Lista completă, pagina 9
Infernul, cu șirul lui de cumplite suplicii, norii îl mută de sub pămînt pe cer, întruchipîndu-l în smoala neagră a nebuniei lor. Niciodată, însă, nu se dovedesc atît de minuțioși, și nici atît de frenetici, ca atunci cînd dau la iveală visele ultimilor împărați romani. Atotputernicii cezari ca și brontozaurii, cînd au simțit că speța li se stinge ce groaznice coșmaruri au avut!
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


De pe fluvii, de pe mări, de pe oceane, stropii răspund miriade și miriade, puzderii, nebuloase, galaxii. O lumină suverană și glorioasă îi atrage, îi absoarbe, le schimbă hotărît destinul E frumos, își spun în extaz, să fii un strop de apă în univers! adunîndu-i în vederea aceluiași scop suprem. Iar ei, după ce vor trăi în cer o fantastică aventură, se vor întoarce pe pămînt. Și vor fi Olt.
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîțiva munți, după ce au crenelat cu vinețeala lor ore întregi orizontul, încep să se strîngă unii în alții, luînd forma unei colosale broaște țestoase, ce se transformă la rîndul ei într-o cetate cu multe turnuri, asupra căreia hoarde sălbatice dau năvală. Firul întîmplărilor curgînd în acest moment vertiginos, ea e repede nimicită, iar din mormanul de ruine o mie de cocori țîșnesc în panică spre miazănoapte
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)roata unei mori de pe Someș vîntură atît de repede apa, încît, în pulberea ei, se ivesc culorile curcubeului. De aici, puzderii de stropi prind să alunece, pe o lungă și imprevizibilă traiectorie. Alții, supunîndu-se aceleiași legi, pornesc în clipa cînd caii își moaie botul în unde, în clipa cînd înotătorii își scot brațul din valuri, sau peștii, vrînd să vadă dacă va fi o noapte cu lună, fac un salt zvelt în aer de pe celelalte rîuri care își au izvorul in Carpați. Și mai de departe de pe Dunăre, în toată lungimea ei.
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E cu neputință de închipuit ce ar aduce privirii rătăcirea sufletelor înainte de o nouă întrupare, dar aceea a norilor nimic n-ar putea să o întreacă în neprevăzutul și dramatismul ei.
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ultragiant
Într-una din nopțile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neașteptare și aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraș murdar de provincie
Și locuiam la prietenul meu din copilărie.
(...)
poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii au înfățișări nebuloase, alteori cînd ceea ce au de spus le dă răceala gheței cu o crudă precizie.
Nesfîrșite cortegii de fantasme iau ființă din neființă, și se împrietenesc între ele, sau se înfruntă unele cu altele, mereu replăsmuindu-se.
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă mai aduceți voi oare aminte brontozaurii?... pare să întrebe unul dintre norii care, la ceasurile amiezii, alunecă în azur, depănîndu-și domol amintirile. Iar ceilalți, a căror memorie nu-i mai puțin prodigioasă, iau numaidecît înfățișarea acelor ființe gigantice și fragile, fiindcă norii In felul acesta își aduc aminte.
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub bolta cerului, stropul din lacul Sfînta Ana se întîlnește cu cei din spicele de grîu, cei din frunzișul pădurilor cu cei de pe frunțile omenești, și toți împreună cu cei de pe nemăsurata mare. Dar, oricît de mulți, și de oriunde ar fi venit, nici unul nu se va pierde. După ce vor trăi, în infinit, o fantastică aventură, se vor întoarce pe pămînt. Și vor fi Olt
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemeni unor suflete ce-ar rătăci în așteptarea întrupării, stropii care într-o zi vor fi Olt rătăcesc în neant, alăturîndu-se unii altora și luînd forma mereu schimbătoare a norilor. Adunați de pe cîte ape sînt sub soare, înainte de a reveni pe pămînt, spre a fi un rîu cu nume și destin propriu, ei își amintesc de toate locurile de unde au pornit. Și chiar de existențe anterioare, în fluvii și mări dispărute.
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Geo Bogza, adresa este:
