Ioan Petru Culianu

Cântărind bine lucrurile, este cam puţin probabil să-mi fi petrecut vreodată acea vară cu Alice H.; însă tot ce o priveşte este în asemenea măsură de confuz, încât bănuiesc că trebuie să fi fost amestecată în toate acele evenimente pe care tocmai că nu izbutesc să mi le amintesc - fapt care acum ar putea fi păgubitor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterele zeului Dionysos, care existau deja în epoca clasică, erau axate, după toate probabilităţile, pe alte isprăvi ale zeului. De altfel, acest Dionysos-copil nu există decât în context orfic, în contrast total cu Dionysos mainomenos, "care-ţi ia minţile", zeu al vinului, al escapadelor în munţi şi al omofagiei.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele antropolog Andrew Lang stabilise o strânsă relaţie între anumite jucării ale lui Dionysos şi obiectele numite bull-roarer (zbârnâitori) sau romburi, utilizate în iniţiere la popoarele "primitive"din Australia, America şi Africa. Printre jucăriile lui Dionysos figurează, într-adevăr, cele numite rhomboi şi kônoi.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai uimitoare scriere şcolii cabaliste tardive este Tratatul despre revoluţiile sufletelor, care a fost tradus în franţuzeşte de Edgar Jégut şi tipărit în 1903 într-o ediţie clandestină de 150 de exemplare. Les Éditions d'Aujourd'hui l-au reluat în 1984, într-o retipărire fotostatică, în colecţia "Les Introuvables".

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celelalte squaws i-au împins pe înţelepţi în mijlocul cercului, iar înţelepţii au alunecat pe pietrele preţioase, dar nu şi-au făcut niciun rău, fiindcă erau beţi. Se aflau acolo înţelepţi ce strânseseră câte o duzină de suflete. Nu era niciunul care să fi avut mai puţin de patru. Şi erau cu toţii beţi de înţelepciunea lor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crezut atunci că se hotărâse să se retragă în acel adânc calm despre care vorbea. Credeam asta cu adevărat, căci adunasem dovezi cum că era o străină în acest loc: nu mânca, nu bea (şi nici nu dormea, după câte spunea), n-avea articulaţii, îi displăceau trandafirii şi muzica şi nu era plămădită din aceeaşi substanţă ca noi toţi.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al-Kindi se exersase de-acum în creaţia tuturor fiinţelor, de la organismele simple şi până la djinnii cei extraordinari. Nu-i mai rămânea decât un lucru de făcut ca să egaleze puterea lui Allah: anume, să proiecteze modelele fonice în lumea aceasta, să le umple cu substanţă compactă, să le facă tangibile, colorate, pe scurt - sensibile.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Al-Kindi a voit să-i dea o existenţă în istorie, a constatat că-i era imposibil să scoată speciile pe care le crease din starea de somnolenţă fonică în care le lăsase, că nu izbutea să le dea o substanţă ca să le transporte pe lumea aceasta. Aşa se face că Mahdi a fost la început, precum egreta şi scorpionul verde, doar un vis sonor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecii şi capcanele sunt lucruri diferite, au funcţii diferite şi scopuri aşijderea (la drept vorbind, toate acestea sunt mult mai lesne de definit în cazul capcanelor decât în cazul şoarecilor: capcanele sunt făcute ca să-i ţină pe şoareci în ele şi acesta-i unicul lor scop, în timp ce funcţiile şi scopurile şoarecilor îmi sunt necunoscute).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa dintre sensuri e lesne de sesizat. Pentru filozoful Nietzsche, fragmentul lui Heraclit înseamnă că devenirea n-are nici o dimensiune teologică, e inocentă. Concepţia ludică despre fiinţa care nu este decât devenire îşi află un corolar la Nietzsche în semnificaţia ontologică a imoralităţii: omul şi lumea n-au nevoie de o justificare morală.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!