Hagop Hairabetian

În perioada "războiului rece", când toate statele membre ale celor două blocuri militare, Tratatul de la Varşovia şi NATO, se suspicionau şi se spionau cu înverşunare, cursa înarmăilor era un "sport de masă" al industriilor de armament.

Hagop Hairabetian în revista “Vitralii – Lumini şi umbre”
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii ataşaţi militari ajunseseră deja la concluzia, absolut realistă, că România, în cazul unor situaţii extreme pentru Tratatul de la Varşovia, nu va participa la nici o acţiune. Ei considerau că în locul eforturilor de a informaţii despre potenţialul militar al armatei române ar fi mult mai interesant de stabilit starea de spirit a comandanţilor, a ofiţerilor superiori şi a altor factori de răspundere din armata română. Viaţa a dovedit câtă dreptate au avut aceşti ataşaţi, când, în 1968, România a refuzat să participe la intervenţia din Cehoslovacia.

Hagop Hairabetian în revista “Vitralii – Lumini şi umbre”
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, ca membră a Tratatului de la Varşovia, era pusă în mod automat sub lupa ataşaţilor militari membre NATO. De fapt, asistenţa militară primită de ţara noastră din Uniunea Sovietică devenise, cu timpul, tot mai redusă, deoarece se simţea tendinţa autorităţilor române de a nu ne angaja plenar în confruntarea dintre cele două mari puteri. La cererea guvernului nostru, trupele sovietice părăsiseră teritoriul României, iar ultimii consilieri sovietici îşi făcuseră valizele. Acestea fiind raporturile, sovieticii care apucaseră să ne dea avioanele "Mig" şi diverse tipuri rachete sol-aer şi sol-sol, au stopat livrarea altor arme.

Hagop Hairabetian în revista “Vitralii – Lumini şi umbre”
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nici o urmă de sarcasm, putem afirma că am admirat întotdeauna, în perioada "războiului rece", determinarea şi implicarea curajoasă a majorităţii ataşaţilor militari ai ţărilor NATO acreditaţi în ţara noastră, pentru obţinerea de informaţii privind puterea noastră armată. Au existat desigur şi printre ei unii cu instinctul de conservare mai dezvoltat, care preferau să nu rişte ieşind pe "terenul de vânătoare" pentru obţinerea de informaţii militare şi se mulţumeau cu fărâmiturile ce le picau de la alţi ataşaţi militari în şedinţele care se ţineau săptămânal la ambasada S. U. A. şi unde se făceau schimburi de informaţii obţinute pe parcursul săptămânii.

Hagop Hairabetian în revista “Vitralii – Lumini şi umbre”
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul "războiului rece" stratosfera nu era bântuită ca acum de zeci de sateliţi-spion, ale căror telescoape pot urmări şi ceasurile noastre de la mână. Pe vremea aceea au încercat americanii câte ceva cu vestitele avioane de spionaj U-2, însă doborârea avionului pilotat de Gary Powers, la 1 mai 1960, a făcut multă vâlvă şi ei au renunţat la survolarea teritoriului sovietic. Aceasta fiind situaţia, fiecare tabără-bloc desfăşura o muncă de spionaj direct pe "sol". Trebuia să fie descoperite toate amplasamentele bazelor militare, ale aeroporturilor militare, unele ascunse sub pământ, noile tipuri de avioane, de tancuri, piesele de artilerie, poligoanele, efectivele forţelor armate, manevrele şi mişcările de trupe etc.

Hagop Hairabetian în revista “Vitralii – Lumini şi umbre”
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!