Maria Marinela Circiumaru

Somn de stele

Sa nu te temi c-o sa moara
steaua ta bolnava,
poate ca e mai bine asa,
sa doarma in bratele vazduhului.
N-o s-o mai doara nimic altceva,
doar frigul si uitarea
ce-o sa creasca peste ea,
dar e putin,
gandind ca toata viata sa de stea
si-a trait-o in durere
si cu teama de lumina prea multa.
Las-o sa plece,
n-o s-o mai chinuie nici zorile,
nici visele muritorilor.
Cand totul va fi doar intuneric,
peste o vesnicie si-o zi,
va rasari din nou,
pentru ca atunci va fi randul ei
sa orbeasca pe cei ce se tem de scantei...

poezie de Maria Marinela Circiumaru
Adăugat de Carolina Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Se izbeau de timpanul meu amortit
un pendul de grafit
si o liniste stearsa.
As fi vrut sa-mi izbesc de oglinzile lor
marginile sufletului
si luminile sale.
Era tarziu,
imi pierdusem viitorul
intr-un pas asezat pe langa muchie,
si nu ma ierta nimeni
pentru ca-mi ucisesem privirea spre cer.

poezie de Maria Marinela Circiumaru
Adăugat de Carolina Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de noapte buna

S-a scuturat copacul visurilor noastre,
Acum cand toamna plange iluzii-n cimitire,
Se sting povesti inscrise in palme reci de astre
Si curg din ceruri moarte potoape de iubire.

Intunecata-i zarea, candva asa senina,
Saruta orizontul cenusa unui pas,
Pe-un colt de luna verde o pasare se-nchina
Pentru un drum din urma si-un veac de bun ramas.

Se scutura din aripi de zboruri invechite
Suspinele amare de nouri vinovati
Si ploua cu tristete si ganduri ruginite
Pe stinse felinare si ingeri alungati.

Se-aduna tot mai multe trecuturi ingropate
Si bantuie prin noaptea ascunsa-n asternut,
Adorm caldute lacrimi in brate leganate
De-un suflet prea albastru si prea necunoscut.

poezie de Maria Marinela Circiumaru
Adăugat de Carolina Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara moarta

Tacere mocneste sub aripi de veac,
Sub stinse cuvinte, pe buze desarte,
Scrisori ravasite de-un dor fara leac
Si-o frica de lungi asteptari si de moarte.

Copacul ce plange la marginea lumii,
Crestat are-n talpi suspinul dintai
Si-i leagana plansul in brate nebunii,
Si-i picura stele pe vechi capatai.

O aripa franta sub pasii de lemn
Isi striga din urma pierdut zburator,
Iar urme carunte, supuse la-ndemn
Ar vrea sa se-ntoarca din caile lor.

Dar zarea-i tot muta si tot neatinsa,
Si nu mai e timp de-o alta minune,
Sub pleoapa albastra, de ganduri aprinsa
Chemari tot mai albe incep sa rasune.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Marinela Circiumaru
Adăugat de Carolina Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!