, atât de caldă,
Ca perlele din roua dimineții
Care nu vor mai fi găsite niciodată.
poezie de Robert Herrick, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Robert Herrick, adresa este: