Mihaela Banu

Pierdută şi stricată...

Femeie, tu, din vremuri ancestrale
Îţi caţi de lucru pe la mahalale.
Cu sânul tău căznit şi stors de vlagă,
Cu-n trup, mâncat de bube, ca-ntr-o plagă,
Îţi practici meseria ta scârnavă,
Fiind o oră sau o noapte sclavă.
Te bălăceşti în zmârcuri de păcate,
Nici prin mătănii nerăscumpărate.
Boită în vopseluri de paiaţă,
Ce îţi acopăr obosita faţă,
Cu trupul ofilit de-atâta trudă,
De veacuri ai o meserie crudă.
Amestec eşti de boli şi dezmăţare;
Adusă pân-aici de disperare,
Sau poate-mpins-ai fost de sărăcie
Uitând, femeie, de a ta mândrie.
Izvor eşti tu de patimi şi plăcere.
Aspiri şovăitor spre decădere.
Ai sufletul golit şi mintea stearpă
Privită eşti de toţi, ca o otreapă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!