Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Marius Robu

Lista completă, pagina 12

Dragostea bărbatului pe-nțelesul oarecui

Te mint că te iubesc, din răzbunare;
Vreau să mă simt iubit, nu să iubesc,
În vorba-mi să te crezi mereu mai mare,
În suflet niciun loc să nu-ți găsesc!

Să nu te pierd și nici să nu te am,
E tot ce pot din tot ce mai voiesc;
Să mă iubești la fel cum te iubeam
Când mă iubeai la fel cum te iubesc!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (30 octombrie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Secret

Mai ai o vorbă cui să spui
Când ai părinți, copii, soție,
Când ai rămas al nimănui,
Spune-ți o vorbă numai ție.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alerg prin lume
Dorul de tine rănit
Mă fugărește

haiku de Marius Robu din Hai ku noi
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Propunere legislativă

Carnea de armăsar nu-i sănătoasă,
Țipă o deputată mai focoasă;
Prin lege vă propun să protejați
Specia cea mai rară de bărbați!

epigramă de Marius Robu din Aproape alb (18 martie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ca pasărea (Unei păsări)

- Ce-ai, pasăre, de țipi în zbor?
Ți-o fi fiind și ție dor,
Ți-o fi de cuib, ți-o fi de pui
Sau ai rămas a nimănui?

- Mie mi-e dor numai de zbor,
Zise măiastra către mine,
Iar dacă zbor, țip și mi-e bine;
Ție, pe-acolo, cum îți vine?

- Ce-i drept, în loc de zbor mi-e dor,
Dar când mi-e dor, fac tot ca tine.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (5 septembrie 2003)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sticletele

Păsările colorate
Pleacă-n țări îndepărtate;
Cele-nchise la culoare
Știu că iarna-i trecătoare.
Trag perdeaua dintr-o dată:
La cotețul cu slănină
Și cu tobă afumată;
Văd o pasăre divină.
Tata spune că-i sticlete,
Și că trebuie gonit,
Mama, pe un ton șoptit
Povestește pe-ndelete
Că-i pasărea cerului,
Și, din ce-i dat omului,
Că-i, să-i dea din partea lui,
Dat, cât primăvară nu-i!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (26 noiembrie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Avanpremieră la colind

Ca un poet pe gânduri vreau să stea
Vremea ce-ți trece, neperechea mea;
Să nu te mai gândești că s-ar putea
Să-ți fiu ce poate altul ar mai vrea.

Gelos din fire, timpul m-a simțit,
Pe sub mustață veșnic mi-a zâmbit;
- Iubita mea, ți-am spus puțin grăbit,
Pentru colinde nu m-am pregătit!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (23 noiembrie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Desprindere de toamnă

A mai venit o toamnă-n viața mea
Și-a mai căzut o frunză peste mine
Mă simt mormânt, și parcă n-aș mai vrea
Să mai albesc în iarna care vine

Iar au plecat și berzele și cucii
Și m-au lăsat mai singur ca lumina
Prin codru nu mai mișună haiducii
Și-n beznă mi-a rămas pe veci retina.

Mă simt așa de frunză și de ram
Încât mă rup de mine și rămân
O frunză doar din cel care eram
Și-un ram din cea ce m-a ținut la sân.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Reușita zilei

Te visez frumos în fiecare
Noapte-n care mai visez ceva,
Mă trezesc apoi, șoptind la soare:
Bine că e bine undeva!

Te visez de bine, așadar
Și mă rog din zori în asfințit,
Ca să-ți fie astăzi-ul măcar
Ca în visul meu de reușit.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (30 mai 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Anotimpul prezent

Mi-e dor de tine foarte rău,
Mi-e dor de tine foarte bine,
Mă simt uitat în gândul tău
Ca sub o viță, un ciorchine.

Și ceru-i tot mai jos, mai gri,
Văzduhul parcă stă să ningă,
Mă-ntreb cine-a putut opri
Culegătorii să m-atingă...

Dar nu răspund, căci a-nceput
Mărunt să cearnă peste mine;
Sunt o-ntrebare la trecut
Și un răspuns la Cel ce vine.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (5 decembrie 2012)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

<< < Pagina din 146 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Marius Robu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Marius Robu

Marius Robu
filosof, poet, epigramist și aforist român

Evenimente biografice

Fani pe Facebook