Aș vrea cinci vieți de-a rândul să sufăr, ca tu să rămâi așa cum ești, tânără; timpul să mă ardă pe mine numai, pe tine să te lumineze. Pricepi tu prețul iubirii mele?
Credeai că aștepți moartea. Dar inima ta spera. Tot ea avut dreptate. Urmeaz-o. Trebuie să crezi în ceva. Iată: inima ta. Îți arată un drum. Ridică-te și du-te. Mai mult nu-ți cer.
Leșinul dă sufletului și panica morții, și intensitatea ei. Durase numai câteva secunde, dar sufletul își pierduse vârsta, apropiindu-se chiar în clipa vastei eclipse de copilăria mică.
Dragostea exaltă vitalitatea până la temeritate și eroism, dând și sufletelor timide sonorități de trâmbiță. Lirismul dragostei e de fapt o epopee sufletească pentru cei stăpâniți de el.
Trebuie să iubești. În realitate ar trebui să spun: vei iubi... Ești intact. Ai acumulat fără să dai. Vine și ceasul dărniciei. Dar nu te închide, nu te ascunde. Vezi lume, frecventează femei...
