Lista completă
De nu-mă-uita...
Uitării nu te-oi da nicicând
Îmi ești în suflet dulce floare
Ce-mi mângâie tăcerea blând
Acoperind-o cu petale.
Și de ți-oi curge-n ploi mărunte
Într-o fântână mă adună
Lipește-ți tâmplele cărunte
De gura mea sub clar de Lună.
Te-oi săruta. Sărut-poveste
Făptura ta să se-nfioare
Iar floarea aceea după creste
Să se înalțe vâlvătaie.
Apoi, topiți, vom fi culoare
De catifea va fi pictura.
Și-om povesti că dorul doare
De nu-i cunoști căutătura.
Uitării nu mă da nicicând
Chiar de m-oi pierde printre stele
Te-oi lumina în vis și-n gând
Floare cu suflet, a vieții mele.
poezie de Diana Olteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Diana Olteanu, adresa este: