Lista completă
Nichita Stănescu în Amintiri din prezent (1985)


Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!



Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Se ia o bucată de piatră,
se cioplește cu o daltă de sânge,
se lustruiește cu ochiul lui Homer,
se răzuiește cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
și mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
și brusc se sfărâmă un colț de-al cubului.
Toți, dar absolut toți zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de nu ar fi avut un colț sfărâmat!
poezie de Nichita Stănescu din Opere imperfecte (1979)


Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!



Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Incapabil să pierd
inapt pentru fire,
alerg
în neștire.
Foarte greu mă primesc
să fiu cum sunt.
Locul ceresc
e sub pământ.
Iar pământescul
mănâncă de foame cerescul.
Tu ai un fel de paradis al tau
in care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben in ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii in moarte.
Tu ai un fel al tau senin
de-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud, a orei,
cand cerul devine nou si rece
si harta serii fara margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.
Singuratecă ea mă așteaptă să-i vin acasă,
În lipsa mea ea se gândește numai la mine,
ea cea mai dragă și cea mai aleasă
dintre roabele sublime.
Ei i se face rău de singurătate
ea stă și spală tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
și tocmai să calce pe dânsa licheaua.
Ea spală zidul casei cu mâna ei
și atârnă pe dânsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
căzut de la ușă-n ecouri.
Ea își așteaptă bărbatul bețiv
Ca să-i vină acasă
și degetele albe și le mișcă lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasă.
Pregătindu-i-le de dezbătat
ea ține în boluri și zeama acră,
părul lung și negru și-l întinde de la ușă spre pat
să nu greșească bărbatul niciodată
drumul predestinat.
Nichita Stănescu în Amintiri din prezent (1985)


Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!



Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Însă el, care știe totul, la nu și da are foile rupte.
Nichita Stănescu în Elegia întâia


Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!



Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Nichita Stănescu, adresa este:
