Mariana Didu

Asteroizi

iubitul aruncă-n visteria mea de cuvinte
cu asteroizi ameţiţi pe orbita lor
de căderi de cuvinte migratoare,
de sunete călătoare,
desprinse din cerurile himerice,
ei sângerează linia din palmă
într-o lumină curgătoare,
mistuidu-se pe orbita cunoaşterii,
strângând în braţe spinii morţii
pe nisipul zădărniciei înfricoşetoare.
transfigurată de atâtea căderi
eu aprind fulgere printre vise
şi-i trimit muze frumoase,
ca umbre fulgurante,
să-i danseze muzici abisale
în noaptea cu perle bizare
spânzurate de gâtul luminii irizante,
să-i facă o rană în cer,
în timpul unei hierofanii,
printre ecouri şi cuvinte în adoraţie,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito

sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito,
este o sferă unde se mişcă mii de aştrii
străbate ceruri şi aure-albastre şi alunecă
printre oglinzi concave reverberate,
luminează văzduhuri în levitaţie,
se prăbuşeşte uneori printre abisuri
şi nostalgii adamice, cutremurat,
pătruns de visări nepământene,
alteori vrea să se sloboadă
din visul cărnii înaripate,
doar când devine captiv pe tărâmul celălal
se înalţă la infinit, într-o constelaţie mişcătoare
fiindcă are origină divină
şi esenţa veşniciei!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Implacabilul veac...

Iubite,
Va fugi veacul acesta implacabil cu noi,
Descumpănitor, îşi linge rănile lumeşti,
Plângând, ne înmormântăm sentimentele
Şi visele moarte în faşă, răstignite în doi,
Ni s-au amestecat sensurile vieţii datoare,
Ni s-au clătinat principiile, sensul lui doi
Câteva relicve de lumină ne-au recompus pe noi,
Doi nebuni frumoşi ademeniţi de lanţurile dragostei,
Cu partea ei de iluzie, de podoabă, de părelnic
Am reînvăţat zborul opintit, durerile aproapelui,
Cântecul cărnii jinduitoare, formele iubirii
Frăgezimea irişilor înnebuniţi de splendoare
Limba ta înflorită de cuvinte şerpuitoare
Crescându-ne aripile, ne lovise muţenia pe amândoi
Lucrurile din jurul nostru, iubite, cu noi umblau
Adâncurile invizibile ale sufletelor dănţuiau
Ochii tăi de înger-paznic mă adulmecau
Sporind mereu în stări de suflet schimbătoare
Şi veacul acesta fugea, fugea cu noi,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio mare întâlnire nu e o-ntâmplare, chiar dacă marginile lumii sunt nedefinite!

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arheologia sentimentului

nu-ţi simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidităţii
ca un înger pe chindie,
nu-ţi simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
şi amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ţi simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita şi mugetul de cerb în rut
şi ploaia albind sufletul tău
şi inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
şi nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului şi-o strig

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia nisipurilor

călătorind în timp,
poetul o întâlnise
pe creatura nisipurilor
-o zeiţă obicuuă-
mai puternică decât el,
decât însăşi existenţa sa
sau poate esenţa lui,
un sânge milenar
sângele ideii de mişcare,
de trecere, de menire
o nesfârşire fremătătoare,
o nelinişte plină de întrebări,
frenetică, contradictorie
iluzie, căreia el îi spuse femeie,
absurd existenţial,
amăgirea sa, finitudinea,
premiul căutătorului
de exemplare rare,
sensul călătoriei sale
într-o lume lipsită de sens,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu prin timpul meu arar trecând

şi timpul şi-ntinde trupu-n
cenuşa de doi stânjeni
îndoliază azi şi zboară
văzul meu cărunt
şi vălul roz pictat cu tuberoze
ţi-e luat de vânt, iubito
mă pradă lupii veniţi
tocmai din ostrovul Miklosich
şi urlă doar pustiu-n
cătunul singurului gând
doar două insule de jad
mă urmăresc agonizând
sunt ochii tăi de umbre,
cu furci şi pânze de păianjeni.
'năuntru simfonia oaselor
şi-al lumii ospăţ de rând
în depărtări,
sinapse mai troznesc,
mor caii nechezând
în urma noastră,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

poem de îmbrăţişare a aurei fierbinte
a lumii de noi doar intuite
-izvor veşnic în ape arteziene şi cristaline-
în care se scaldă zimbrii de foc,
zimbrii albi, himerici ai lui Dumnezeu
hrăniţi cu mieji de stele şi cu foc
şi codrii de lună, alergaţi de zeu,
ce scapără din copite aurore marine
înghiţite de zmeoaice pe coline,
poem pentru zboruri de păsări uriaşe
cu pliscul sonor pe nume inventate,
ale căror triluri chemau veşnicia
şi viaţa fără de moarte
poemul delirului şi plânsului apoteotic
al slăvii şi al deznădejdii fără hotare
al nefericiţilor în iubire pentru care lumea
absolută e o carte cu peisaje suave, amăgitoare
cu întrebări şi răspunsuri ale fiinţei,
ca o chemare veşnică de negăsire.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeiuri

când îmbrăţişezi infinitul,
îl răstigneşti pe o coloană brâncuşiană,
plimbându-te prin cuvântul finitudine,
când mergi prin pădurea de argint,
mergi prin cuvântul pădurea de argint
plimbându-te plin de argintul lunii pe tălpi,
şi pleacă să plimbi ielele până-n asfinţit,
când iubeşti o copilă cu buze trandafirii
mergi prin cuvântul iubire alergând
până la capătul logodnei pământului cu cerul
când cunoşti, mergi, chiar fără să ştii,
prin templul cunoaşterii cu tâmpla prin lumină,
când rătăceşti, mergi prin cuvântul rătăcire
ca fiul rătăcitor
căindu-te şi întorcându-te la cale cea dreaptă,
numai când mergi prin viaţă
şi pătrunzi mai adânc în ea,
mergi prin temeiul vieţii,
fiindcă, tot ce străbate omul are temei,
iar cuvântul este logodit cu temeiul,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea purta un albatros legat la gât

unii spuneau că ea e stăpâna
oceanului adimensional,
alţii ştiau că e doar ştima
cu ochii de mătasea broaştei,
numai visătorii credeau că ea era sirena
ce-l amăgise pe albatrosul regal,
stăpânul cerului de deasupra valurilor,
(de fapt, albatrosul era încarnarea
-sufletul marinarului-
înecat în vaginul materiei primordiale,
amăgit de cântecele ei ademenitoare,
ce nimerise-n plasa ei şi murise înecat,
el-libertatea spirituală a omului
printre mediocrităţi-)
albatrosul ei venise-n zbor
planând pe curenţii de aer
de deasupra oceanelor
atras de cântecul ei misterios.
într-o oglindă a azurului de argint
se reflecta lumina lunii şi a oceanului

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!