Lista completă
Toamna
Toți acei ce-ntreaga vară
Au lucrat din zori în seară,
Toamna, cu roade bogate,
Au și fructe, și bucate.
Mere, pere în panere,
Prune bune și alune,
Și gutui amărui,
Cu puf galben ca de pui,
Must la cramă
Nuci și poamă
În năframă
Și tot felul de legume,
De nu le mai știi pe nume.
poezie de Demostene Botez din Abecedar (1953)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.
catren de Demostene Botez din Amiază de vară
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa la cămin
În odaia pentru mese
Stau pe patru rânduri dese
Mese mici,
Ca de pitici,
Și pe ele
Farfurii, furculițe, păhărele,
Toate ca pentru copii,...
Și copiii toți mănâncă
Dar
Matei cel mofturos
Scapă prăjitura jos:
Se tot uită lung la ea
Și ar plânge și nu vrea.
Dinu-i spune:
-Fii pe pace, îți dau prăjitura mea!
Știu că ție tare-ți place!
poezie de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miaunică
Miaunică e o pisică
Mică, mică, mititică,
Cu mustățile de nea
Și botic de catifea.
Păru-i negru mătăsos,
Subțirel, dar e frumos.
În picioare e-ncălțată
Cu ghetuțe moi de vată.
Astea-s ghete? sau pernuțe.
Stă cu cele cinci gheruțe
Și cum vede-un șoricel
Țipă, țipă după el.
poezie de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere
Ma-ntorn acasă încărcat
Ca o albină,
De soare mult ce-am adunat
Pe dealuri de lumină.
În ochi port pulbere de soare
Și-n gene,
Am strâns polen mărunt de zare
Ca-n lungi antene.
Și ca un zbor privirea mea
Pluti pe zare;
Gândirea nu-mi mai pare grea,
Nu mă mai doare.
Mă-ntorn acuma obosit
Pe-aleie de tei.
Port tot pământul nesfârșit
În ochii mei.
[...] Citește tot
poezie de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte te poate cuceri fără a te subjuga și o poți iubi fără necesitatea unui extaz necondiționat, a unei acaparări sau renunțări totale.
citat din Demostene Botez
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea este în stare să inspire o dragoste sau o pasiune. Ea are de multe ori acea parte de necunoscut și de mister fără de care nici dragostea pentru o femeie nu este cu putință.
citat din Demostene Botez
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când s-a descoperit tiparul, oamenii s-au obișnuit să-și transmită în mod frecvent gândurile, cunoștințele, simțămintele prin mijlocirea cărților. Acesta e un fapt social intrat în felul de viață al oamenilor.
citat din Demostene Botez
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea scrisă este rezultatul unei munci complexe de o calitate superioară. O asemenea carte este un prieten, un sfetnic, un îndemn, un mijloc de a te cunoaște tu însuți, cititor, mai bine. Ea este un învățător care te face să cunoști multe.
citat din Demostene Botez
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie
Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniță uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.
Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu știu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu știu cine să mă cheme.
Și pașii mei rasună după mine
Ca niște bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot in jur așa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.
Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulțime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În mușuroaie mari, pustietatea.
[...] Citește tot
poezie de Demostene Botez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Demostene Botez, adresa este:
