Florin Pavlovici

Dreptul la diferenţă sau, mai pretenţios spus, respectul alterităţii ar putea să fie reclamat de orice slugă a securiştilor. Admit că nu ştiu cum să mă port cu aceşti colegi de specie. Nu îndrăznesc să-i iert, pentru că, iertarea fiind un act personal, nimeni nu are dreptul să ierte în numele altora, al victimelor, în primul rând. Ar fi imoral. Nu merită să-i urâm, pentru că nu merită să cădem atât de jos. Nici să le plângem de milă nu este cazul; nu suntem la fel de sentimentali ca ei. Autorilor atâtor vagoane de delaţiuni, care au contribuit cu succes la aruncarea în închisorile politice a milioane de cetăţeni oneşti, la moartea în detenţie a sute de mii, la răspândirea fricii în toate structurile sociale, la destrămarea familiilor, la terorizarea populaţiei şi la o mulţime de ticăloşii mărunte, nu le-ar strica puţin dispreţ.

Florin Pavlovici în Tortura, pe înţelesul tuturor (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sistemul de represiune care a stăpânit România mai mult de 40 de ani, există o categorie de slujbaşi ce s-a acoperit pururi de ruşine. În ea s-a întâlnit corupţia magistratului civil cu brutalitatea soldatului. Din această acuplare morbidă s-a născut mercenarul de tip nou: judecătorul militar. Dacă securistul de rând urmăreşte, păzeşte, şi, la nevoie, ucide oameni nevinovaţi, dacă anchetatorul smulge prin tortură mărturii mincinoase, dacă procurorul (şi el militar) lansează acuzaţii delirante, toţi aceştia pot avea sentimentul că îşi fac datoria. Însă, judecătorul nu are scuză. Ţinut să împartă dreptatea, el a dat cele mai aberante sentinţe din istoria justiţiei române.

Florin Pavlovici în Tortura, pe înţelesul tuturor (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frig şi umezeală în galeriile subterane... am fost împinşi rând pe rând, pe uşile masive ale camerelor de detenţie... nu se distingea nimic, parcă aş fi pătruns într-un mormânt. M-a izbit doar o putoare de neînchipuit, o putoare esenţială, cosmică – ameţitoare, ucigaşă otravă... Câte un prizonier bolnav şi ruşinos, care încă îşi mai închipuia că igiena personală ar trebui să rămână personală şi intimă, nu-şi putea face nevoile decât dacă îşi ascundea faţa în zeghe sau pătură. Trăiam în promiscuitatea aceea cam 80 de puşcăriaşi.

Florin Pavlovici în Tortura, pe înţelesul tuturor (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetam, de data asta, în absenţa zidurilor, mişcările vechi din celulă... Nu-mi venea să cred că mi-era atâta frică de libertate.

Florin Pavlovici în Tortura, pe înţelesul tuturor (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci am descoperit, în modul cel mai direct posibil, cum funcţionează mintea unui securist. Între creierul şi pumnul lui distanţa era inexistentă.

Florin Pavlovici în Tortura, pe înţelesul tuturor (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om întreg la minte nu se face paznic la închisoare... Când sunt atâtea profesiuni pe lumea asta nu te faci călău. Măturător, da. Căcănar, da. Dar nu ucigaş.

Florin Pavlovici în Tortura, pe înţelesul tuturor (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A încercat, mai întâi efectele curative ale pulanului. Mă lovea în creştet şi peste urechi, în spinare şi peste braţe. Masa prinsă în şuruburi nu-mi permitea să evit loviturile... Când izbea cu bastonul de cauciuc păstra o anumită demnitate. Când năvălea asupra mea cu pumnii, cu palmele, cu picioarele, se schimonosea de ură... Nimeni nu m-a urât atât de tare. Era o ură principială, partinică, marxist-leninistă, orientată activ împotriva unui duşman al poporului.

Florin Pavlovici în Tortura, pe înţelesul tuturor (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potrivit statisticilor, pierderile României în cel de-al Doilea Război Mondial au depăşit 300.000 de morţi: 147.000 pe frontul de răsărit, 167.000 pe cel din apus. Pe timp de pace, au avut de suferit, din motive politice, peste 2.000.000 de persoane: reţinuţi, anchetaţi, condamnaţi prin sentinţe judecătoreşti, condamnaţi administrativ, internaţi în colonii de muncă sau în clinici psihiatrice, deportaţi. Dintre acestea, au pierit în celule sau în lagăre de exterminare cam 300.000.

Florin Pavlovici în Tortura, pe înţelesul tuturor (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înarmat cu depoziţiile celor doi binevoitori şi slujindu-se cu răbdare de bulan, de pumni, de picioare şi de stilou, anchetatorul m-a convins, pe parcursul multor confruntări, că sunt un duşman al poporului. Ziua în care am recunoscut acest lucru este ziua în care mi-am pierdut respectul faţă de mine însumi: ajunsesem complicele torţionarului. Din clipa aceea, viaţa mea a devenit, în bună măsură, viaţa unui străin. Eforturile de a mă reabilita în propriii mei ochi au fost un eşec. Nu numai în închisoare, ci şi mai târziu, ca om liber. Niciodată nu am reuşit să îmi iert slăbiciunea în faţa torturii. Singura mea consolare e că am avut totuşi tăria să rezist bătăilor şi presiunilor, când mi se cerea să-mi denunţ colegii, şi să nu amestec pe nimeni altul în decăderea mea.

Florin Pavlovici în Tortura, pe înţelesul tuturor (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!