Lista completă, pagina 36
Astăzi, Ziua Internațională a Dorului
aș scrie despre dor
cuvintele însă nu mi se potrivesc
simt numai cum el se naște
din cele cinci simțuri
și dintr-unul în plus când strâng la piept
o himeră ce-mi vorbește despre lumină și speranță
în așteptarea fiecărei zile trecute prin mine
în ritmul sângelui meu legănând un vis
când inima nu mai vrea să ajungă departe
când privirii înfrunzite nu-i dă niciun răpuns
când buzele mai freamătă o dorință de lacrimi
și un surâs în spațiul de inimă frântă
mai naște din suspin
ceva o nouă durere blândă
un singur sunet într-un flux
melancolic
între sfâșierile pierdute în preaplinul singurătății
în bucata de cer undeva
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Camera himerelor
eșarfe decolorate de soare /
din norii veniți de nu se știe unde/
revarsate pe umerii copacilor
învelesc umed
brațe lemnoase
ce cuprind frunzișuri uscate
degete de aer presară în iarba culcată
picuri picuri ochi
ce clipesc palizi deasupra
unui obraz al pământului
surâzător a
toamnă
admirabilă și sublimă
până la capătul ei
dacă mă vei întreba de ce
nu voi ști să răspund în schimb
voi orândui
raze scăpate din vară
în colivia cu aripi din camera himerelor
când
[...] Citește tot
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă încoronată
oglindă/ chip/ de când nu eram nici copil nici bătrână
inundată în umbrele verii ce învăluiau valea înverzită
oh dacă te-aș mai avea în agenția mea filantropică
de dăruit
grădini
aripi de păsări
priviri cu sclipiri
mirosul ierbii cosite
fluieratul unui tren ce tocmai sosește în gară
scoici de care să-ți lipești urechea
melci ce se ascund în cochilii
căluți de trestie galopând cu coamele în vânt
sub soarele binefăcător pentru stupi
cum mă încăpățânez ca o pisică
din toate acestea să mai păstrez câte ceva
pentru toamna mea încoronată
ce-mi însuflețește puterea de a iubi hulubii verzi
zburând la un rând cu rândunele gri
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Ne poți propune o poezie de dragoste?
De acolo până acasă
la margini de lume nemaiauzite sunete
pe o limbă de trol te-ar putea atrage în genune
felicită-te că ai atâta timp la îndemână
să răstălmăcești pe cele
încântătoare auzite pe drum
stânca aceea pe care te odihnești o clipă
rămâne pe loc
e adevărat până ea să rămână
multe s-au rostogolit în hăul adânc
nu trebuie să regreți că ai întârziat
până la urmă orice drum se înfundă
așa că poți ocoli puțin
adu-ți aminte că ți-e sete
îmbarcă-te iute în autobuzul de seară
ce te va duce la izvorul în grabă părăsit
și te vei socoti norocos
nu băusei din el îndeajuns să sece
iar de acolo
nu mai e decât o aruncătură de băț
până acasă
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă mi-aș uita surâsul
când nu prea sunt în apele mele
și versul nu vrea să stea în banca lui
fluier
de fapt fluier tot timpul
într-un anume fel
poate-i și acesta un stil
(retorizez)
de ce să nu fie folosit cum aș vrea timpul tot ce mi-a fost dat
adică și fluieratul e tot un fel de vers și nu unul ermetic
ci unul muzical curgător
să-l înțeleagă și un copil ce nu știe încă să vorbească
cui nu i-ar plăcea să-și audă visurile cântate
nu că nu mi-aș dori să scot triluri de privighetoare
sau să mă înalț ca o ciocârlie și cuvintele
să se prefacă fără să știe că se prefac
în sunete
ar fi doar o încercare
foarte importantă
dacă mi-aș uita surâsul
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În toamnă îngerii zboară peste tot
ce și cât știu eu despre lumea din care m-am născut
știu tot atât cât știu despre cea în care trăiesc
mai puțin decât știu stelele despre cerurile gri
și mai puțin decât știu îngerii despre zborul lor
în întunericul nopții o dată am auzit un foșnet
alb-alb era ceva și mi-a părut după formă
un fluture enorm fâlfâindu-și aripile iluzie la geamul spart în bucăți
ori era o singură aripă care plutea mai ușor fără înger
ce știi tu despre lumea în care se nasc îngeri
ai văzut cumva locul în care se nasc și mor stelele?
Cel Ce a văzut-o a venit și neîntrebat a povestit
iar eu mă mulțumesc să cred că în toamnă îngerii zboară peste tot
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumini limpezi
când se deșteaptă primăvara
cu mâinile-i traversate de vene
albastre ca și cum tot cerul se revarsă pe palme
în împăcări calme și saturate
ca după un dezgheț brusc
din degetele-i subțiri curg șiroaie
lumini limpezi mătase
pe pielea pământului petale clătinate de adieri
sub îndoieli și speranțe
nicio cenzură în gândurile redeșteptate
capete tinere se scutură pentru risipiri de cosițe
nu-i timp de oprire
printre vorbe la răstimpuri inima saltă în ritm de roată
Doamne printre crengile merilor câtă strălucire
din carnea mâinilor ce bucurie se revarsă proaspătă nebună
de închid ochii nu mai e frig nu mai e noapte
doar verde lumină
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floarea-soarelui
adu-ți aminte de câtă lumină
are nevoie zigzagul în plus al rădăcinilor
prelungit în nervurile ce se alungesc
prin tulpină în palmele frunzelor
până în vârful degetelor primitoare de cer
a preagalbenelor petale
călăuzite de un zeu nemuritor
pe care îl urmează
mai supuse decât orice femeie
ce știe foarte bine cine trebuie iubit
aici jos nu se mai aude nimicziua-i pe ducă
pare-se că nimeni nu mai e atent
spre ce parte pornește
soarele înainte să spună
noapte bună florii sale așa cum a promis
când nu-l va mai putea zări răsărind
atât de treaz în cealaltă jumătate ascunsă ei
corp plin de el însuși
supărător de strălucitor
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vocalize autumnale
în eufonice adieri
pereții camerei deșiră mătănii
aud toamna cum pleacă în toate desprinderile
construind sunete din frunze
altele decât cele de ieri în vârtejuri palide
una cu hazardul și porumbele coapte
își va continua jocul
până când
debarasată de vânt
nici ultima frunză nu mai face nimic
copacule copacule ce pot face eu
cu atâtea frunze îngălbenite aproape de perna mea
ce vei face tu vântule
cu cele care stau agățate de gol
toamna se va așterne în curând ca o ninsoare roșiatică
pământule tu ce vei face
cu atâtea culori ce vor pieri pe trotuare
lipite de toți pantofii
prin ploile întrezărite printre copaci înalți până la cer
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă (în metru antic)
Nu credeam să-nvăț a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei nălțam visători la steaua
Singurătății.
Când deodată tu răsăriși în calea-mi,
Suferință tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morții
Neîndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaet,
Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
[...] Citește tot
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Marilena Tiugan, adresa este:
