Ioan Petru Culianu

Teoretic, Jormania continua să fie condusă de clanul celor 78, care primea ordine de la Jacan prin videofon. Dar cei 78 nu mai ascultau de ordine. Ocupau ca întotdeauna vechiul palat regal, împreună cu câteva sute de soldaţi şi de membri ai Secanului, pentru că acolo se mai găseau de-ale gurii şi pentru că, oricum, nu ştiau unde să se ducă. Ceruseră deja de mai multe ori ajutorul frăţesc al Maculiei, care întârzia să sosească. Mai mulţi dintre ei, înţelegând să profite de economiile depuse prin băncile elveţiene, intraseră într-un dialog activ cu toate statele sud-americane şi africane susceptibile de a le garanta azilul politic. Deocamdată însă discuţiile nu duseseră la nimic precis.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relaţiile lui Tozgrec cu comerţul ar merita studiate atent. Ele infirmă opinia Şcolii de la Frankfurt, după care Tozgrec însuşi ar trebui să fie un fenomen comercial, dar arată limpede tendinţa de a-i transforma prezenţa în valoare de schimb. Nu mă refer numai la zecile de cărţi şi la cele câteva filme despre Tozgrec deja apărute după doi ani, ci îndeosebi la păpuşile şi la celelalte efigii ale lui Tozgrec pe care mai multe companii neautorizate le vindeau peste tot cu profituri enorme, ca să nu mai vorbim despre comerţul cu relicve (fire de păr murdare, cutii cu puroi, zdrenţe când imaculate, când soioase), al căror preţ în Europa depăşea deja costul unei sticle de şampanie de marcă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţin câte puţin, încăperea s-a umplut cu toate celelalte specii proiectate de Al-Kindi în gândirea-i sonoră, până când pereţii, deveniţi prea strâmţi, s-au prăbuşit, îngăduindu-le tuturor acestor animale să se răspândească şi să-şi născocească specificul ce le fusese prestabilit de creatorul lor. Şi chiar Mekor Hayyim a apărut pentru o clipă: a fost gunguritul unei turturele regale, aripa dreaptă a unui nor de praf, culoarea roz-purpurie a răsăritului, pentru că altminteri nu putea să se manifeste. Iar Mahdi, trezindu-se din visu-i sonor, a pornit pe dată la cucerirea Africii şi de atunci continuă din izbândă în izbândă, până când lumea întreagă va fi adusă la ordinea perfectă a Profetului.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi şi-a dat seama că atmosfera verde de acolo nu era rece şi a auzit nişte sunete frumoase, deşi disonante, scoase de instrumente de suflat. S-a oprit pe un coridor şi a ascultat. Pentru prima dată, a izbutit să-şi stăpânească teama şi a dorit să meargă mai departe. Locul era ademenitor. Era o boltă mare, roşiatică, având la partea de sus un fel de coş de fum. A ajuns la el fără dificultate şi a continuat explorarea în sus la fel de uşor de parcă ar fi mers normal. Ceva delicat ca o iarbă invizibilă îi mângâia obrajii şi picioarele goale. Braţele şi le pierduse pe undeva şi nu putea să le mai găsească, dar nu-i păsa. A traversat un curs de apă surâzător şi a ajuns la un ţărm de purpură.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1927, Carl Gustav Jung - odihnească-i-se inima în pace, pe tărâmul marilor vizionari - a constatat că locuitorii Americii de Nord deveniseră aidoma indienilor în aşa măsură, încât luaseră de la ei nu doar tenacitatea, idealul eroic şi fanteziile, ci şi caracterele fizice. Observaţia aceasta, de o natură foarte personală, îi fusese prilejuită în Statele Unite de muncitorii dintr-o uzină. Ca s-o facă "ştiinţifică", Jung cita în sprijinul ei numele aproape legendarului Franz Boas, care ar fi demonstrat că fiii de emigranţi născuţi în Statele Unite suferă, în înălţime, greutate şi mai ales dimensiuni craniene, nişte modificări destul de semnificative faţă de părinţii lor proveniţi din Europa.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exilatul este cel care îndrăzneşte să rupă legăturile cu matricea, se smulge din mal, evadează într-un alt tărâm, ale cărui reguli nu le cunoaşte şi va trebui să le înveţe şi să le accepte prin suferinţă. El este un erou de basme, acel orfan care se revelă fragil, dar în acelaşi timp infinit de puternic. Este, indiferent de vârsta fizică, adolescentul care se supune unei iniţieri virile. Şi aşa cum ne spune Mircea Eliade într-o carte pe care ar trebui s-o aibă la căpătâi oricare alt exilat (ori poate oricare om modern; Naissances mystiques, 1959), iniţierea virilă înseamnă lepădarea completă a laturii feminine a iniţiandului, a acelui tip de securitate legate de prezenţa maternităţii protectoare.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a pleca, se opri lângă un trandafir frumos pe care-l pusesem într-un pahar cu apă cu intenţia de a i-l dărui, gest pe care acum eram prea întors pe dos ca să-l mai fac. Rosti tare şi limpede un cuvânt necunoscut mie, care aducea foarte mult cu Wardaa sau cam aşa ceva. "N-ar trebui să dăruieşti niciodată trandafiri", spuse. "Ei sunt taina trupului: trupurile se ofilesc precum trandafirii. Planetele sunt înveşmântate în trandafiri. Senzualitate şi efemer, asta simbolizează ei. Eram prea surprins ca să-i mai răspund, iar în clipa următoare pierise (acum îmi vine în minte că avea o foarte puternică aversiune faţă de muzică; mă întreb dacă făcea vreo legătură între trandafiri şi muzică).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e şi bine să suferi, căci altminteri Zeiţa n-ar putea arăta că există o limită a suferinţei. De aceea, se pare, şi Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferinţa şi multe alte lucruri de care Zeiţa are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeiţa ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăşi, cine oare ar putea preciza ce înseamnă "diferită", de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceaţă şi adiere sunt numai nişte metafore.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alţii au mai pomenit încă şi de puritatea inimii sau a intenţiei, de facultatea pe care-o are rugăciunea de a-l aduce mai repede pe Tozgrec şi de efectele negative exercitate de bogăţie asupra apariţiei lui. Deşi opinia populară e încă încredinţată că acţiunile lui Tozgrec, neputând fi lipsite de orice coerenţă, răspund probabil în felul acesta unei logici, spiritele mai obiective s-au resemnat de-acum să-i accepte caracterul insondabil al voinţei: el le apare celor curaţi şi celor impuri, bogaţilor şi săracilor, celor ce se roagă şi celor ce înjură. În toate acestea, sunt uneori frustrate aşteptările celor care se străduiesc să fie puri şi buni, fiindcă reţetele lor nu le asigură vizita lui Tozgrec.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rezidenţa Bromwall, unde am locuit în ultimele luni, în timpul nopţii (şi poate că şi în timpul zilei, numai că atunci nu se observă), e un zgomot supărător, uneori într-adevăr intens, cauzat de sistemul de ventilaţie sau de ceva de genul ăsta. Rezidenţa Bromwall se presupune că adăposteşte cupluri de căsătoriţi. Nu sunt sigur dacă zgomotul e de vină sau faptul că apartamentele sunt prea mici, dar cele mai multe cupluri divorţează, astfel că poţi vedea în zonă - împotriva tuturor aşteptărilor, mai ales celor ale administraţiei - o mulţime de oameni singuri ce par s-o ducă bine în ciuda stress-ului şi a neputinţei de a se înţelege cu un partener (cuplurile japoneze par să dureze, dar asta-i altă poveste).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!