Ioan Petru Culianu

E un urlet extrem de acut de lupi smintiţi; un zgomot de îndepărtate scrumiere sparte; de iarbă tăioasă care creşte; de paşi înfundându-se-ntr-un smârc; de ochi ce-şi schimbă perspectiva; de trupuri hurducate vara într-un autobuz; de frâne de automobil; de praf ce se ridică; de cizme tropotind în dans pe-o masă; de ochi şi plete-nvăpăiate - de-a şoarecilor zee. E toate acestea la un loc şi felurite altele.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al-Kindi avea şaptezeci şi doi de ani când s-a consacrat în întregime ultimei faze a activităţii sale. A meditat la ea zi şi noapte, împresurat de modelele invizibile ale tuturor speciilor pe care le concepuse. Le percepea în imaginaţie şi le putea sesiza existenţa ca pe o multitudine foarte variată şi complexă de zumzete sau mai curând de sisteme murmurânde. Dar, desigur, zumzetul nu era cu adevărat audibil.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimt că nu voi mai întârzia prea mult s-o întâlnesc, iar mângâierile ei dulci au acum ceva febril. Îmi place să cred că e nerăbdătoare să mă revadă faţă către faţă, să mă ia de mână şi să mă ducă pe acel tăpşan care înfloreşte sub pasu-i uşor şi pe care-l binecuvântează cu mâna ridicată. Căci o viaţă e scurtă, dar o iubire credincioasă e lungă şi merită o răsplată pe care numai Zeiţa e în stare s-o acorde.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi alte cunoştinţe de-ale mele au mai întâlnit-o, ici şi colo. Numai eu nu, deşi am fost de mai multe ori în Grecia, la Florenţa şi în deşert, unde crezusem că aveam să mor, de nu m-ar fi salvat un ofiţer francez cu un vechi jeep al armatei. Acum n-a mai rămas nimeni care s-o ştie din vremurile acelea trecute, cu excepţia lui T., care însă nu şi-o mai aminteşte defel (dar, încă o dată, cine s-ar bizui pe T.?).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolan, preotul răspopit, ministru al cultelor şi al televiziunii, profită de o călătorie în America Latină ca să se facă popă copt de rit bolivian şi să renunţe formal la funcţiile-i laice. Pentru că peste tot se presimţea venirea iminentă a invadatorului; dar sub Bostan măcar se mânca bine, iar oamenii începuseră să râdă şi să se distreze ca în vremurile bune de odinioară, dinaintea epocii sinistre a lui Gologan.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o ţară uitată din America Latină, pe un podiş presărat cu pini rari şi cu ienuperi pitici, aproape de Golful Smaraldelor, se afla o clădire foarte veche din piatră ce slujise odinioară de schit sau de hacienda. În timpul războiului, câţiva marinari americani, singurii supravieţuitori dintr-un naufragiu, găsiseră acolo adăpost. Pe zidul prăbuşit de incintă lăsaseră o inscripţie cu var de neşters: No trespassing.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginează-ţi asta: fără înainte, fără după. Veşnic amurg într-un codru de brazi. Sângele care o ia în răspăr, ochii privind înlăuntru, urechile care ţiuie nişte semnale, mâinile care mângâie blana unui animal neînchipuit de gingaş. Acolo e ea, covârşindu-te, străluminată şi blândă. Inima ţi se strânge, buzele ţi se întredeschid. Dacă atâta frumuseţe nu te striveşte, e din pricină că nu există nici înainte, nici după.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori oare demersul unui filozof, teribil de pretenţios în privinţa limbajului, nu este depăşit, în ce priveşte sensul, de un mit primitiv? Şi de câte ori încă, precum în cazul lui Nietzsche şi Heidegger, gândirea celor mai mari filozofi moderni nu descoperă oare, ajunsă în pragul neantului, că un mit de o incomparabilă profunzime vizitase deja, înaintea lor, aceste locuri pustii din apropierea barierei de netrecut?

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile se duc, sentimente precum acesta persistă. Ele formează un tipar emoţional care m-a ajutat să trăiesc şi mi-a pricinuit atâtea necazuri câte am putut duce (ambele lucruri sunt inextricabil legate, astfel că viaţa, în cel mai intens punct al ei, poate fi resimţită numai în moarte; acum pot s-o spun; n-aş fi îndrăznit să rostesc o asemenea banalitate faţă de Alice H., care era incredibil de inteligentă; da, era şi aşa).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Van Haeren e impresionat de amărăciunea dovedită de Luino ori de câte ori vine vorba despre soarta indienilor şi ajunge la concluzia că soarta lor e ca a noastră, fiindcă au fost alungaţi de pe pământurile lor şi vor fi de-a pururi în exil (in ballingschap) şi chiar că nu vor exista defel profeţi şi patriarhi care să-i readucă acasă, pentru că patria lor e acolo unde nu mai e (omdat hunne Vaderland is daar zvaar zy niet meer is).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!