Gheorghe Pospai

Mi-dor...

Mi-dor de-o doină veche ce-o îngânau bătrânii
De-amiaza moleşită pe cumpăna fântănii,
De noaptea rătăcită pe pragul amintirii
De fulgerul furtunii, de trăznetul iubirii.

Mi-e dor de legănarea de-o clipă a zăpezii,
De ploile-aţipite la marginea livezii,
De cântecul de rugă, de glasul răspicat,
De merele de aur din pomul fermecat.

Şi-aş vrea să fiu pământul cu fructele-i necoapte,
Eterna despărţire dintre amurg şi noapte,
Şi-aş vrea să fiu stejarul din margine de sat,
Şi-aş vrea să-ţi fiu fântână, drumeţule-nsetat!

poezie de Gheorghe Pospai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!