Lista completă
Vreau o mamă!
Am bătut din poartă-n poartă
Şi-am cerut la fiecare
Cu-mprumut să-mi dea o mamă.
Dar n-am găsit îndurare.
Vreau o mamă cu-mprumut
Capu-n poală ei să pun.
Să plâng tot ce m-a durut,
Supărările să-i spun.
Vreau o mamă, cin' mi-o dă?
Să-i sărut mâna cea dreaptă,
Să m-alint în vocea-i caldă,
S-o mai strâng în braţe-odată.
Vreau o mamă ce mă cheamă
Să-mi sting dorul ce mă doare
Vreau o mamă să-i zic MAMĂ!
Cine-o are de vânzare?
[...] Citeşte tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ană, Ană
Ană, Ană, ţipăt dulce,
Curgi în mine ca un râu
Ce-ar vrea mâna să-mi usuce...
Cărămida-i pân' la brâu.
Ană mor şi eu cu tine,
Mor în mine-s blestemat!
Cărămida-n gât îţi vine
Zidul nu s-a surupat.
Ană, Ană cerul plânge,
Sufletul şi pruncul meu,
Plânge zidul şi te strânge
Surd rămâne Dumnezeu...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lasă-mă...
Mai lasă-mă să mă mai nasc odată
În anotimpul cu iubiri promise,
Să am un trup, să mă cobor din vise,
Şi-n paşi de vals la viaţă să-i dăm roată.
Mai lasă-mă să-ţi înfloresc mălinii
În vara când şi frunzele doinesc,
Sub poala timpului, cu dor, să te opresc,
Şi să te scald în apele luminii!
Mai lasă-mă să fiu ce nu ţi-am fost
Când versul l-ai pictat într-o chemare,
Un ţipat alb, de pescăruş pe mare,
Ce-a luat deodată zările la rost.
Mai lasă-mă prin timpul tău de-oi trece
Să-mpart cu tine-n zbor o veşnicie,
Să-ţi fiu şi eu... mai mult de-o poezie,
Ce pe hârtie versul ţi-l petrece.
[...] Citeşte tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te pierd
Te-ndepărtezi, încet, pe zi ce trece.
Te simt tot mai pierdut, tot mai străin
Şi văd cum te înghite noaptea rece
A celor ce-au plecat şi nu mai vin.
E-atâta abandon în mersul tău
Şi-atâta renunţare în privire
Că nu mai ştiu de bunul Dumnezeu
Sau diavolul sculptează-n a ta fire.
Te strig dar nu auzi ca altădată,
Ţi-e gândul îndreptat spre alte lumi.
Vorbeşti cu cei plecati şi, Doamne, iată
Cum dai cu flit când spun să te-aduni.
Ţi-e glasul stins, vorbeşti mai mult cu tine
Iar ochii tăi nu mai privesc în jur
Ci doar, pierdut, spre lumile divine
Ce-absorb în ele sufletul tău pur.
[...] Citeşte tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestăma, te-aş blestăma
Sfărâma, ce-aş sfărâma
Pietrele sub talpa ta,
Să le văd că-s pulbere
Drum fără întoarcere!
Aş usca, ah ce-aş usca,
Mărăcini sub catifea,
Vise spânzurate-n ei,
Pleoapele ochilor tăi!
Scutura, ce-aş scutura
Nori negri-n lumina ta,
Să-ţi întunec zilele,
Să nu-ţi găseşti urmele!
Blestăma, te-aş blestăma
Cu focul şi lacrima,
Cu doina zilelor mele,
Să-ţi leg sufletul de stele!
[...] Citeşte tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare
La mulţi ani cu bucurie
Anul nou bun să vă fie,
S-aveţi în casă de toate
Dar cel mai mult sănătate
Să iubiţi, să fiţi iubiţi
În familie fericiţi,
Să aveţi prosperitate,
Bani să cumpăraţi de toate
S-aveţi faimă şi succes
În tot lucru, mai ales
Să aveţi respect şi fani
Şi-nc-o dată LA MULŢI ANI!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune
Cum, Doamne, să suporţi atâta nedreptate,
Când mama cu pământul copiii şi-i împarte!
Când diavolul-n câştig pare mereu să fie,
Iar sufletele noastre-ntr-o veşnică robie?
Cât, Doamne, să mai rabzi atâta umilinţă,
Când cerul se prăvale lovindu-ne-n credinţă,
Când mila-i pe sfârşite, şi-o găseşti doar pe bani,
Iar moartea nu mai ţine de boli cont... şi de ani.
De ce, Doamne, te-ntreb, ne e amară soarta,
Şi către cerul tău ne e zidită poarta,
De ce doar cei bogaţi au parte doar de bine,
Iar oropsiţii sorţii se zbat între suspine?
De ce în casa ta sclipeşte bogăţia,
Iar cei care-o slujesc şi-au pierdut omenia,
De ce îl laşi pe diavol, în toate câte sunt,
Să-ţi învrăjbească fiii, să uite-al tău cuvânt?
Coboară, Doamne, iarăşi aicea printre noi,
Şi, dăruind iubire, ne scapă de nevoi,
Ne-nvaţă iar ce-i mila, respectul, bunătatea,
Şi-alungă cu lumină, din suflet, neagră noaptea!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E vară, Sânziene şi-i mister!
Adie vânt în clopoţei de fier
Şi focuri se aprind în fapt de seară
Să vină Sânzienele să ceară,
Să se deschidă porţile în cer!
Se prind de mâini, şi-al nopţii temnicer
Cu vraja glasului îl înconjoară,
Şi lacătele-nchise le doboară,
Să se deschidă porţile în cer!
Sub talpa goală neîncrederi pier;
Iubirea-n noaptea asta-i re-nnoită,
Noroc răsare-n hora tropotită,
Să se deschidă porţile în cer!
Adie vânt în clopoţeii de fier
E vară, Sânziene, şi-i mister...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase-a toamnă
Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece şi-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".
Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă şi-a gogoşi
Când cu ghiozdanele în spate
Spre şcoală trec copii sfioşi.
Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deşteptător
În zori de zi nu l-a trezit...
Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele şi le-a lungit.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea
Limba mea e-o limbă sfântă
Ea îmi este căpătâiul!
Bucuria - când îmi cântă
Gungurit de prunc - întâiul...
Când mă ninge, când mă plouă
Şi-n dureri n-am o zi bună,
Când mă frânge doru-n două
Tac în limba mea străbună...
Când mă ard cuvinte-n strune
Acordându-mă-n furtună,
Torc din doinele străbune
Plâns în limba mea română.
Şi când rănile îmi sânger
Roşul macilor în grâne,
Cântul meu e zbor de înger
Limba mea e rugăciune...
[...] Citeşte tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ştii un alt citat, îl poţi adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Gabriela Mimi Boroianu, adresa este:
