Leon Kalustian

Scrisul îmi pare ca o necesitate psihologică şi-o trebuinţă de a mă elibera pe mine însumi de tristeţi, de mâhniri şi de revolte, ca să pot găzdui altele. Dar în cazul meu special, mai e ceva: sunt ateu. Şi probabil fiindcă fiecare din noi are nevoie de un reazim interior, mi-am făcut din scris o mistică şi unica mea religie.

Leon Kalustian în revista Facla, De ce scriu? (1935)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria, istoria adevărată, exclude fabulaţia. Nae Ionescu a fost şi el, în fond, o victimă a lui Carol al II-lea. Dar era, pe lângă farmecul lui colosal, pe lângă inteligenţa lui voluptos satanică şi pe lângă magnetismul lui, un amestec destul de straniu de ambiţii şi candori. Şi cred că aşa cum l-am cunoscut eu şi cum aş încerca să-l portretizez – obiectiv şi onest – l-ar împăca pe Adrian Păunescu cu Mircea Eliade.

Leon Kalustian în scrisoare către Vartan Arachelian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experienţa îţi dă catehismul cunoaşterii. Şi putinţa selecţiei. A unei selecţii la care poţi rămâne, pentru că ai pus în alegere ochiul care-a văzut şi care a ştiut să vadă, mintea care, rumegând, a putut apecia. De aceea eu te-am voit aşa cum ţi-am spus că te-am voit.

Leon Kalustian în scrisoare către Dora Aronovici (1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram la stânga, împotriva forţei brutale şi a brutelor, împotriva demagogiilor, a demagogilor şi a mistagogilor, împotriva oricărei şarlatanii, împotriva oricărui ecxorcism, împotriva maidanocraţiei cu toate cohortele ei înarmate, zbârlite şi zgomotoase, împotriva lozincarilor de uliţă şi a evangheliştilor, cu capetele lor patibulare, în deliruri de ură, de asmuţiri şi de prigoane...

Leon Kalustian în Conspiraţii sub cer deschis, postfaţă (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-aş putea eu să fac în faţa inechităţilor sociale, în faţa contrastului dintre două lumi, una de sătui alta de flămânzi, una de privilegiaţi şi alta – turmă obidită şi împilată, cu existenţa sortită să se consume în cenuşiul anonim al fiinţelor larvare, sau în faţa acceselor tricolore în numele cărora se sparg capetele în Cişmigiu la nişte bătrâni neputincioşi, ce pot face în faţa urii de rasă pe care orice cap sănătos o repudiază, sau cum pot privi impasibil la deşucherile politicii instinctive puse la cale de guvernanţi şi ocrotite de ei, ce pot face în faţa nedreptăţilor de tot felul, a calomniei ticăloase, a aţâţărilor fără noimă, a legalităţii concediate, a spiritului de justiţie absent, sau, când mă lovesc de arhierei fără credinţă, de moralişti fără morală, de tâlhari servind lecţii de onestitate, de prostituate care blamează prostituţia, de inconsecvenţi anatemizând cinic inconsecvenţa, ori când văd jurăminţi călcate şi făgăduieli publice uitate, te întreb iarăşi: pot să nu scriu? Poate trece un mânuitor de condei – un sensibil şi un receptiv deci – fără să se înduioşeze pe lângă o dramă, fără să-şi ţipe revolta pe lângă nedreptate, fără să dărâme de pe soclu un fals apostol, fără să dea în vileag rătăcirile, vidul din mirajul superstiţiilor, fetişurile, eresurile şi poate să nu pălmuiască el ipocrizia, duplicitatea, poltroneriile şi să nu flageleze cu gârbaciul slovei epiderma care nu ştie roşi? Hotărât, este cu neputinţă.

Leon Kalustian în revista Facla, De ce scriu? (1935)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dora, marea mea dragoste, deocamdată, în neîncrederea mea, tu, care ştii că nu pot spune nici "te iubesc", cutremurat de banalitatea conţinutului niciuneia din clasicile formule ale îndrăgostiţilor, primeşte mărturia dragostei ce ţi-o port. Ţi-am făgăduit o paranteză. O deschid. Dacă-ţi mai reaminteşti, ştii desigur - fiindcă de spus, am spus-o – că nu am frecventat niciodată femeia cu plăcerile tarifate. Şi nu ştiu din care cine ştie ce motive de tâmp snobism, sau dintr-un sentiment de voită supraevaluare. Nu! Ci pornind de la un raţionament rece, logic, lămuritor. Eu, prin destin, am fost dăruit zbuciumului...

Leon Kalustian în scrisoare către Dora Aronovici (1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!