Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Gabriela Mimi Boroianu

Lista completă, pagina 6

Odă ochilor căprui

Iubita mea cu ochi de căprioară,
Parcă acum te văd întâia oară!

Parcă acum te văd cât ești tu de frumoasă,
Iubita mea cu ochii de brazdă-ntoarsă.

Iubita mea cu ochii căprii,
Castane-n mână de copii,

Așa frumoși cum sunt acum
Ochii tăi n-au fost nicicând!

Lumina lor când m-o-nveli,
Văd toamna coborând în vii

Cum face frunze ruginii...
La fel ca ochii tăi căprii.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mirare

Rătăcită în tăceri te caut
Scormonind cu degetele-n umbre;
Mă lovesc de gândurile sumbre
Și le-alung cu note dulci din flaut...
Răspândesc miros de amintire
Către poarta unde stă sărutul,
Paznic clipelor ce plâng trecutul
Și te chem cu-n clinchet de uimire...
Rezemat ți-e capul pe o mână,
Greu de-atâtea tainice trăiri.
Nu auzi chemarea și te miri,
De ce clipa întruna te îngână...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vrei?

Vrei să-mpărțim o rădăcină,
Să-mi fii tu lujer drept și spin
Unind într-unul dor și chin,
Să-ți port eu floarea spre lumină?

Hrăniți cu har, sub semn divin,
Ca trandafir într-o grădină
Vrei să-mpărțim o rădăcină,
Să-mi fii tu lujer drept și spin?

Sub ploaie, ger ori zi senină
Tu să mă aperi de suspin
Ca-nlănțuiți într-o tulpină
Cu tine una să devin.

Vrei să-mpărțim o rădăcină?

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe drumuri fără nume

Te-ndepărtezi pe zi ce trece
Precum un soare în apus,
Lăsând a nopții umbră rece
Cu vălul ei cel nepătruns,

Să te cuprindă-n adormire
Lăsând în urma ta pustiu.
Fără să-ți pese de-o iubire
Ce-arde încă atât de viu.

Te-ai supărat așa de-odat'
Și-ai întors fața de la lume.
Să rătăcești tu ai plecat,

Pe drumurile fără nume
Și nici nu știi că ai lăsat
Un dor să ardă-n piept tăciune.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Jucând x și 0 cu viața (12)

câinele începuse să latre
își arunca spre noi
colții liberi de lanț
cu balele încrederii
atârnându-i până la asfalt

se credea liber
de orice constrângeri
dar libertatea se plătește
și pâinea din nopțile reci
și carnea din zilele de sărbătoare
chiar și preșul de dormit
are un preț!

sub roțile mașinii ce-a trecut
sângele cald și-a pierdut glasul
și nici măcar norii nu l-au plâns...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cuvântul

Privește cerul trist către pământ
Prin nouri de amar și suferință...
Ți-e pusă azi credința în cuvânt
Cuvântul însă-ți cere stăruință,
Supunere, și-ți dă un chin cumplit,
Cu tine Moartea e-n duel mereu!
Că-n lutul literelor, vers cioplit
E o creație de Prometeu.
Iar viața însăși un poem ce-i scris
De un poet cu sufletul amar
Și-orice cuvânt de tine s-a dezis
Când moartea-ți joacă rima pe un zar!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Azi...

Veneai cândva și tu cu dimineața,
În gara cu plecările vândute;
Când se topea pe iarbă-n rouă ceața
Iar soarele venea să le sărute.
Când ceștile nu cuprindeau amorul,
În picătura de cafea sorbit,
Și dam speranțele la schimb pe dorul
Ce ochii tăi în mine l-au sădit...
Azi... nu-și anunță nici un tren venirea
Că-n două-i frântă linia ferată;
Încă mai taie-n inima privirea
O rană ce-a rămas nevindecată...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vrei?

Vrei să-mpărțim lumina amândoi
Strivind în palmă, din azur, cerneală?
Robiți de patimi să-ncetăm, apoi,
Iubirii să-i mai cerem socoteală...

Să toarcem firul gândului în vers
Când zbatul vieții țese cu-ndârjire,
Poem de vis acestui univers
Bolnav de-atâta ură și-nvrăjbire.

Cu mâini de rugă slobode-n cuvânt,
Să nălucim avântul și simțirea
Și, mântuită, carne-n templu sfânt,
Din rai să plângă peste noi iubirea!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Efemeride

Plouă...
Umbrele grăbite
își poartă secretele ascuse
pe sub lacrimile norilor.
Negre
verzi
albastre...
la fel de mohorâte ca cerul
Vântul plictisit
și enervat
de stăruința lor
de a-și urma nefericirile
pe străzile zgribulite ale vieții
le mai azvârle
câte-o șuierătură nervoasă.
Numai tu și umbrela ta roșie
te bucuri ca un copil...
ți-am privit tălpile
atât eram de convis
că vei dansa desculță!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Ne tropotește-n suflet dorul, liber,
Precum sălbatici caii peste câmpuri
Și fluierul străbun doinind în sânge -
Vlăstarele ni le tresaltă-n sâmburi...

Că rădăcini de aripă, în glie
Se-nfig adânc, în inimă de sat,
Ca să trezească-un pui de Românie
În fiecare fiu care-a plecat...

Ni s-au lipit potecile de talpă
Când ridicarăm zborul din noroi.
Să dea, din lutul lor, în vise muguri,
Să nu uităm cumva drumu-napoi.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 15 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Gabriela Mimi Boroianu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook