Lydia Huntley Sigourney

Unui marinar la pensie

E-atât de plăcut, când caznele întregii vieţi
Şi grija de-a struni cârma la timp devin trecut,
Să te ascunzi din calea valurilor şi să te bucuri
La adăpostul unui golf de vânturi nebătut;

Iar acolo să-ţi peticeşti velele zdrenţuite
De-ntâmplări grozave şi de vremuri grele
Meditând, în zile de-odihnă şi de pace,
La mareea eternă care te va purta spre stele.

Astfel se sfârşeşte povestea omului al cărui şleau
A fost pe multe mări şi ţărmuri multe,-o mie,
Unde tunetele luptei zguduiau pământul,
Unde valul şi vântul se-nfruntau cu vrăjmăşie;

Chiar acum, lângă vatra veselă şi caldă,
Eşti bucuros, deşi astrul tău tocmai apune,
Să vezi cum confortul tihnit al casei
Depune pe masă toate fructele lui bune.

[...] Citeşte tot

poezie de Lydia Huntley Sigourney, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!