Ioan Friciu

Flori rupte

Numai părinţii au rămas să plângă
acei tineri sortiţi ca să dispară,
c-au fost ucişi cu gaze şi pară
de Corupţia cu inima nătângă.

De atunci nu mai contenesc să frângă
şi alte destine de tineri frumoşi.
Ei nu erau îndrăciţi ori păcătoşi,
dar moartea n-au putut s-o-nvingă.

Dar în oraşe mulţimea tot strigă:
Să terminăm cu tot sistemul corupt
ce la călcarea legilor instigă,
cu cei ce avuţia ţării au supt!

Pentru gingaşe flori care le-au rupt
răzbunarea din cer să îi atingă!

sonet de Ioan Friciu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursita

În toate e destinul şi în mine,
Nu gravitează singur, în derivă;
E rău, e bun, loveşte deopotrivă,
Surprins, nu bănuieşti de unde vine,

Iar dacă te aşezi lui împotrivă
Te vei scălda în lacrimi şi suspine;
Tu, Omule, să faci ce crezi că-i bine,
Să speri în judecată milostivă.

Dar uneori ursita se răzbună
Ş-atunci să ai gândirea pozitivă,
Să-ţi meargă-n viaţă totul ca pe strună.

Să părăseşti ideea negativă
De a-nghiţi un bob de mătrăgună,
Să-ţi faci din existenţă o cunună.

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetate Transilvană

Trec în pas de dans prin micul nostru burg
Bravi cavaleri, domniţe visătoare;
Din zorii zilei în apus de soare
Lănceri în zale uliţe parcurg.

Alături stau în cete domnişoare,
Priviri alese în urma lor se scurg,
Măşti împestriţate-n Piaţa Mare curg
Şi peste tot e iz de sărbătoare.

Bătrânul faur bate-n nicovală
Cu lovituri profund asurzitoare,
Bogaţii târgoveţi îi dau năvală,
Aruncă-n jur priviri iscoditoare,

Să vadă cum se face o zăbală
Din fier forjat pe vatra medievală.

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă astrală

Sfântă stea ce străluceşti în ceruri
Te rog pios să-mi luminezi cărarea,
Din inimă alungă-mi disperarea,
Nu mă lasa în blestemate cercuri.

Din mine vreau să fugă întristarea
Cântându-mi bucuriile în versuri,
Să-mi scot din gând posibile eresuri
Şi limpede să-mi fie cugetarea.

Pe bolta nopţii văd atâtea astre,
Străpung cu raze o beznă de catran
Şi pier în depărtarile albastre,

Dar iarăşi vin în timpuri siderale
Ş-am să mă rog din nou cu pietate
Să triumfeze legile morale.

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stihia albă

Cu sufletu-ngheţat stihia vine
Din recile abise planetare,
Loveşte totul cu încrâncenare
Şi albă zboară către zări străine.

În urma ei lucioase trotuare,
Nu trece om, ţipenie de jivine,
Căci nu poţi merge fără a te ţine
Şi grei ţi-s paşii, pietre funerare.

E totul alb şi totul e urgie,
Un ger flămând îţi roade chiar şi osul
Şi vântu-ţi scoate dinţii din gingie,
Iar de vorbeşti se congelează glasul.

E vuiet alb pe tot cuprinsul ţării
Din creştetul de munte-n largul mării.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea în agonie

Fâşii de nori aduc învolburarea
Pe cerul de cobalt al primăverii,
Se face loc mai repede-nserării...
Dece-i aşa? Se pune întrebarea.

Deoarece, pe tot cuprinsul ţării
Ades îşi fac stihiile cărarea
Trecând să scoată dintre ţărmuri marea
S-o poarte-n infinitul depărtării.

La noi, aproape c-a murit pădurea,
Copacii falnici urlă de durere,
Străini casapi zdrobitu-le-au spinarea,
De-nverşunare plini şi de putere.

Blestem asupra lor să se reverse,
Să răzbunăm pornirile perverse!

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet la început de vară

Suav parfum! Mă-mbată liliacul,
A soarelui săgeată mă pătrunde
Şi nu găsesc umbrar a mă ascunde
S-ascult tihnit cum cântă Pitpalacul.

Aştept să crească boabele rotunde
În spice, c-a-nflorit acum şi macul;
Speranţa-i că la toamnă umplu sacul
Cu roadele câmpiilor fecunde.

Visez un lac cu apă cristalină
Şi un izvor ce s-a născut din stâncă
Ce-şi lasă-n urmă dâra de lumină
Făcându-şi drum spre marea cea adâncă.

În stropii ploii are să revină
Să cadă sfânt balsam la rădăcină.

sonet de Ioan Friciu din i (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E secetă (pantum)

E secetă pe şesuri, norii fug,
Ogorul sec agonizează
Sub vânt ce pala-şi încetează,
Pe câmpuri nu mai ară nici un plug.

Ogorul sec agonizează,
Pe Dealul Mărtinesei arde-un rug,
Pe câmpuri nu mai arde nici un plug,
Ţăranul nu se-ngrijorează.

Pe Dealul Mărtinesei arde-un rug
Şi tot în jur se luminează,
Ţăranul nu se-ngrijorează
Că florile din piatră sevă sug.

Şi tot în jur se luminează,
În genunchi, eu rugile îndrug,
Că florile din piatră sevă sug
Şi frunza se înviorează.

poezie de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet cu fluturi

In memoriam, ALEX TATU,
Absolvent al Facultăţii de biologie

Plâng florile şi gâzele pădurii
Şi munţi cu frunţi înalte lăcrimează,
Când viaţa unui tânăr se retează
Strivindu-se-n capcanele naturii.

Albastrul cer, atunci se-negurează,
Prin văi se mişcă umbrele-nserării
Ce se ridică spre întinsul zării
Şi tot ce-i vietate se-ntristează.

Pe lespedea de piatră priveghează
Cu jale, un stol de fluturi aurii
Şi zumzet de insecte încetează
Căci vin şi nimfe în straie alburii.

Din alte sfere tânărul veghează
Cum pe Terra fiinţa se-ntrupează.

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet cu lună şi cu vis

Un glob semeţ de aur pare luna
Zărită prin linţoliul firav de nori
Cum îşi cheamă rătăciţii meteori
Pe cerul nopţii unde ea-i stăpâna.

În Univers, n-am ştiut ce stele-s Sori
Şi n-am putut să le arăt cu mâna,
Dar le-am sorbit cu ochii mei lumina,
Iar sideralul câmp trezitu-mi-a fiori.

Că-n viaţa asta purcedem trecători,
Iubito mai visez câteodată
Cum te prind încetişor de subsiori
Să te sărut în noaptea înstelată.

Mi se destramă visu-n dimineaţă,
Onirica icoană îmi dă viaţă.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!