Lista completă
Încă de prima dată când ne-am întâlnit și am discutat împreună în 1967, am urmărit evoluția dumneavoastră ca om de stat. Vigoarea, spiritul independent, inteligența ascuțită și în special priceperea dumneavoastră de a acționa cu măiestrie atât în problemele interne, cât și internaționale, vă situează în primele rânduri ale liderilor lumii.
Richard Nixon în Felicitare pentru Nicolae Ceaușescu complimentându-l astfel la împlinirea a 65 de ani:
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce vreau să spun, totuși, este că distinsul nostru oaspete (Nicolae Ceaușescu) din seara aceasta, dintre toți oamenii de stat din lume, a jucat unul dintre cele mai însemnate roluri ale unui om de stat de pe glob, prin faptul că a văzut ansamblul problemelor mondiale cu care suntem confruntați și nu numai pe acelea care implicau propria sa țară sau o altă țară, cu al cărei conducător el putea discuta într-un anumit moment. El a dat dovadă de înțelepciune și înțelegere și a contribuit enorm la deschiderea unor dialoguri care, altfel, ar fi rămas, poate, închise pentru totdeauna".
Richard Nixon în Conferința de presă a Clubului Național al Presei din Washington, Dialog româno-american (5 decembrie 1973)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un om nu este distrus atunci când este învins; e distrus atunci când renunță.
citat clasic din Richard Nixon
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul american nu li se întâmplă celor care ațipesc.
citat clasic din Richard Nixon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă nu riști, nu vei fi învins niciodată. Dar nici nu vei câștiga niciodată.
citat clasic din Richard Nixon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai dacă te afli în cea mai adâncă vale poți să-ți dai seama cât de magnific este cel mai înalt munte.
citat clasic din Richard Nixon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu uita niciodată că unii te pot urî, dar cei care te urăsc nu te înving decât dacă îi urăști și tu, și când o faci, te distrugi.
citat clasic din Richard Nixon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă o face președintele, înseamnă că nu este ilegal.
citat din Richard Nixon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu o să reușești niciodată în politică. Pur și simplu nu știi să minți.
citat din Richard Nixon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie să fii întotdeauna gata să negociezi, dar nu trebuie să negociezi niciodată dacă nu ești gata.
antimetabolă de Richard Nixon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Richard Nixon, adresa este: