Index și topuri | Albume cu personalități | Albume cu vedete | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Lidia Stoia

Lista completă

catarguri goale
doar pescărușul de cart -
se lasă seara

haiku de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu viață, vieții surâzând...

... Într-o dimineață-albastră,
vesel... cu o nouă primăvară alergând desculț prin văi,
cu gleznele ude, firesc inundate de mărgelele de rouă,
respirând aburul gliei reavăn, sorbit cu nesaț de soare,
fericit, mi-am deschis, în piept, fereastră,
să împart cu dumneavoastră
tot ce știu... să vă spun vouă
taina versului curgând, bătând în clopote de timp
peste grămezi de cuvinte cu sunetele vii, ca de argint,
țesute-n tâmpla universului... el, în vers etern... același,
însă, reânnoit în vremi... iară și iară
de țipătul vieții... ea, chemându-se pe sine... din adânc,
în trăirea ei, din începuturi,
doruri frământând milenii... în vise de iubire clocotind,
din ea însăși re-nviind și-acum și-n altă primăvară,
din risipiri de îngeri prinși cu-amorul, uitați pe pământ,
exprimând divin... nuanțe,
zidind lumini în curcubee colorate în fiecare suflet,
în fiecare floare-n concordanțe
vibrând în viul vieții... hohotindu-și râsul și-n izvoare

[...] Citește tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frumoasele frumuseți, frumoase...

... Din sori ca stele ursite-n destin peste leagănul vieții,
oamenii, născând, sunt scântei de lumină-n viu-n care-au venit,
ei... în câmp războinic crescând... leul tânăr, pe cel bătrân, învingând,
tinerețea, fermecător de dulce oricând câștigând, în miile de fețe
frumoasă prin ea însăși, vigori nemăsurate în aripi largi, având,
cu zborul din gând, departe...

... primenind-o speța spilcuind varietăți de rasă și clasă,
distinct, deosebit și aparte... ramuri calificând un neam tipic ca
special... în soiuri, oricine îmbătrânind... zile doar să aibă, trăind... unic
si particular înțelegând viața, mostră și spectacol în același timp
existând viețuind, dintr-a sa perspectivă... însă... cine a cunoscut
muntele, e-un om, fericiri, câștigând,

munții-aspirând fericiri... din rădăcinile de piatră... piscuri
colțuroase ridicând înspre ceruri osana... prin ere, răzbătând... cu
focul și apa învățând să fie pământ, înțelepciuni bătrâne, tineri, ținându-i,
încremenind în esențe milenii, ei, prima poezie sculptând-o planeta,
fiind, fiindcă, ei, prima dată, au fost, tu văzându-i, din adânc auzind
ere de trudă apuse c-un rost,

[...] Citește tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru prietenia ta, omule...

.. în trecerea timpului, cu toții am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
și buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poți să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginți încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alții așa
cum sunt, buni sau răi, cuminți-necuminți, amicii adevărați valorând mai mult decât frații
așezați printre aceia falși și prefăcuți care te-nconjoară ca umbra atât cât în viața ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poți avea prieteni buni, căutând tu însuți
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile și
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiți de rușine... o mână ce-ți șterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ți văd calitățile, știindu-ți toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ți lua apărarea, căutând
pentru tine dreptățile, e prietenul tău bun, omule, în toate dățile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viață s-ai un prieten, doi, și mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmășie, deficitară-n a crede,
toți întâlnind pe cărări și hoți de suflete care mușcă și fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poți trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni și că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,

[...] Citește tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul și iadul...! Cu toții, spre ele ne îndreptăm trecând vieții
vadul, trăind, cei mai mulți neștiind de ce s-au născut, pentru ce, și, cum de sunt vii, ei
neânțelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conștienți ai Marii Creații lăsați s-o influiențăm să existe cu gândul minții
gândind atâta cât existăm, chiar și speriați de viața în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toți bulversându-ne, că de ce e așa și nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, așa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea și l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
și-nvrednicindu-l cu slava și sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalță urcând cer după cer dar și destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l știm căzuți în abisele de-ntuneric pierduți în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieții trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiți să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câți oare n-ar huli blestemând știind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în țărână, mulți tociți, uzați și chinuiți, mâncați ca de-o
văpaie nebună, în care, cerșești urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinși, că, și bogatul, ca și săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veșnicie rostogoliți... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliți în iad prăvăliți,

[...] Citește tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintirile vieții

Printr-o-nsușire pe care omul o are-n el însuși, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puțin de-o secundă, cu imaginația care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaște o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria și amintirile tale făcându-te să fii ce ești fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine și de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poți să te ștergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiție... cunoscându-te pe tine și calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma ființei ca să devii om, instinctual amintindu-și de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenușie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci așa lăsați să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiți, ajutându-te să înveți și să poți memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului și a minții moștenind-o-n sânge pentru-ați păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-și de ceva care-a fost, este, și-a rămas închegat
ca esențial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita și ceea ce a uitat,
isteț, arătându-se acel ce-și amintește ceva instant, învățarea lui fiind mai puțină și mai
ușoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învățând, ca și când ar părea că știe
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcție de locul unde te afli și de oamenii de
acolo într-un tot ce-ți este în jur... procesul, întărind stiința, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citește tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Lidia Stoia, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!