Lista completă
Dă-mi ochii-ți plânși, să-i mai sărut o dată,
Și lasă-mă să plec!...
Tu nu-nțelegi
Că-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de păsărele-albastre,
Ci-i răcnet doar de bestie turbată,
Ce-ți sângerează-obrajii și te mușcă
De câte ori încerci s-o-nchizi în cușcă
Sau de piciorul patului s-o legi?...
Dă-mi ochii-ți plânși, să-i mai sărut o dată,
Și nu-ți mai cer nimic!...
Tu n-ai ghicit
Că melodia întregirii noastre s-a sfârșit
Și toată fericirea-mprovizată
Cu care ne-avântăm tot mai departe
N-a fost decât iluzia că ne-am iubit
Ca două manechine cu suflete de vată,
Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?...
Dă-mi ochii-ți plânși, să-i mai sărut o dată,
C-atâta doar mi-e dat să-ți mai sărut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai rămas nimic
Decât o falsă frescă-n mozaic,
Pe care niște gheare de bestie turbată
Însângerează două imagini omenești!...
Nu le cunoști?...
Încearcă -
Și-ai să ți le-amintești!
La Circ...
Un accident banal
Un acrobat,
Un salt mortal
Și...
Acrobatul nu s-a mai sculat...
Alămurile din orchestră au tăcut,
Iar clovnii din arenă au țipat...
Dar publicul din staluri n-a crezut
Că poate fi și-un accident adevărat
Și-a fluierat...
Zadarnic
Mortul n-a mai înviat...
Păcat de el!...
Era un tânăr acrobat frumos,
Cu corpul tatuat de sus și până jos,
De care publicul se minuna,
Când îl vedea-ndoit ca un inel,
Sau când pe bara fixă se-nvârtea
Ca o morișcă de cafea
Cu balerina lângă el!...
Dar balerina nu-l iubea!...
Povestea lui?
Hm!...
Povestea mea
A mea,
A ta
Și-a altora!...
Același accident de circ, banal...
O zi relâche,
Și-apoi, la fel,
Cu-aceeași balerină lângă el,
Alt acrobat...
Alt salt mortal!...
poezie de Ion Minulescu din Strofe pentru toată lumea (1930)
Adăugat de Simona Enache
1 comentariu - Comentează! | Votează! | Copiază!
Adăugat de Simona Enache
1 comentariu - Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi crenelate
Din care-ntâile priviri de soare
Își varsă-n vid imensa lor cascadă
Și-n care seara-și urcă resemnarea,
Cu gestul unei păsări mari de pradă
Ce-și pregătește-n taină răzbunarea
Înviselor aripi însângerate.
Superbi, ca cei ce-nveșmântați în zale
Porneau pe drumul Sfântului Mormânt,
Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi feodale;
Căci drumurile noastre duc spre Soare,
Și soarele preface verbu-n cânt.
Și vom porni cu-ntreaga majestate
A celor ce, pornind de nouă ori,
Purtară prin orașe-ndepărtate,
Mai mult învinși decât învingători,
Fantasmagoricele lor armate
De cai și călăreți halucinați,
Cu flori de crin pe mantii presărate
Și vulturi albi pe scuturi încrustați.
Spre soare deci spre soarele de vară,
Monarhul orbitorului zenit...
El ne va strânge-armata răzlețită
Și-o va-ndruma din nou spre răsărit.
El va topi păpușile de ceară
Și gestul lui de bronz va desemna
În spațiu o Golgotă prăbușită
Și magilor de mâine-o nouă stea.
poezie de Ion Minulescu din Falanga literară și artistică, I, nr. 1 (1 ianuarie 1910)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aștepți pe cineva?
Nu știi pe cine?
Sau nu te-aștepți decât pe tine
Să te-nfruptezi din ce ți se cuvine?
Nu știi că azi sau mâine -
Vrei, nu vrei -
N-aștepți decât sosirea Ei?
Și-oricine-ai fost
Sau vei mai fi,
Sosirea celei nechemate -
Fie că-ți bate-n geam în zori de zi,
Fie că-ți intră-n casa-n miez de noapte -
Exact în clipa când ți-apare,
Doar te sărută și...
Dispare!...
În fiecare zi de întâi mai, o necunoscută apare
în balconul de marmură a palatului Versailles
și, aplecându-se spre bazinul Latonei, cântă:
Eu sunt ce n-a fost încă nimeni din toate câte-au fost
Și sunt,
Sunt ritmul primelor senzații
Și gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopți de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Și dezgustul efemeridelor ce mor
Și-accentul circomflex al vieții
Al nimănui
Și-al tuturor!...
Lesbos mi-a dedicat un templu,
Citera, altul,
Iar Corintul
Mi-a dăruit Arhipelagul cu toate florile
Și-argintul
Monezilor cu efigia lui Eros-blond.
Din Orient,
Ovidiu m-a dus la Roma într-un sicriu de pergament.
Arabii m-au purtat în goana cămilelor,
Și caravana
M-a cumpărat de la Bassora
Pentru-a mă vinde-n Ecbatana.
Forența m-a plimbat în taină prin parcul roșiilor crini,
Verona m-a expus ca premiu
Într-un concurs de spadasini,
Veneția mi-a dat gondola,
Otrava,
Ștreangul
Și pumnalul,
Iar Vaticanului catolic i-am profanat pontificalul
Alcov de purpură.
Parisul m-a coborât pe bulevarde,
M-a exilat prin cafenele
Și prin modestele mansarde,
Iar restul marilor orașe moderne mă privesc cu milă -
O Vagaboandă ce se vinde mulțimii
Pe monezi de-argilă!...
Eu sunt...
