Marius Robu

PARCĂ FOCUL

Cresc sânii de fecioare prin biserici
Duminică de vară şi de foc,
La liturghii, dar mai ales la predici
Doar sânii din icoane stau pe loc.

Cresc îngerii, Treimea se dilată
Fecioarele se vor măcar privite,
Sân vreau să fiu, să cresc în piept de fată,
Să fiu izvor de lapte şi ispite.

Cresc repede nălucile din minte
Păcatele grăbite le urmează,
Ce rar şi ce puţin mai sunt cuminte,
Şi cresc, de parcă focul m-alăptează!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am două scuze

Ai cele mai frumoase mâini din lume,
Două icoane albe, fără nume,
La care ochii mei, sincer să fiu,
Se-nchină pe furiş, de când le ştiu.

Şi parcă le-ar cunoaşte de o mie
De ani, sau poate chiar de o vecie,
Că le-ndrăgesc atât de mult, încât,
Când le privesc, le trece de urât.

În mâna mea, o mână ţi-am luat.
- Ce este?- spontaneu m-ai întrebat.
Nu ştiu ce ţi-am răspuns, dar te-am minţit;
Eram şi îngheţat şi fericit.

poezie de Marius Robu (4 decembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Titanicu' lui Noe

Am început să mă-ndoiesc
Ba chiar de-a dreptul m-am strâmbat
Când am aflat că te iubesc
Dar trebuie să mă opresc
Pentru că fac mare păcat.

Şi-am început să mă opresc
Ba chiar să stau mergând pe loc
Dar a venit un sol ceresc
Mi-a dat un şut dumnezeiesc
Şi-am înţeles că nu e joc.

- Ai început să te opreşti
Acum când chiar avea nevoie
Şi te-a rugat să te grăbeşti
Că se scufundă când lipseşti
Bărcuţa ta, titanic Noe?!

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 februarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă deviezi

Eu nu vă spun decât că sunt ca râul
Nu mă puteţi opri, ci-ntârzia
Eu nu vă spun decât că sunt ca grâul
Nu mă puteţi opri, doar secera

Eu n-am făcut nimic să fiu ce sunt
Eu doar iubesc şi curg şi scad şi cresc
Eu nu am învăţat să cânt dar cânt
Şi nu ştiu să iubesc, dar te iubesc

Făcându-mă să mor tu nu mă lepezi
Ci doar îmi porunceşti să înviez
Iar când mă-ngropi în ţarină, sub lespezi
Nu mă opreşti ci doar mă deviezi.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (7 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic tril

Am îmbătrânit. Iubirea
Se transformă-ncet, încet
Într-un permanent regret
Care-mi copleşeşte firea.

Şi-ntre două dimineţi
Cad în curtea grădiniţei
Frunze prevestind nămeţi
Peste rodul copt al viţei.

Mi se face toamnă-n sânge
Şi mă scurg în damigene;
Raza soarelui se frânge
Sub ciorchinii grei din gene.

M-aţi îmbătrânit, podgorii
Tot sorbindu-vă lumina,
Şi din vin, dar şi din vina
Trilurilor de prigorii.

poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele crud

Sunt singur şi nefericit ca moartea
Sunt singur şi nefericit ca vântul
Prieten bun îmi este numai cartea
La care scriu acum, apoi mormântul.

Da, vreau să mor, să fiu măcar o clipă
Cu vântul şi cu moartea la un loc
Să zbor spre cer şi să mă fac risipă
De dor la îngeri ce le-aş pune foc.

Sunt singur şi nefericit ca viaţa
Sunt singur şi nefericit ca focul
Mă-ntorc, după ce scriu, ca dimineaţa
Soarele crud. Aşa mi-a fost norocul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bis la Paradis

Ce mult aş vrea să mă mai nasc o dată
Ca să te întâlnesc la timpul tău
Şi să-ţi adulmec visele de fată
La vremea lor, fără păreri de rău.

Să nici nu ştii să spui că-ţi pare bine,
De fapt să nu ştii cum să ţi se pară
venirea mea, pe lume, lângă tine,
Când crezi că se mănâncă tot ce zboară.

Ce mult aş vrea să mă mai nasc o dată,
Să te privesc zburând, fără să ştii
Că zbori, cum n-ai făcut-o niciodată,
Ne întâlnindu-ne fiind copii.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (18 iunie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic semn

Mă paşte boala, face lapte gras,
Mă simt răscopt la minte şi la trup,
Din tot ce-am fost, o frunză mi-a rămas,
Pe care dinţii bolii, albi, mi-o rup.

Sunt bun la gust, la semn ajunge oala,
Copii săraci se vor hrăni de-ajuns
Din pumni, grăunţe dulci va linge boala
Bună de lapte, care m-a împuns;

Căci mai întâi s-a speriat de mine,
Cum am rămas, nu-mi fie de deochi,
Când anotimpul care stă pe vine,
La pândă, se uita la mine-n ochi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (17 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcând

Nu-mi dai voie să-ţi mărturisesc,
Nici deschis, nici foarte voalat,
Cât de fără umbră te iubesc
Şi consideri că e un păcat

Să vorbim despre ce nu se spune,
Dacă-i adevăr şi doar se face,
Vino, dar, şi degetul ţi-l pune
Drept pe gura mea, să vezi cum tace...

Vei vedea ce nu vrei să auzi,
Auzind ce nici nu vrei să crezi,
Încetând cu vorba să m-acuzi,
Începând cu inima să vezi...

Vei vedeauzi, auzvăzând
Inima-ţi văzândauzbătând.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (20 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintedam şi Iubireva

La-nceput a fost mai simplu totul, dar s-a complicat,
Mintea omului mirată fu de cerul înstelat
Care, speriat de dânsa, tot mereu s-a-ndepărtat...
Căutând să nu mai fie sau să fie căutat?

Ajungând să nu-i ajungă tot ce ştie de la Tată,
Mintea lui Adam fu iute chiar din rai îndepărtată
Şi făcu din Eva mamă la iubire condamnată...
Fraţilor, iubirea-i simplă, dar de minte-i complicată?

Dacă da, să nu-mi răspundeţi la-ntrebare niciodată.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (24 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!