Ioan Petru Culianu

Înţelepţii în viaţă au ţinut sfat împreună cu sufletele înţelepţilor defuncţi, iar acestea le-au spus (citat din tratat): Iapa albă a fătat pentru ultima oară. Va fugi, va fugi şi nimeni n-o şti că n-a crăpat. Va călca în picioare grumajii ucigaşilor ei. Fiindcă s-a zis: n-ai cum să smulgi inima fără să frângi coastele. Sufletele înţelegeau prin asta că, în aparenţă, indienii vor pieri ca nişte găini bete. Numai în aparenţă însă. Căci iată teribila (sau: înfricoşătoarea) taină a celor o mie de miriade de suflete: Din cele mai vechi timpuri, trupurile indienilor au fost însufleţite de o mie de miriade de suflete indestructibile. Sufletele nu erau distribuite câte unul pentru fiecare trup; doar războinicii şi înţelepţii aveau câte un suflet şi câteodată chiar mai mult de unul. Femeile şi copiii posedau numai o mică părticică de suflet, zisă "rază de lumină". Sufletul intra în războinic o dată cu iniţierea, fiind invocat de Colegiul Şamanilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cotropitorul a trecut frontiera pe tancuri purtate de tot felul de roţi, toţi alergătorii disponibili s-au repezit să ducă vestea la mânăstirile din Miazănoapte şi de la Apus. rTe-hu, aflat în Lhassa, a fost imediat trimis la Shigatse cu două misiuni distincte, dintre care una era să-i transmită maestrului său un secret indicibil, iar cealaltă să-l prevină pe Tashi Lama, Încarnarea lui Amitabha în persoană, de primejdia iminentă. Dar călugării din Tashihunpo prinseseră deja de veste şi se îndreptaseră către Sikkim, ca să treacă frontiera în India: tragică eroare, fiindcă duşmanul era deja acolo şi avea să-i măcelărească aproape pe toţi, distrugându-le comorile inestimabile pe care le purtau cu ei - suluri conţinând toate comentariile la sutre - şi jecmănindu-i de lucrurile lipsite de importanţă, precum aurul şi bijuteriile consacrate (smaraldul zis Ochiul Zeiţei Tara însă a ajuns neatins la Bihar şi de acolo, prin Delhi, până în Alpii elveţieni, unde a fost reaşezat în locaşu-i tainic; recent, a fost transportat, după cât se pare, la Boston, Massachusetts).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deveni din ce în ce mai limpede că discursul lui Tozgrec la schimbarea mileniului nu conţinuse ameninţări zadarnice. Jocul Adevărului intrase de acum în lume, fără ca prin aceasta omenirea să devină mai bună. Obligaţia colectivă şi individuală de a spune adevărul sub presiunea posibilelor dezvăluiri ale unui Tozgrec omniprezent şi omniscient duse treptat la dispariţia comerţului cu stupefiante şi mai avu şi alte implicaţii, ca de pildă aceea că bancherii nu mai puteau prospera prin afaceri ilegale, maculiştii nu mai puteau cotropi ţările recalcitrante sub pretextul de a le elibera de sub jugul imperialist, agenţiile de spionaj se vedeau constrânse să-şi dea afară personalul pentru că nu mai erau în măsură să organizeze operaţiuni secrete, directorii întreprinderilor maculiste erau siliţi să admită că sistemul lor economic era o catastrofă. De atâtea ori a apărut Tozgrec ca să rectifice cele mai abile minciuni ale politicienilor, ale şefilor de stat şi chiar ale oamenilor umili, încât acum toată lumea îşi dădea din răsputeri silinţa de a face adevărul suportabil. Dar aproape întotdeauna adevărul.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa când, din lumea invizibilă şi necuprinsă a nopţii, ceata de squaws s-a întors acasă, cei ce dormeau au avut multe vise. Tăişuri care spintecă, lumânări de oţel albastru, păsări cu cioc de rubin, peşti răi, şerpi râzând, gălbenuşuri de ou în mijlocul vulcanilor - iată ce au visat în noaptea aceea atâţia oameni, umili sau vicleni, care invadaseră ţara celor o mie de miriade de suflete. A doua zi, nimic nu se schimbase: doar o pulbere roşiatică se ridicase de pe tot continentul, pătrunzând până în cele mai retrase cotloane ale clădirilor somptuoase din piatră. Călătorii şi-au amintit acea zi sub numele de "ziua pleoapelor sângerânde"; sedentarii vorbesc de ea ca de "ziua uşilor care scârţâie". Dar şi pentru unii şi pentru alţii e vorba de aceeaşi zi. Poporul a crezut că şefii beţi ai indienilor au fost decapitaţi într-o ambuscadă. Cât despre indieni, degeaba mai celebrează ei încă, în acea zi însângerată a anului, înfrângerea lor finală. O numesc "ziua tâmplelor dureroase", neştiind că cele o mie de miriade de suflete însetate de sânge au săvârşit de atunci o sută de mii de miriade de răzbunări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu treisprezece ani în urmă, mi-am scos mai multe pagini de note înghesuite după un document, pe care mă voi mărgini să le transcriu aici fără a adăuga nimic. În zadar am încercat să regăsesc opusculul, ce purta menţiunea "rar", în noua Koninklijke Bibliotheek, care s-a mutat de atunci. Mai mulţi funcţionari mi-au confirmat că, de altfel, vechile cataloage nu păstrau nici urmă din el şi că, în consecinţă, această carte nu aparţinuse niciodată Bibliotecii. Mai mult, Repertoriul general al publicaţiilor olandeze nu menţionează nici volumul însuşi, nici pe tipograful Shemoth: ca şi cum am zice că niciunul n-a existat vreodată. Dacă notele mele seamănă cu originalul, acesta fusese redactat într-un stil comercial laconic şi pe alocuri căutat; nişte fraze bizare întrerupeau ca nişte cratere de explozii monotonia povestirii: cititorul era proiectat într-un abis brusc surpat la picioarele sale, dar experienţa, fulgurantă, ţinea deja de trecut când se punea să reflecteze asupra ei. Şi iarăşi deşertul prozei lipsite de inspiraţie a lui Van Haeren acoperea urmele adâncurilor căscate. Notele mele păstrează destule citate din povestirea originală. În majoritatea cazurilor, le-am pus în relief cu caractere mai groase.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chinuiţi şi înspăimântaţi, locuitorii Jormaniei nu visau decât să scape de Preşedintele Gologan; nimeni însă n-avea nici forţa şi nici curajul de a organiza o mişcare coordonată de protest. Şi totuşi exista o putere capabilă să-l răstoarne: marele Imperiu Maculist, care adusese la putere regimuri maculiste în numeroase ţări satelite, între care şi Jormania însăşi. Politica Imperiului era cât se poate de pragmatică: fiecare regim subordonat era lăsat să-şi urmeze cursul, cu condiţia să afişeze idei maculiste şi să se opună oricărei influenţe imaculiste şi existenţei proprietăţii private. Dezastrul jorman îi neliniştise pe funcţionarii Imperiului: prăbuşirea economică a unei republici maculiste, ca şi nemulţumirea generală a populaţiei, trebuiau evitate cu orice preţ. Cu toate acestea, Imperiul excludea posibilitatea unei intervenţii directe în Jormania, deoarece această ţară profesa una dintre cele mai ortodoxe ideologii maculiste (inspirată din opera lui Maculatus însuşi şi mai ales din directivele lui Gologan, foarte abundente şi perfect contradictorii, dar impregnate de un autentic spirit maculist), în aşa măsură încât, contrar Imperiului însuşi, ea nu admitea existenţa nici unei, dar într-adevăr a nici unei proprietăţi private.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Montbaillard răspunse că n-are posibilitatea de a verifica pe loc aceste date, dar că-l desfide pe Tozgrec să-i furnizeze cea mai vagă dovadă că societatea de astăzi nu este cu mult mai bună decât aceea a capitalismului timpuriu, când muncitorii crăpau de foame, sau decât aceea a Evului Mediu, cu ţăranii ei care ajungeau destul de rar la vârsta de patruzeci de ani. Din nou Tozgrec nu se expuse, ci pomeni opinia îndeajuns de răspândită a lui Jacques Léon Bogues, adversarul tradiţional al lui Montbaillard, după care calitatea vieţii acelor muncitori ftizici şi ţărani jegoşi din trecut era mai intensă decât a şomerului sau a mic burghezului de astăzi, cu toată asigurarea lui de boală şi abonamentul la crematoriu. Pe când cei dintâi mai aveau nişte speranţe, nobile ori nu, oamenii din societăţile îmbuibate nu mai au niciuna, iar în societăţile sărace idealul lor este de a se îndestula. Capitalismul timpuriu, continua Bogues, fusese plin de contradicţii şi soarta multora era mizeria; el a produs însă o forfotă culturală care s-a tradus în explozia mai multor adevăruri sau jumătăţi de adevăruri. Omenirea actuală, turmă imensă manipulată de nişte imbecili prin intermediul instinctelor ei celor mai joase, trăieşte fără cultură şi fără niciun adevăr.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul Montbaillard îl taxă pe Bogues de reacţionar, la care Tozgrec îi replică zicând că orice credinţă îşi are reversul ei şi că adevărul e contradictoriu: de pildă, e idiot să lauzi progresele unei agriculturi şi ale unei medicine care permiseseră o creştere fără precedent a populaţiei mondiale, în vreme ce, cu toată evidenţa, această creştere dăuna calităţii vieţii individuale. Când Montbaillard pricepu că jocul lui Tozgrec consta pur şi simplu în a crea un fel de dialectică şi că, spre a-i obţine consensul, ar fi trebuit doar să exprime nişte opinii uşor negative, era deja prea târziu: regia tehnică îi indică printr-un gest convenit că emisiunea se terminase.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fenomen straniu s-a produs atunci: toţi acei năpăstuiţi care aşteptau plini de speranţă o vizită a lui Tozgrec s-au îndreptat deodată, ca înţeleşi, către un alt podiş, situat la câţiva kilometri mai la nord, în alt Golf al Smaraldelor, perfect identic cu primul, inclusiv în privinţa clădirii în ruină. Aici Tozgrec le-a apărut tuturora sub înfăţişarea unui bătrân scârbos, cu o rană mare supurândă care-i acoperea obrazul drept, şi le-a adresat un discurs cu prilejul sosirii Mileniului; discursul a fost şi el transmis, nu se ştie cum, în toate limbile, de către toate posturile de televiziune din lume, inclusiv cele din Maculia şi Jormania. Acest mesaj al lui Tozgrec de Anul Nou a fost considerat de multă lume deosebit de îngrijorător.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul se precipită să-şi rostească discursul final, dar Tozgrec nu se grăbea să iasă de pe platou şi, deşi camerele încetaseră să mai transmită, găsi mijlocul de a rămâne pe ecranele câtorva sute de milioane de televizoare pentru a dezvălui în faţa întregii lumi datele unuia dintre cele mai interesante scandaluri internaţionale. Începu prin a revela numele şi adresa unui personaj extrem de puternic care lucra în interstiţiile politicii, adică pe acel teren aparţinând serviciilor secrete unde ţări cu ideologii opuse au totuşi interese comune. Cu neputinţă de înţeles motivele subtile ce-l determinaseră pe Tozgrec să-l expună pe acel om, colaborator la vreo douăzeci de agenţii de informaţii. Evident, o ploaie de gloanţe îl doborî pe loc, căzură guverne, bănci săriră în aer, armate se revărsară în Golful Smaraldelor şi podişul cu vechea-i hacienda sau schit, ce-o fi fost, se făcu praf şi pulbere, lovit de cele mai puternice explozive: Tozgrec depăşise fără nicio discuţie orice măsură imaginabilă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!