Marilena Tiugan

La marginea unui vis

totul se petrece fără cuvinte
să nu mă mai gândesc la ele le-am uitat pe toate
să-i simt respiraţia am îmbrăţişat un castan
promiţătoare crengile i s-au deschis braţe
ale unei toamne strânse din toate pădurile
în lumina căzută din sud

somnolentă o castană se răsfaţă
inconştient strânsă în palma aceasta
ciudat de caldă lipită de tâmplă la marginea unui vis

ţi-am atins în treacăt cele zece degete
exersam nerăbdarea copacului ce-şi tremură
fără zgomot coroana cameleon
ce noroc pe mine cu acest castan din marginea grădinii
mai ales cu această castană lustruită până la strălucire
pe care o voi îngropa în faţa ferestrei
pentru umbra senzaţiei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creator

după ce se insinuează în minte
o muzică celestă se aşază în gând
să înveţe
cuvintele să valseze
până îşi corectează erorile
să nu lase loc la-ndoieli
şi atunci ele devin adevăr viu
iar Tu îl transformi
pe om în creator
în schimbul unei himere în aşteptare
şi gândul cu care Tu îi umpli mintea
devine zâmbet pe buze înflorit
sau un ţipăt slobozit din piept
sau o picătură de sânge curgând
din degetul arătător de care se leagă veşnicia
în timp ce tonul modelează fiecare cuvânt
în durata timpului senin
pe care Tu îl îndemni să-l trăiască
şi nu-l găseşte nicăieri
decât în paradisul blând al Cuvântului Tău

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt peste nuanţe

prinse în rama unei fereastre cu geamul spart
picioarele pleacă singure
pe acest drum sfinţii nu sunt dispuşi să facă miracole
doar opresc trenul pentru control
departe de mulţimea adunată pe peron
din când în când adieri făcute cu pălăria
şi un mic semn cu mâna
unui loc mort undeva în pământ
nu-i ştie nimeni numele cunoscuse barbaria devorat de junglă
i-au rămas deasupra deschise ferestrele mansardelor
sub o umbrelă colorată în albastru
copacii fac salturi peste nuanţe
foşnesc întâmplări reale şi
o legendă
despre
trenul ce odată oprise în toate haltele
pe o linie suspendată un chip necunoscut
numără înainte cu paşi hotărâţi
traversele lipsă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou anonim

de origine fără culoare
cu toate acestea pur şi simplu colorată ca o salamandră
rochia şuierată o lipeşte de trup
în timp ce ochi mari se deschid
interminabilă privire verde
sub gene tremură traversând veacuri de câmpii şi munţi împăduriţi
buze de coral se strâng ca şi cum ar pretinde o zi însorită
acolo unde este o amuletă şi iarba nu tace
plete de sub pălăria căzută pe o parte
se agaţă alge de umeri cochilii
sub pâlcul de nori albi interogativi
un verb se mişcă atinge retina
mă lovesc cu palma peste frunte vântul acesta
nu este vântul de afară nici cel de azi nici cel de ieri
e o adiere de primăvară ce s-a lăsat pictată
de un ochi anonim fără să pretindă ceva

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arca de lut

Cu privirile spre sus îndreptate,
goale, lipsite de veselul cânt,
doar spaime în ele să poarte,
trupurile-umbre subţiate de vânt,
cu o tristeţe molipsitoare pe feţe,
oamenii-păsări-strigoi,
s-atingă limanuri mai îndrăzneţe,
noapte-zi, visează, cu ochii mai goi.
Sfâşiaţi de colţii din gardul de sârmă,
siliţi să se abată din drum,
trupuri obosite, rămase o urmă
din război, în război, sub cerul de fum,
mai aspiră să-şi făurească o lume,
Ideală, în care să se mute treptat,
de fapt este un orgoliu anume
să-şi construiasă edificiul visat.
Mărşăluind în forţă spre noul sălaş,
cu braţele goale şi părul vâlvoi,
într-o arcă de lut fără nici un vâslaş
trec oamenii-păsări-strigoi.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dimineaţa de toamnă e ceţoasă

