Lista completă
Ca trupul între două aripi
E depărtarea între noi
Ca trupul între două aripi
Ca marea între două ploi.
poezie de Nicolae Dragoș din Moartea calului Troian (1968)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

La nunta de argint
Vezi, vremea cum trecu-n tumult
Și-i scrisă-n mine, scrisă-n tine...
Ne spunem vorbe mai puține,
Dar înțelegem mult mai mult.
epigramă de Nicolae Dragoș din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul vremii
Eroii nu se bat în piept
Cu gesturi mari, cu gesturi mici.
Nu-ntotdeauna cel ce-i drept
E izbăvit dintre pitici.
Ca să ajungă până-aici,
Cuvântul vremii înțelept,
Cu gesturi mari, cu gesturi mici,
Nu s-au bătut eroii-n piept.
A fost un drum și drumul drept
Nu-ți lasă dreptul să abdici.
Cel bun, de-i fulgerat în piept,
E sărbătoare la pitici.
Cu gesturi mari, cu gesturi mici
Eroii nu se bat în piept.
sonet de Nicolae Dragoș
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ești doar umbra
Te-aș numi privighetoare peste inimă
Numai să taci, să nu-mi amețești nopțile
Cu aprige și ademenitoare triluri
Fluture dacă ai fi, ți-aș smulge polenul
Să nu mai zbori, să călătorești,
Verde printre lăcuste
Dacă ai fi luna de pe cer
Ți-aș pune doliu la fereastră
Să nu pătrunzi
Ești doar umbra reală a drumului meu
Și mă seceri sub
Invizibilul tău șopot de frunze
Și ape șoptite-n ureche
Cad ca o scoică tarzie-n adancuri
Șovăind printre alge
Amăgită de sunete
De iluzii pentru un chip fără chip.
poezie de Nicolae Dragoș din Moartea calului Troian (1968)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerirea pictorului
S-a tot întrebat, discret,
Dar uimit, peste măsură:
"Cum de i-am făcut portret
Când era... caricatură?"
epigramă de Nicolae Dragoș din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia care se ocupă de persoana mea
A crezut că prea greu nu-i
Și-a făcut, în fine, pasul
Să-mi măsoare mie nasul,
Deși nu-i de nasul lui.
epigramă de Nicolae Dragoș din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare
E timpul de răspântie
Dacă-ndrăznesc, azi, ciorile
Să spună cum să cânte
Privighetorile.
epigramă de Nicolae Dragoș din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui politician de Tranziție, care ignoră poeții
"Una-i moartea!" - tu socoți,
Dar prin legea ei, firească,
Tu mori să te uite toți,
Iar Ei mor ca să trăiască.
epigramă de Nicolae Dragoș din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocosul
Ca tot omul care speră
Visa marea carieră...
A făcut-o, ca la noi,
La rinichii amândoi.
epigramă de Nicolae Dragoș din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cameleonul performant
N-are insul ce să-nvețe
De la cel cu două fețe
Prin culorile-i oculte
Are fețe mult mai multe.
epigramă de Nicolae Dragoș din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Nicolae Dragoș, adresa este:
