Hugo de Saint-Victor

Scopul este cel spre care se tinde. Direcţia este ceea ce ne face să ajungem mai uşor la scop. Căci oricine urmăreşte un scop îşi conduce acţiunea după el şi cine se îndreaptă mai perseverent spre capăt ajunge mai repede. Căci există bunuri spre care nici chiar mai multe mişcări nu produc un avans prea mare, pe când altele aduc cu efort puţin roade bogate. Deci, ceea ce trebuie distins şi mai ales este ceea ce este mai util. Căci toate cele mai utile sunt mai bune şi fiecare lucrare trebuie judecată după roadele sale. Fiindcă mulţi nu au acest discernământ, au depus mult efort şi au avansat puţin, pentru că au avut ochiul îndreptat doar exterior, spre înfăţişarea lucrării, şi nu interior, spre rodul virtuţii. În fapt, ei se bucurau mai mult să facă lucruri mari decât să se exerseze în cele folositoare şi le-au preferat pe cele prin care puteau fi mai degrabă admiraţi decât îndreptaţi.

Hugo de Saint-Victor în Meditaţii spirituale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este dragostea? Şi care este măsura ei? Şi de unde vine dragostea? Dragostea este încântarea inimii cuiva în faţa a ceva, dintr-un anume motiv. Ea este dorinţă când caută să atingă ceva, şi împlinire când se bucură complet şi neîntrerupt;ca dorinţă, aleargă;ca bucurie se odihneşte. Dumnezeu a creat spiritul raţional doar din iubire, fără vreo necesitate, pentru a-l face părtaş la fericirea sa. Apoi, ca să fie capabil să se bucure continuu de o atât de mare fericire, El a aşezat în spirit dragostea, un palat spiritual, făcându-l într-un anume fel sensibil la savoarea plăcerii lăuntrice, astfel încât să guste prin această dragoste farmecul fericirii sale şi să se prindă de aceasta cu o dorinţă neobosită. Prin dragoste, aşadar, Dumnezeu şi-a unit creatura raţională pentru ca ea, nedespărţită vreodată, să se adape prin dorinţă din însuşi binele prin care trebuia să fie fericită şi din care aspira într-un fel prin sensibilitate, şi să se bucure de el prin împlinirea în el însuşi.

citat din Hugo de Saint-Victor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţele pe care omul interior le îndură ca urmare a îndepărtării de sursa binelui şi a centrării exclusive pe binele propriu descriu chipul maltratat pe care omenirea şi-l ascunde sau nici nu şi-l mai cunoaşte de-a lungul unui traseu ce conduce la o totală exteriorizare. Drama părăsirii pecabile a proximităţii divine constă într-o convertire treptată a interiorităţii în exterioritate, convertire care devastează şi ucide. Viciile, aceste forme ale îndepărtării, sunt emisarii violenţi ai morţii, al cărei preludiu îl constituie tocmai suferinţa omului interior. Maladia înstrăinării se manifestă ca un parcurs viclean şi chinuitor spre pierderea de sine. În primă instanţă, omul îşi trăieşte pierzania la un nivel de interioritate încă nepericlitat explicit. Gestul inaugural constă într-o reorientare a privirii, într-o alegere care distinge aparent sursa binelui şi bine. Opţiunea vizează binele desprins de propria lui origine şi exprimă de fapt preferinţa pentru centrarea pe sine însuşi. Gestul iniţial al detaşării, deturnarea privirii sau deruta voinţei, îşi dezvăluie viclenia când orgoliul, prima treaptă a exteriorizării, face să iasă la iveală insuficienţa.

citat din Hugo de Saint-Victor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două rele care trebuie în special evitate într-o acţiune bună: întristarea şi acapararea. Întristarea produce amărăciunea. Acapararea cauzează risipirea. Prin acaparare seninătatea se împrăştie. Întristarea apare când ne neliniştim prin nerăbdarea faţă de lucrurile de care nu suntem capabili. Acapararea are loc când acţionăm nemăsurat în vederea a ceea ce putem face. Astfel, ca să nu fie cuprins de rea întristare, sufletul trebuie să-şi accepte cu răbdare neputinţele;iar ca să nu fie acaparat de rău, trebuie să nu-şi extindă posibilităţile dincolo de propriile limite.

Hugo de Saint-Victor în Meditaţii spirituale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare om sunt trei părţi: trupul, spiritul şi mintea. Trupului îi revine plăcerea, spiritului gândirea şi minţii discernământul. În plăcere se manifestă dorinţa pentru ccea ce este inutil, în gândire este prevederea necesităţii, în discernământ este judecata adevărului. Plăcerea, pretextând adevărul, face să cadă prevederea în inutilitate. Prevederea, prin compasiune faţă de inferior, face să se îndepărteze raţiunea de la judecata adevărului. Păcatul originar constă în ignoranţa spiritului şi în concupiscenţa cărnii;transmiterea păcatului originar înseamnă tocmai perpetuarea ignoranţei şi a concupiscenţei.

citat din Hugo de Saint-Victor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este bine să tindem cu nerăbdare spre cele care nu sunt făcute şi nici nu este bine să ne dezgustăm prosteşte de care sunt făcute. Cel care doreşte mereu ceea ce nu face şi dispreţuieşte ceea ce face, nici nu se bucură de cele prezente, nici nu se mulţumeşte cu viitorul. Căci el abandonează înainte de a desăvârşi ceea ce începe şi înfăptuieşte înainte de vreme ceea ce trebuie început. Aşadar, este bine să fii mulţumit de binele propriu şi să sporeşti bunurile prezente cu cele ce vor urma, iar nu să le îndepărtezi în vederea celor viitoare. Căci schimbarea bunurilor este uşurătate, dar practicarea lor este virtute, şi căile celor care resping bunurile cele vechi în vederea celor noi şi ale celor care urcă de la bunurile inferioare la cele superioare sunt foarte diferite. Căci cine caută schimbarea este greu de mulţumit, aşa cum cine vrea să înainteze este plin de zel. Astfel, avansează în chipul cel mai drept cel plin de zel în vederea a ceea ce este optim, fără a fi dezgustat de ceea ce este doar bine, şi cine îndură mai întâi ca să ajungă apoi unde vrea la timpul său.

Hugo de Saint-Victor în Meditaţii spirituale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatura raţională este legată prin dragoste de Creatorul ei şi doar legătura dragostei îi aduce împreună cu atât mai fericit cu cât este mai puternică. De aceea, pentru a fi din ambele părţi o unitate nedespărţită şi o înţelegere perfectă, este dublu nodul făcut din dragostea de Dumnezeu şi dragostea pentru aproapele, astfel încât prin dragostea de Dumnezeu toate să fie ataşate de unul singur, iar prin dragostea de aproapele toate să devină între ele una, pentru ca ceea ce fiecare nu ar percepe din acest unu la care sunt toate ataşate să poată fi avut mai deplin şi mai desăvârşit în celălalt, prin dragostea faţă de aproapele, şi pentru ca binele tuturor să devină în întregime al fiecăruia în parte.

citat din Hugo de Saint-Victor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!