Omul este cineva și nimeni. Își duce de ani fața lipită de cap și umbra cusută de picioare și nu a reușit încă să înțeleagă care dintre ele cântărește mai mult. Câteodată simte un impuls nestăpânit de a le desprinde de corp, de a le agăța într-un cui și de a rămâne pe jos ca o marionetă căreia o mână miloasă i-a tăiat firele.
Singurul lucru care într-adevăr anulează distanțele este răul, prezent peste tot, care vorbește oriunde aceeași limbă și care își scrie mesajele cu aceeași cerneală.
Moartea e rece și caldă în același timp. Moartea este, din păcate, singurul mod pe care destinul l-a ales pentru a ne amini tot timpul că există viață.
