Elena Victoria Glodean

Te chem...

Te chem să ascultăm cântecul toamnei!
Cu vise albe să măturăm noaptea treptele cerului
şi ca-ntr-un dans în care întunericul
se-mbrăţişează cu lumina, cu chipul împrospătat
de răcoarea primilor stropi plumburii, să te simt atât
de aproape încât să mă sprijin cu sufletul de inima ta.
Te chem să ascultăm cântecul toamnei!
În valuri de purpură să mă-nvălui şi-n timp ce sfarm
cu-al meu sărut timpul dintre două tăceri, în ceasul când privirea ne-mprumută culoarea pădurii, poteci de flăcări, mocnind a iubire, să croim iar zeul stăpân al cuvântului peste filele nopţii să ne-mpreune şi să fim, din nou, doar unul.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem şoptit

Aş locui în ochiul tău, o vreme,
Să văd cum munţii încă nasc izvoare
Şi-atunci când îl sărută căprioare
Să simt cum firul ierbii încă geme.

În pumnul tău aş locui, o vreme,
De tine să mă simt la sân purtată
Precum o mierlă ce, fiind vânată,
Zăcea rănită printre crizanteme.

Aş locui în părul tău, o vreme,
Să-ascult cum vântul şuieră prin crânguri.
Tu scuturându-ţi tâmplele de gânduri
Să îmi reciţi în şoaptă mici poeme.

Aş locui sub paşii tăi, o vreme,
Să-mi poţi reda odihna unui drum,
Iar norii grei, bolnavi de-atâta fum,
Să îi aduni cu sârg în ninse gheme.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (11 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mai rămân să rătăcesc prin vise

La ceasul când începe să mă cheme
Visarea şi încerc să o desferic,
Croiesc poteci prin codrul de-ntuneric
Şi-ţi scriu în grabă: Nu mă-ntorc devreme!

Eu mai rămân să văd cum arde focul
În răsăritul roşu ca un brâu,
Să văd sclipirea pietrelor în râu
Când mânjii dimineţii-şi încep jocul.

Prin pântecul pădurii de culoare
Cu fluturii speranţei să roiesc,
În jurul lumii clipa s-o-nnoiesc
Şi să-mpletesc lumini crepusculare.

Să zăbovesc la margine de lume
Aşa cum am făcut de-atâtea ori,
În cufere de dor să strâng comori
Şi fiecăreia să-i dau un nume.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi,
Pe prundul gândului aş rătăci
Până cocoşii zării, prin cântat,
Ridică vălul cerului lăsat.

Cu sufletul în straiul vieţii tern,
Pe pragul casei tale-am să m-aştern
Şi-atât de dragă raza vieţii mele
Aş face-o zbor de aripă spre stele.

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi,
De clipe trupul mi l-aş desfrunzi
Până ce toamna, fără de cruţare,
Va lua din mine pata de culoare.

Când ziua obosită-ar amurgi,
Tot plânsul norilor l-aş răscoli
Şi-atât cât poate lacrima să vadă,
I-aş ţese iernii fulgii de zăpadă.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (4 iulie 2008)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet în derivă

Mă troienesc părerile de rău
în gândul ce-a-nvăţat de ieri tăcerea,
Suspinul se îneacă-ntr-un izvor
de lacrimi ce adună-n el durerea.

Pe margini de tristeţi îmi sprijin capul,
de-atâtea griji ramân pe gânduri dus,
În locul unde-am rătăcit speranţa
stă timpul meu cu faţa spre apus.

Zbuciumul tremură de-atâta caznă
să-mi strângă albatrosi căzuţi în mare
Şi să-i îngroape-n sufletu-n derivă
ce şi-a dorit doar un crâmpei de soare.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceas de taină

Sunt un castel cu zidul, pe-alocuri, dărâmat
De valul nestatornic în ţărmul lui bătând-
Un boţ de humă arsă cu suflet prea mirat
De-atâta ritm ce bate în trupul lui flămând.

Destinul ce mi-i dat îl port cum se cuvine
Şi-n Tine, Doamne, caut puterea şi-alinarea
Căci pentru-ntregul cer, ce azi îmi aparţine,
Mi-ai dat în dar tăria de-a mă lupta cu marea

Acestei vieţi în care am fost, cândva, sortită
De-a bea din cupa plină pelinul dar şi... vin.
Iar de-am greşit vreodată, eu, oaia rătăcită,

Am regăsit Lumina-n cuvântul tău blajin.
Şi-acum, în ceas de taină, precum o stalactită
Mă scurg în mii de lacrimi şi Ţie mă închin.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (25 aprilie 2008)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru iertare

Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii,
din iarnă pân'a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (3 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

spulberă vântul
penele îngerilor,
un melc tresare

bruma îmbracă
trupul crizantemelor,
plânge un greier

bătut de ploaie
gutuiul îşi mângâie
ultima frunză

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (14 noiembrie 2006)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aplec peste cuvinte

Gândind că Universul
e tot ce ne desparte,
Mi-adun toată visarea
pe-o margine de carte.

Mă-aplec peste cuvinte
aproape, mai aproape
Şi mă-mpreun ca luna
cu luciul unei ape.

Ca un ecou mă-mprăştii
tremurător în unde
Când din înalt de ceruri
Luceafăru-mi răspunde.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu veţi şti de ce zâmbeşte valul

De va veni zăpada să ne cearnă
şi-apoi să ne topească în izvoare,
Legând prin trupul nostru mal de mal
ne-om risipi în unda călătoare.

Vom zăbovi în apa cristalină
şi-mprumutând a pietrelor răcoare,
Vom desfăta papilele-nsetate
din boturi de sfioase căprioare.

Poate ne veţi uita după o vreme
cu sufletele încă ne-mpăcate,
Dar ne veţi regăsi în apa mării
îmbrăţişaţi pentru eternitate.

Şi nu veţi şti de ce zâmbeşte valul
la ţărm când fericit vă-mbrăţişează!
Şi nu veţi şti că printre scoici şi alge
două perechi de ochi mai lăcrimează!

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!