Marilena Tiugan

Sub ochii închişi

îi zâmbesc lumii fără nimeni
prin fereastra
deschisă pentru o metaforă ce se ofilise
nu mă mai tem de şarpele casei chiar dacă
într-o zi s-ar sprijini în ea
el nu ştie dar locuieşte în mine
ca un vis credincios
în sublimul neliniştilor mele

în orizontul apropiat îmi iau locul
mă cuibăresc lângă mine
în faţa ferestrei de la mansardă sunt eu surâd
am zece degete albastre şi ochii din căprui au devenit în stropii de ploaie
verzi frunze lipite de geam
curioase
cât e înlăuntru de toamnă
şi nu-i
nu-i nicăieri cel ce moare
sub ochii închişi brăzdează câmpuri pentru margarete

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru toamna mea încoronată

dacă aş mai avea oglinda
cu chip de când nu eram nici copil nici numai
un surâs blând
inundat de vară în umbrele norilor ce învăluie
valea înverzită

oh, dacă aş mai avea-o în agenţia mea filantropică
de dăruit
grădini
aripi de păsări
priviri cu sclipiri
mirosul de iarbă crudă
scoici de care să-ţi lipeşti urechea
fluieratul unui tren ce tocmai soseşte în gară!

cum mă încăpăţânez ca o pisică
sub soarele binefăcător pentru albine
din toate acestea să mai păstrez
câte ceva pentru toamna mea încoronată
însufleţindu-mi puterea de a iubi

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplaţie anulată

trecute unele gânduri
se topesc printre degetele soarelui
încă nedesprinse de penumbre altele
se grăbesc şi vin foşnitoare frunze spânzurate de ramurile copacilor
altele stau încordate
până dispar înecând într-o baie de sinceritate
umbre veştede ce târăsc aduceri-aminte
în care se insinuează
treptat
liniştea
de parcă doar ea ar şti inutilitatea caritaţilor

ceea ce îmi părea real nervurile minuscule rădăcini
se aşază cuminţi pe podeaua rece de pământ
ca şi cum totul a fost spus
ca şi cum n-ar fi încercat zborul
nu mai pot contempla acum frunzele mor în zigzaguri
şi-i atâta tăcere

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neştiutul clipei zero

clopote cu limbi de gheaţă
bat să mişte până şi lumina ce străpunge aerul
tavanul de cer crapă năvălesc corăbii
despre care nu se ştie nimic
unde au înnoptat şi ce vămi au trecut prin străvezime
cum au fost trase la mal printre candele
aprinse pe ape de fluturi palizi foşnind aripile încet

toate tac transfigurate
o clipă roata încremeneşte
între negrul opreliştei şi albul infinit
abisul întinereşte din neştiutul clipei zero
în neştire cântă păsările cu toţi îngerii
căzuţi din soare nevăzuţi în crini
pământul cu miros de seminţe umflate de ploi
îmi pare un dom de verde ce înfrunzeşte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
ce ştiu stelele despre cerurile gri
ce ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am zărit două aripi
albe-albe erau şi mi-au părut după formă perdele
fâlfâind în afară două iluzii la geamul spart în bucăţi
ori erau două aripi care zburau mai uşor fără înger

ce ştiu eu despre locul în care se nasc îngeri
cine să mai fi văzut lumea în care se nasc şi mor stelele
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă
îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetiţie

pe când nori pe cer brazde mai ară
dincolo de prima frunză căzută
întreagă pădurea-i un stejar
sub care se adună
cerbii
în labirintul toamnei
în cete
ca în fiecare an în acelaşi loc
aşteaptă iarna

în acest joc totul se repetă
nici un vrăjitor nu-i face dispăruţi
numai vânătorul
le separă destinul cu glonţul
pierdut
printre raze de lună risipite între frunze uscate
îmbrâncite de vânt pe drumul pieirii

în aprigul suflu înghiţitor de flăcări doar cerbii
în loc să se înfricoşeze

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera himerelor

eşarfe decolorate de soare
din norii veniţi de nu se ştie unde
revarsate pe umerii copacilor învelesc umed
braţe lemnoase ce cuprind frunzişuri uscate
degete de aer presară în iarba culcată
picuri picuri ochi clipitori deasupra
unui obraz al pământului surâzător a
toamnă admirabilă şi sublimă până la capătul ei
dacă mă vei întreba de ce
nu voi şti să răspund în schimb
voi orândui raze scăpate din vară
în colivia cu aripi din camera himerelor
când roată în jurul ei dau tristeţile relaxante cât pot fi ele
nu mă otrăvesc cu gânduri negre
o umbră îmi strigă e frig
îmi pun pe spate un şal alb lucrat de mână

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mână, Dumnezee

mi-ai cerut să Te las să mă ţii de mână
şi eu Te-am lăsat iar Tu
m-ai aşezat
pe prima treaptă a scării de argint întinsă
până în nimicul nopţii
dar câte stele încăpeau pe cerul negru
ca de pe o broboadă cadeau
să încolţească
seminţele liniştii
peste umbrele treptelor întipărite
pe cele zece degete de la picioare

tu povesteai despre un pescar din împrejurimi
ce culegea cu mâna din stele
fosforescentă lumina
după care am închis fereastra
şi am deschis o parte din mine
pipăiam cu ochii încăperea să-mi întipăresc
făptura
şi n-a fost vis dimineaţa

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhimedică

străină de impactul efectelor
pasărea
îşi leagă aripile cu lanţ de o inimă omenească
într-o lecţie de zbor îi trage în afară corpul
din adâncuri de ape tulburi
pavate cu pulberi de pe coifuri şi feţe de învingători
rămâne amprenta
unei statui de zeu al bucuriei
mai căutând încă fericirea pământească
în acele clipe ce strâng
tot posibilul

neostenit să-l reînvie
în ultimă instanţă e luat la întrebări
actul final un amănunt ţâşnit
din simţire
sau din întrebare
sau din sminteală
sau din naivitate
în febrile clipe de căutări în murire

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, Ziua Internaţională a Dorului

aş scrie despre dor
cuvintele însă nu mi se potrivesc
simt numai cum el se naşte
din cele cinci simţuri
şi dintr-unul în plus când strâng la piept
o himeră ce vorbeşte despre lumină şi speranţă
în aşteptarea fiecărei zile trecute prin lăuntru
în ritmul sângelui legănând un vis
când inima nu mai vrea să ajungă departe
când privirii înfrunzite nu-i dă niciun răpuns
când buzele mai freamătă o dorinţă de lacrimi
şi un surâs în spaţiul de inimă frântă
mai naşte din suspin ceva
o nouă durere blândă un singur sunet
într-un flux
melancolic între sfâşierile
pierdute în preaplinul singurătăţii
în bucata de cer undeva

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!