Maria Botnaru

Flămândă ţi-e uimirea

Uimit de vis, ai supt lumina zilei,
Ca pruncul, alipit de-al mamei sân,
Ai gâlgâit senin prin arşiţa pupilei,
Tu, ochiule, de zorii cruzi, hapsân.

Mi-ai şerpuit irişii verzi prin iarba,
Strivită de-ale timpului picioare,
Şi te-ai mirat, clipindu-te, de graba,
Ce rânduieşte-a Terrei împăcare.

N-asculţi de inima, ce-ţi umple vâna
C-un vers din domolirea fericită,
Şi nici de creierul, ce-ţi uită vina,
Când îl amuzi c-o nucă decojită...

Degeaba-ţi cert, de neastâmpăr, firea,
De când te port, flămândă ţi-e uimirea.

sonet de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e ca Soarele

Că-n piept suspină-un vârf de baionetă,
Ce-şi murmură durerile în şoaptă,
Că umărul tiveşte-aripa spartă
C-o rază însetată, de cometă,

Că ochiul leagănă în gene zarea,
Fără-a-l strivi oblonul de-aşteptare,
Că altă palmă n-a fost să-ţi repare
Tăcerile ce-şi ţipă-n trup chemarea,

Ce vină porţi, femeie, născută eşti soldat,
Ca şi Iubirea să-ţi fie o luptă mare,
Pe crucea resemnării de ce-ai capitulat,
Când zidul viselor o alta l-a surpat...?

Nu te-ntrista, Anuţo! A Cerului lucrare,
Iubirea e ca Soarele, apune... şi răsare...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala veşnicelor Ane

Aceeaşi, Ana, însetată de visare,
Cu inima grijită pentru zidul ruinat,
Cu stânga-nfiptă în covata cu-aluat,
Iar dreapta, înţepenită de scrisoare...

În trupul ei o pace-şi zburdă locul,
Pe frunte-i doarme Luna-ngândurată
Şi atât de des o prinde-ncoronată
De împăcări, ce-şi sapă-n cute soclul.

Ce întristări i-ar destrăma seninul,
Când zvârcoleşte-n ochiul ei cântarea,
Când maci nebuni îi beau nerăsuflarea
Şi, mov, potopul fierbe-n sânge plinul?

Din ce respiră? Plămânii-s goi de taine...
Iubirea infinită e boala veşnicelor Ane...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verva întomnării

Nu-ţi cuibări în oase lenea întomnării,
Bocancii grei frâng zbor de tălpi uşoare,
Nu-mi scufunda privirea-n câmpuri goale,
Din pieptul meu alungă-ţi oştile oftării,

Noroiurilor spală dinţii moi, de boală,
În ploi ce hoinăresc desculţ pe drumuri,
Dă Lunii, din hogeacuri, albe fumuri,
Să domolească a nopţii rânduială...

Şi nu te furişa cu verva resemnării,
Să ţi-o ascunzi în ochiul plâns de fum,
Ce-ascultă graba vreascului spre scrum,
Când sufletul se zbate-n lenea ruinării...

Eu, toamnă, nu visez la scâncet din tăciuni,
Priveşte-mi ochiul verde, flămând-e de minuni!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce să-i tocmesc obloane?

Cerul s-a-nvelit cu, mov, obloane,
Pedepsind al soarelui păcat,
Ce a slobozit a arşiţei ardoare
Pe aromele, ce-aripi-au răsfirat,

Însă nu mi-a înnorat, de foaie, rânduri,
Mov mustos ce-n ochi mi s-a urcat,
A păşit cu dreptul vara printre gânduri,
Când potop de asfinţit a inundat,

Mi-a lăsat răbdarea verde ramul,
Frunzei, murmurul ei lin am învăţat,
Ce pe împlinire-mi picură cu dramul
Un curaj al fericirii, însetat...

Doar o tîngă veche-mi dă târcoale,
Rupând sufletului pactul cu-nserarea,
Din ce, oare, să-i tocmesc şi lui obloane,
Când se năpusteşte peste el însingurarea?

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea mulţumirii

Nu doar cuvântul are, de daltă, bunul rost,
cu sufletul la gură, cioplind cântări de pace,
nu doar lumina lui, cu bucurii, îmi coace
anafora-mpăcării în rugile de post.