Dar nu...
Trecutu-mi spune că astăzi nu mai sunt nimic -
Nu sunt decât adresa scrisă indescifrabil pe un plic
Ce face-nconjurul planetei
Și-n fiecare-ntâi de mai
Își plânge Odissea-n parcul evocatorului Versailles.
poezie de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 3 (5 noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
1 comentariu - Comentează! | Votează! | Copiază!
Adăugat de Simona Enache
1 comentariu - Comentează! | Votează! | Copiază!
Inimă -- ciutură spartă --
Cui mai duci apă la poartă,
Daca nimeni nu mai trece
Să-ți soarbă din apa rece --
Apă bună de descîntec
De la ochi pînă la pîntec?...
Inimă -- ciutură goală --
Cine te spoi cu smoală
Și te-ascunse în ogradă,
Nimeni să nu te mai vadă,
Ca să-ți mai cerșască apă
Cînd de sete gura-i crapă?
Inimă -- ciutura mea --
Dă-mi să beau, dar altceva,
C-apa rece ți-au golit-o
Toți cei care ți-au sorbit-o!...
Dă-mi ce mi-ai păstrat doar mie --
Dă-mi un strop de apă vie!...
Azi nu-ți spun decât că te iubesc...
Dar cât timp te voi iubi nu știu -
Mâine, noul meu roman pe care-l scriu
Poate nu voi mai fi dornic să-l sfârșesc...
Dar cum eu voi fi-ntregit de tine,
Marea bucurie de-a mă ști iubit
Va lungi romanul meu la infinit
Numai dacă tu mi-l vei citi la fel cu mine...
Dar tu, vai!...
Nu-mi vei citi decât o filă -
Prima filă -
Fila cu-al tău nume,
Care va produce oarecare vâlvă-n lume,
Ca o nouă prorocire de Sibilă...
Eu, în schimb, mi-l voi citi mereu,
Până ce,-ntr-o bună zi,
Eroina din romanul meu va-nnebuni -
Și cuminte voi rămâne numai eu!...
Iată!...
Eu ți-am spus tot ce gândesc...
Dar tu, dacă crezi că știi ceva mai mult,
Spune-mi tot ce știi -
Că eu te-ascult...
Poate-mi voi sfârși romanul,
Fără să te mai iubesc!...
poezie de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (octombrie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce-ți sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Și părul negru ca greșeala imaculatelor fecioare?
De ce-ți sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Și mâinile de ce-ți sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Și din Ninive?
De ce, când plângi,
În plânsu-ți moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Și crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristețea blondelor opale,
Iar torțele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânți,
Cu tine cântă un infinit de armonii
Ce năvălesc tumultoase
Din golul zărilor,
Din astre,
Din zborul păsărilor albe,
Din fundul mărilor albastre,
Din lumea morților,
Din lumea părerilor de rău târzii?
Și când stai ochi în ochi cu-amanții - poeți
Ce-ți cântă ochii,
Părul
Și buzele -
Când te-nfioară cuvintele ce n-au fost spuse,
Când in penumbra violetă a trioletelor apuse
Pui într-o cumpănă Minciuna
Și-ntr-altă cumpănă-Adevărul,
De ce te pleci spre cel mai tânăr dintre poeți,
Și-i strângi cu sete
În palme capul,
Ca-ntr-o gheară de vultur însetat de sânge,
Și dinții tăi
De ce-i pictează, în rozu-obrajilor, motive
Asiriene,
Din poemul trăit de sfintele poete
În noaptea-altarelor păgâne
Din Babilon
Și din Ninive?...
poezie de Ion Minulescu din Romanțe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi-noapte, Diavolul din mine -
Un Diavol ce pretinde-a fi profet -
M-a luat cu vorba-ncet... încet...
Și m-a băgat în tainele divine,
Pe care eu - spun drept - mi-e frică
Să nu care cumva să le-nțeleg,
Fiindcă sunt taine care - când se strică -
Nu se mai dreg...
De-aceea nici nu sunt prea lămurit
Asupra celor ce mi-a povestit...
Dar cum azi-noapte Diavolul din mine
Vorbea ca un profet adevărat,
Să nu-l ascult deloc mi-a fost rușine,
Și curios, ca orice om, i-am suportat
Năzbâtia cu care m-a-ngrozit
De la-nceput și până la sfârșit...
Mi-a spus că-n viață trebuie să știi
Ce nu știu decât morții
Când pleacă dintre vii.
Să știi că dacă-ntâmplător vei fi flămând,
Să nu te-arăți bogaților așa cum ești,
Să nu te-audă prietenii plângând,
Să nu-ntinzi mâna dreaptă să cerșești
Femeilor ce ți-au păpat avutul,
Să nu-ți compari prezentul cu trecutul,
Să nu blestemi... și să nu faci
Nimic mai mult decât ce face mutul:
Să taci, să taci, să taci...
Și iar să taci...
Iar când vei amuți complet,
Ca orice-autohton fără defect,
Tăcerea, care-i aur controlat,
Te va-ndrepta spre lozul cu noroc,
Iar tu - un simplu sâmbure de-alună -
Te vei schimba-ntr-un sâmbure de foc...
Și Diavolul din mine sfârși cu...
"Noapte bună!"
Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie...
Și la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Și țigări de foi din Rotterdam...
Am privit în jurul meu și-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,
Doamne!... Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine știe când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
"Donnez-vous la peine d'entrer, Madame..."
Și femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă și umilă
Ca o mincinoasă profeție
De Sibilă...
A intrat...
Și-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Și cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară... vai!...
Bolnavă de gripă...
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Ion Minulescu, adresa este:
