Ioan Petru Culianu

Fix la miezul nopţii, după ora Jormaniei, 3.400 de nazorabi (zorabi înotători: li se injectaseră hormoni de nataţie), recrutaţi dintre cele mai brutale pisici vagaboande din Maculburg, trecură în linişte râul Putan. Fără să întâmpine vreo rezistenţă, nimiciră câteva posturi jormane de frontieră şi se afundară în teritoriul ţării. La Jorjan, agenţii secreţi ai Bedeker-ului dădură drumul altor zorabi în incinta fostului palat regal; dar ei fură răpuşi înainte de a-l fi putut atinge pe Jacan, fiul defunctului preşedinte. În lunile următoare, acesta îi luă locul tatălui său în fruntea clanului Gologan-Mortu, cuprinzând 78 de unităţi familiale (de aceea era adesea numit "clanul celor 78" sau pur şi simplu "cei 78"), care alcătuiau şi guvernul ţării.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantitatea de date de care va trebui să se ocupe istoricul religiilor este considerabil mai întinsă decât aceea de care se va ocupa istoricul filozofiei, în vreme ce sarcinile lor sunt deosebite, deoarece răspund unor interogaţii deosebite şi-şi propun să dezvăluie nişte zone de semnificaţie ce nu se suprapun decât parţial. Domeniul filozofului abia începe acolo unde cel al istoricilor încetează! Fiindcă problema unui istoric este de a răspunde întrebării "de ce ceea ce este aşa, este aşa?", în timp ce întrebarea fundamentală a filozofului este: "de ce ceea ce este, este?" Demersul unui istoric trebuie să epuizeze în mod necesar domeniul onticului, iar istoricul care "ontologizează" datele ontice ale lucrului său îşi atribuie rolul filozofului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am vorbit din ce în ce mai puţin despre Miss Emeralds, căci colegii mei, inclusiv Ted L., mă priveau cu un aer jenat. Odată, când ne aflam singuri vâslind fără grabă într-o barcă pe lacul din singurătăţile de la A., l-am întrebat pe Ted dacă-şi mai amintea de Miss Mekor Hayyim. "Se pare", răspunse el, "că-i rosteai tot timpul numele când delirai. Vorbeai şi de o Miss Emeralds, te-am auzit chiar eu. Ce chestie, credeam că n-aveai să mai scapi. "Dar suplinitoarea profesorului J., l-am întrebat eu nerăbdător, "cine era? Îmi descrise o fiinţă insipidă, ale cărei cursuri erau atât de monotone, încât toată lumea se refugia în jocul de cărţi ori în lecturi mai atrăgătoare. Îmi confirmă că acea domnişoară destul de trecută se întorsese la ai săi, în Tennessee.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al-Kindi atât era de melancolic, încât a hotărât să-şi pună capăt zilelor şi s-a urcat pe o faleză stâncoasă ca să se arunce în apă de la înălţime, iar lumea să creadă că fusese un simplu accident. Dar nu asta-i era soarta, pentru că pe la mijlocul cărării a întâlnit un personaj bizar, în care, mai pe urmă, avea să creadă că-l recunoaşte pe acela pe care arabii îl numesc Khadir şi persanii Kezr, pe Abraham, Jidovul Rătăcitor, a cărui identitate însă e departe de a fi sigură; fapt e că el se manifestă în împrejurări excepţionale, spre a le da de înţeles anumitor oameni că nu le-a sosit încă ceasul morţii (creştinii l-au numit uneori Diavol, dar desigur se înşelau; creştinii au oroare de miracol - de aceea printre ei nu mai există miracole de două mii de ani).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate posibilităţile care au fost exploatate în istoria ideilor, traducianismul mi se pare cea mai verosimilă: sufletele se înmulţesc la fel ca trupurile şi, ca şi trupurile, au relaţii între ele. Este ceea ce-i pe cale să se întâmple acum, între mine însumi şi vizitatorea mea nocturnă. Amândoi ne înmulţim indefinit şi în fiecare zi câştigăm noi suflete, în timp ce acelea vechi dispar ca să rătăcească în lumi paralele, unde alte trupuri sunt pe cale să exploateze acele opţiuni existenţiale pe care noi doi le-am îndepărtat deja. De aceea cei care mă cunosc au avut impresia de a mă fi zărit în două locuri în acelaşi timp: porţile dintre lumi, care sunt în număr infinit, uneori sunt prost închise. Realitatea e mult mai complexă decât credea Samuel van Haeren.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O întrebare pe care numeroşi comentatori politici din toată ţările şi-au pus-o în faţa acestei stări de lucruri era de ce oare nu intervenea Maculburgul? Prin ipoteza cea mai plauzibilă se răspundea că Imperiul dorea să le dea o lecţie binemeritată acestor vecini care nu erau buni de nimic. Voia să rezolve problema suprapopulaţiei şi să şteargă urmele tuturor proiectelor economice ruinătoare ale lui Gologan. Ceea ce Maculia nu voia cu siguranţă era să-i restabilească pe cei 78 în funcţii. Inutil să fi trimis trupe: emisarii Imperiului erau deja acolo şi îşi făceau treaba cum nu se poate mai bine. Într-adevăr, numărul zorabilor ajunsese între timp la peste un milion, în timp ce populaţia Jormaniei scăzuse de la douăzeci şi unu la optsprezece milioane în numai doi ani.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După conflagraţie, va urma învierea trupurilor şi Judecata de Apoi, după care caprele vor fi aruncate în focul veşnic, iar oile vor fi primite în împărăţia cerească sau viceversa. Discursul n-a avut succesul scontat. Masele epistofelice, incapabile de-acum să mai aprecieze aceste imagini pastorale, au sfârşit prin a-l ignora, în timp ce majoritatea episcopilor din Lumea Veche şi din Lumea a Treia l-au găsit inutil de fundamentalist. Dar au fost şi unii care s-au declarat surprinşi de moliciunea lui. Pentru că ierarhia era ameninţată de sciziune, patriarhul s-a văzut silit să ţină un nou discurs, în care a mărturisit că nu se ştia exact cine era acest Tozgrec, dar că, în mod foarte evident, revelaţiile lui păreau să învenineze relaţiile extrem de delicate dintre ţări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de-ajuns să-ţi îndrepţi ochii către înlăuntru şi vei vedea izvorul tuturor frumuseţilor. (Cu greu izbuteam să văd; iar după fiecare izvor venea altul şi la urmă nu mai rămânea nicio frumuseţe. Era ceva precum un vagon obosit fără niciun fel de şine şi cu un hârdău înăuntru; şi asta nu era decât începutul, cum ar fi zis Tozgrec - dar asta-i altă poveste; mă întreb dacă ea privea îndărătul tuturor acestor lucruri; după mine, tot felul de ciudăţenii se întâmplaseră în acel hârdău, dar lipsite de orice frumuseţe sau generozitate; da, era o chestiune de importanţă vitală de-a şti dacă venea de dincolo de toate acestea, de acolo unde vreo frumuseţe oarecare ar fi putut să se înfiripeze în cele din urmă; mă întreb însă dacă ea seamănă cu frumuseţea îndeobşte admirată de noi.)

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii neguţătoreau activ toate astea, căci legenda lui Tozgrec devenise cel mai important obiect de curiozitate al întregii omeniri: izvor de speranţă pentru unii, ea constituie un motiv de îngrijorare pentru toate puterile instalate, laice şi religioase, şi înainte de toate pentru poliţiile secrete din toate ţările. Pe bună dreptate Ivanovii, Smithii, Lopezii etc. se simţeau foarte îngrijoraţi de faptul că Tozgrec părea să fie cu adevărat în posesia unora din cele mai bine păzite secrete de-ale lor şi, încă mai rău, că nu şovăia să le facă publice, punând clar în primejdie interesele colective în profitul unor indivizi fără importanţă. La început, fiecare serviciu secret ar fi voit să pună mâna pe el cu titlu individual, căci omul ăsta era o mină inepuizabilă de informaţii vitale.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată evidenţa, Tozgrec dăuna climatului internaţional. Nu se mulţumea însă numai să tulbure apele politice, ci s-a dedat chiar la o acţiune neruşinată ca să ruineze pacea lăuntrică a maselor atunci când a acceptat să apară la televiziune, sub nasul câtorva sute de agenţi mai hotărâţi ca nicicând să-l elimine. Omenirea a avut ceva de furcă până să desemneze un interlocutor pentru Tozgrec; multă vreme s-a şovăit între un fizician, autorul unor cărţi ce susţineau unitatea fundamentală a ştiinţei actuale şi a misticii, şi un celebru istoric. Alegerea s-a oprit la cel din urmă fiindcă el se voia neutru din punct de vedere politic şi credea cu tărie în progresul instituţiilor şi al tehnicilor umane. Pe lângă asta, era şi autorul unui roman poliţist despre Tozgrec, ce avusese mult succes.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!