Tăcerile-balsame îşi ung, pe suflet, rostul,
când gura jinduieşte a blestema smochinul,
ce spre îngenunchere roditu-şi-a preaplinul,
să-mi tulbure adâncimea, ce o colindă postul.

Ţi-am fost atât de oarbă a te vedea în cale
şi-atât de asurzită la şoapta de măslin,
Am fost-o pată a beznei pe Marele-ţi velin,
ce-mi lumina simţirea în răsărituri pale...

Dar crucea mulţumirii îşi urcă-n piept alaiul,
să calc prin suferinţă, întru-a simţi ce-i Raiul.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic fără DUMNEZEU!

De ce, Doamne, nu ne tuni prin minte?
Uituci, a rugăciune sărutăm prea rar
Trudite, palmele, prin care ştii, Slăvite,
Fărâma pâinii să ne-o dai, al vieţii dar.

De ce uităm, să ne-nclinăm spre mâna
Prin care ne storci apa, cu-al tău har?
În inima izvorului el scotoceşte vâna,
Zâmbind modest, de-i zici:"Ce fântânar!"

Şi-atât de păcătoşi, uităm chiar şi de Tine,
Când bucuriile n-au margini de şuvoi
Şi doar când sufletul adună-ntunecime,
Ne înălţăm spre Tine, să te-ngrijeşti de noi...

De ce prea des ne laşi de capul nostru,
Căci blasfemând ne credem bravi eroi,
Uităm ce este bun, care ne este rostu',
Uităm esenţialul:
Fără de tine, Doamne, n-am fi fost nici noi!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de rai

S-a topit, în grabă multă, noaptea cu a sa magie,
Lăsând visele noi, coapte, mari speranţe să ne fie.

Somnoroasă, luna-şi duse raza blândă la culcare,
învelindu-se-n năframa zilei noi, ce rostu-şi are.

Soarele s-a furişat printre nori, cu pasul fin,
Modestia lui îmi place, când pe raze e stăpân.

Răsăritu'-a curs pe gene lin, de parcă-o sărutare
Mi-a sfinţit în vene viaţa, să-mi aducă îndemnare.

Geana, din sfioasă, trece la chemări cu mult noroc,
Bună dimineaţa ziuă, hai, porneşte-al vieţii joc!

Ştiu, vei fi o zi măreaţă, după pasul ce îl ai,
Altfel nu încăpea în tine dimineaţa unui rai,

Ce-a deschis, cu bucurie, braţele să ne susţină,
ca, de suflet, să ne fie şi-amintire să rămână!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi e destulă fericirea!

Că cerul stă să se prăvale peste creştet
Cu hora norilor de ploaie hămesiţi,
Că printre nori o rază se grăbeşte
Spre paşii de-alergări îndrăgostiţi,

Că ochiul poartă-a verdelui cunună
Perpetuu răstignită de frumos,
Că-n suflet resemnările-şi adună,
Comoara împlinirilor, mănos,

Că gust această clipă minunată
Din palma timpului înnebunit,
Că inima zvâcneşte răsfăţată,
Când pruncul îmi zâmbeşte fericit,

Îmi e destul, îmi e destul, Viaţă,
C-alerg cu pas de râu vertiginos,
Că mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu dor în piept şi gândul luminos.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea Poeziei

Cu ce să-şi scrie versul azi poetul,
Când Dumnezeul poeziei e-ntristat,
Când Muza, de-un război, s-a speriat
Şi-atât de lunecos e a păşi cu dreptul?

Poetul caută cuvântul ce-omeneşte,
Scrutând înalturi, ce veghează aştrii,
De grai ciopleşte lacrimile-aşchii,
Să nu-ngreleze ochiul ce citeşte,

Poetul are frică de acel potop,
Ce-ncătuşează visele dospite,
De parcă i-ar fi palmele-mpietrite
Şi sufletul nu ar rodi vreun strop...

Poetul n-are dreptul la mâhnire,
Ca Muza lui să nu se plictisească,
De-aceea scrie "cu" şi "din" iubire,
Ca fiecare vers să îndumnezeiască!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!