Otilia Biriuc

Antidotul luminii

Şi rămăşiţele luminii
fac umbre pe pămînt.
Le sudează la un capăt de corpuri,
le lasă tîrîte de ele...
Daca se surpă corpul
se surpă şi umbra.
Te poţi desprinde de ea
cînd te înalţi,
deşi aţi fost fraţi siamezi odată.
Ea rămîne o pată perfectă a formelor tale
ce-ţi poartă îndepărtarea
pe pămînt.

Ştii cînd ne vom vedea
umbrele pe cer
de aici... de jos?
Numai atunci cînd pe pămînt
vor încolţi raze...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Algebra unei vieti

Mă simt ca o variabilă
lîngă o constantă reală.
M-au închis între paranteze
pentru că port un minus
şi aş putea infecta celelalte cifre...
M-au raportat, m-au comparat,
mi-au extras şi rădăcina
ca-n final să fiu egalat cu zero.
Am valoare nulă...
cel puţin am soluţie...
Sper să nu mă pierd în mulţimea vidă -
ar fi o condamnare iraţională.
Am un singur vis:
să mă regăsesc în infinit.

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acalmie

Tăcute sunt clipele azi.
Mor fără întârziere...
Un neant infantil şi schilod
încearcă să le trezească din leşin
plângând deasupra lor.
Prea multe cadavre azi...
nu mai sunt lacrimi în rezervă...
Neantul începe să cânte.
Va cânta până-i vor rugini coardele
şi atunci n-are decât să tacă...

Tăcere-infinit de reculegere
în memoria clipelor moarte.

Tăcute sunt clipele azi...
Tăcute ca ieri...
Tăcute ca mine...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza din palma

Pumnul ce bătuse neîncetat în uşă
se desfăcuse brusc...
Posesorul lui îşi amintise
că traiectoria destinului său
ar putea să se deformeze
sau chiar să se desprindă de palmă...
Şi atunci ce folos că uşa se va deschide?
Privise în palmă şi-i păruse
că vede nervurile unei frunze...
Două erau mai pronunţate.
Începeau departe una de alta
Una era aproape dreaptă,
iar cealaltă îşi înclina curbura spre ea
ca într-un punct să o tangenteze
şi să o încolăcească ca o liană infinită.
Pentru o clipă gîndi
că una din aceste două traiectorii
nu-i aparţine...
O fi uitat-o cel de după uşă.
În palma sa avea două destine...

[...] Citeşte tot

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de fereastra...

Doamne, e un cer albastru, nou-născut
dincolo de fereastră...
Iar eu am rupt petala zilei de azi,
am strîns-o în pumn
ca pe un răvaş citit pănă la alb
şi am aruncat-o în coş...

Era totuşi petală şi nu răvaş...

Am aruncat-o ca pe cea de ieri
cu acelaşi gînd...

Doamne, am obosit
să mă rotesc odată cu Pămîntul,
să joc aceeaşi scenă
mereu de la-nceput cu fiece
petală ruptă-n palmă...

Mă mir cum de-am văzut
cerul printre jaluzele?

[...] Citeşte tot

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ploua invers...

Plouă invers...
sau poate universul
are poziţia unui liliac dormind?
Cel puţin imaginile de pe retină
nu mai sunt răsturnate.
Acum retina nu minte
ca mai înainte.
Acum minte altfel...

Îmbrăcăm viaţa pe dos,
nu uităm de cravată şi fard...
şi mergem nicăieri
privind în urmă incontinuu
pentru a ajungr toţi ca unul,
pentru a ajunge nimeni.

Lumea ştie că nu ştie
unde e neunde
şi emite unde
ca să-l identifice

[...] Citeşte tot

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galben

Pe jos ziare îngălbenite de toamnă,
tu treci grăbit...
păşeşti pe ele...
De-o vreme nu-ţi mai pasă
de mass-media.
O eviţi pentru că induce în eroare.
Ce rău îmi pare!
Tocmai trecusem şi eu pe acolo
M-ai fi găsit...
urmele-mi erau imprimate pe ziare...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

Timpul parazitează în noi
pentru ca suntem vii...

Ţi-am cedat oxigenul
plămînilor mei...
l-ai închis într-un recipient
şi-ai evadat pe lună...
erai convins că nu există
nici timp acolo.

Inspir bioxid de carbon...
chiar dacă m-ai preschimbat în plantă
tot timp îmi curge prin seve...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarta-ma

Iartă-mă
se zbat aripi în mine
ca într-o colivie.
Iartă-mă
se prăbuşesc trepte în mine
ca într-o mină.
Iartă-mă
mi-e irisul transparent
ca o lentilă.
Iartă-mă
mi-e surd ecoul
ca pe o stradă aglomerată.
Iartă-mă
e plină de riduri
foaia pe care scriu,
de ele se împiedică griful
şi se rupe.
Iartă-mă
mi-e pustie colivia...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia

E întuneric şi rece
în celulă...
Umbra gratiilor îmi frînge trupul.
Lampa se sparse ieri
şi lumina zace răvăşită
printre cioburi...
Ecoul paşilor de înger
îmi mai vibrează în timpane.
Miroase a scrum.
Aripile... mi-au ars aripile...
Uitasem ca ieri
am încercat să evadez.
Uitasem de ce sunt aici...
De ieri sufăr de scleroză.
De astăzi îmi doresc aripi,
iar de mîine...
Am uitat că sufăr de scleroză!

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!