trag de comoditate şi de mine
e greu s-o iau de la-nceput în fiecare dimineaţă
e sfârşit de toamnă şi ceaţă groasă s-o tai în felii
privesc afară
uite îmi acord acest timp/ un exerciţiu de concentrare
nimic mai mult/ pricep
nebuloasa
nu are nicio logică
şi de-ar avea
ce-are de-a face cu logica mea/ n-are niciun rost
sună ca şi cum nu aş şti nimic sau aş şti totul despre ea/
atunci de ce să n-o ating
uite prevăd şi o privesc mai cu luare-aminte
nu ca să mai descopăr încă o dată că ar fi
mai ceţoasă în această dimineaţă
luntrea mea/ aşa uşoară cum e/
o străpunge şi o treace
pentru
revărsarea nesfârşitei promisiuni de lumină şi a clipei de
bucurie când simţi că eşti unde nu ai fost

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prospect de iarnă

frigul are ceva fascinant
în văile de ape piatra
îşi strânge muşchii într-unul rotunjit
şi murmură
fără nici o întrebare dansul priculiciului
câinii muşcă din pământ
ce-ar putea spune când trag sănii
şi muşcă din pământul îngheţat
cum să-l apere
nu-l înţeleg
şi n-au făcut niciun legământ
cu lumea
ce consumă iluzii cu dinţi mai albi
gătită cu rochiţă scurtă şi fundiţe în păr
mlaştina e onestă până la capăt
ca un demiurg conservă istoria
aruncă mânuşa pune pariu pe viaţă
melci se nasc în adânc
oamenilor le mai aparţine corpul
un cactus

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest dat

inexprimabilă mereu
în prepararea anevoioasă
o panică ne scoate din uitare

să ne amintim proiecţia Lui când
o dată numai
misterios
s-a adunat subit
să fim atât cât să nu scăpăm de El

a zis
să fie
o geografie cu noi cu tot
pierduţi în toate formele de relief
(nedezgustaţi de propria îndestulare)
şi profeţi să nu ne fie urât

a zis
să fie
permanenţe

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sens

auzeam ecoul vocii Tale
subterfugiu de salvare ce refuză mândru trecerea
şi revoltă sensibilitatea
îndârjind-o
să treacă dincolo de zidurile reci ale preajmei
pe lângă frenetice umbre înglobate în unele
tremurătoare în acelaşi praf
cald mângâind tălpile

am ascultat ecoul vocii Tale albe
un fel de eu
plăsmuit pur de mintea mea
melodios în vocea Ta
pe care nu l-aş mai lăsa să plece
chiar de-aş înfrunta umilinţa de a nu-l pierde minţindu-mă
Tu prefăcându-Te că nu ştii că pricep aceste toate
cu mândria Ta de tânăr nemuritor oprit la porţile cetăţii
şi voce lămuritoare
vorbind fiecărei flori reîncarnată în mineral

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna din mansardă

în morminte din cărămizi suprapuse şi liniştea e zgomot
îngrămădiţi să trăiască în singurătate
în marile oraşe orgolioase şi colosale
printre ceţuri
cei care trec văd ziduri înalte şi goale
ici colo se mai iveşte câte-o insulă de-nţelepciune
trecătorul n-o vede la fereastra unei celule

pe o masă cât jumătate de cameră
o floare bastardă
se ridică dintr-o amforă verde
această realitate n-ar putea fi înlocuită
de o imitaţie oricât de genială
fantezia pură de aici n-a ajuns să fie izgonită
un trandafir îşi lasă căzută o petală
purificat şi mântuit
de luna oprită în mansardă

de la înălţime locuitorul ar vrea să strige
priviţi repede această formă va intra în nor şi se va stinge

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!