Fiodor Ivanovici Tiutcev, 1803-1873

Silentium

Nu scoate o vorbă, stai ascuns şi nimănui
lucrurile visate sau simţite nu dezvălui.
Lasă-le să plutească-n tine ca-ntr-un spaţiu ireal,
asemeni stelelor care răsar pe cerul de cristal

înainte de căderea nopţii pe pământ:
Bucură-te de ele şi nu rosti niciun cuvânt.
Cum se poate inima pe ea însăşi exprima?
Cum poate un alt om cunoaşte mintea ta?

Va pricepe el ceea ce te-animă şi te susţine?
Odată şoptit, un gând neadevăr devine.
Întunecat e lacul expus rafalelor de vânt:
bea direct de la izvor şi nu rosti niciun cuvânt.

Trăieşte singurel, de sinele-ţi te leagă,
în sufletul tău, rotundă, e-o lume-ntreagă;
magia gândurilor voalate poate fi uşor
orbită de indiscreţia luminii din exterior,

[...] Citeşte tot

poezie de Fiodor Ivanovici Tiutcev, 1803-1873, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!