Cristian Petru Bălan

Mercur

Planetă lentă, capricioasă,
ciupită de vărsat meteoritic precum Luna,
sferă cu suflet greu şi inimă de fier,
unde o zi durează cât o lună pe Pământ,
unde nu poţi să spui vreodată
"vine ziua" sau "vine noaptea" - sau "pe diseară" -
căci jumătat' din tine arsă-i pe vecii de Soare,
pe când cealaltă parte-ţi zace-n gheaţă şi-n veşnic întuneric,
fără ca noaptea neagră să-ţi fie luminată de vreo lună...
Sărmană bilă cosmică pustie,
care mereu slăbeşti, făcându-te din ce în ce mai mică,
cum să-ţi opresc slăbirea, căci meteoriţii nu-ţi îngroaşă coaja?
Coboară deocamdată-n visul meu
să plângem împreună de însingurare!...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbii

Ca-n vis plutesc prin ierburi de poiene
Cu herbul coarnelor înveşmântate-n rouă,
Ieşind în tainici nopţi de sânziene,
Mugindu-şi doru-n raza lunii nouă.

Stau florile-aplecate şi-i ascultă,
Cununi de tei le plouă pe grumaze;
Hoinari robiţi de luna cea ocultă –
Li-s ochii plini de lacrimi şi de raze.

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wolfgang Amadeus Mozart (poem)

Pe-un piedestal imperial domneşte Mozart...
Din el, izvoare mari de cântece se-mpart
Şi viaţa ne-o inundă-n imense bucurii,
Căci el ne-nalţă-n ceruri cu-aripi de melodii.

În fermecatu-i flaut şi-n magica-i baghetă
E-un univers feeric şi unic pe planetă!
Eroii lui sunt veşnici - cum i-au descris libretul:
Don Juan, Constanţa, coruri şi Figaro, valetul...

Toţi cântă azi pe scene, de peste două veacuri,
Par graţioşi, romantici - şi-nving orice atacuri,
Iar muzica-i vioaie, cu graţii noi, superbe!
Sunt sute de concere, adevărate jerbe...

Sunt elegante toate, cu forţe neştirbite,
Cu timbru dulce, vesel - de-aceea sunt iubite!
Când se va naşte iarăşi un geniu ca un Zeus,
Care să-l egaleze pe Mozart Amadeus?

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cristian Petru Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străvechiul Tron îndoliat

În memoria Regelui Mihai I

S-a-ndoliat drapelul peste al Ţării plai
Şi clopotele bat cu dangăt plin de jale,
Căci s-a mutat la ceruri Regele Mihai,
Sfârşindu-şi lupta grea din zbuciumata-i cale...

A fost în fruntea Ţării un demn conducător;
Respect avea oriunde: şi-aici, şi la duşmani.
Ştia cum să-şi impună prezenţa cu onor
Şi îşi iubea poporul, ca vechii suverani.

Era-nţelept şi harnic, lucrând chiar munci de jos
Sau prefera să fie pilot de încercare.
Era-n război sau pace un rege curajos,
Voind să facă Ţara puternică şi mare.

Dar bolşevicii roşii avură un alt plan
Şi cu armata rusă, ei l-au forţat să plece...
Din depărtări, alături ne-a stat an după an,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan (8 decembrie 2017)
Adăugat de Cristian Petru Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu există nicăieri

Dragostea nu există nicăieri
câtă vreme nu cazi nepregătit într-însa
ca într-un black-hall cosmic
care te absoarbe puternic pentru a te expulza
în alte dimensiuni spirituale
pe care le confunzi cu paradisul
deseori nefolositor ţie întru totul,
dar un bun salvator pe moment,
lăsându-ţi impresia că eşti acolo un biet cobai rătăcit
în capcanele mirajelor
ce zboară ameţitoare în jurul tău
spre a te convinge că ai fost un intrus atemporal
tolerat într-un spaţiu
care nu te aştepta neapărat pe tine...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu răni, m-am rupt din Ţară...

Cu răni, m-am rupt din Ţară, din munţi şi din izvoare,
Târâş mă duce dorul prin dealuri şi câmpii.
Cu umbrele de nori plutesc pe-a ei răzoare
Şi-i sorb în piept parfumul din lunci, din flori, din vii...

Orice amurg mi-aduce zvon de tălăngi duioase
Sosind din depărtări prin brize de ocean,
Iar stelele-mi pulsează ecouri luminoase
De cânt de ciocârlie, de doine cu alean.

E taina grea pe care doar gândul meu o ştie,
Drapelul tricolor şi-o casă dintr-un crâng,
O salcie pletoasă pitită într-o vie
Şi-o lacrimă ascunsă sub crengile ce plâng...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea ta de înger

Privirea ta de înger e marea mea durere,
Crepusculul de flăcări şi zarea tremurând,
Şi roua de pe lujer, şi liniştea ce-mi piere
Un freamăt sunt, un cântec ce-mi intră-n piept, pe rând...
Simţirea mea e-un viscol, voinţa mea se-nclină;
Fără să vrei, din mine începi să mă alungi,
Dar mă întorc la maluri în vechea mea tulpină,
Şi-n noi nuntirea albă aprinde raze lungi.
Acum, supus iubirii, mă dărui fără teamă,
Statornic ca un munte cu miez aurifer,
Te-aştept în mari altare de nori, care te cheamă
Să-mi juri că-mi eşti stăpână pe robu-ţi auster...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Permanenţa iubirii

Nicicând orice iubire n-ar trebui să piară!
Atâta doar că jarul de nu-l hrăneşti, se stinge...
Prezenţa ei difuză se-aprinde-n suflet iară,
Dacă vreo stea mai nouă te-atrage şi te-ncinge...

Pot fi potop de stele, oceane de ispite,
Mieroase jurăminte şi glasuri dulci, de miere,
Iubirea când e sfântă, cu ziduri neclintite,
Rămâne-un Turn de Aur - mister între mistere...

Prin viscolele vieţii cu-asedii-n vijelie,
Cu lacrimi ne-nţelese, la margini de-ncercare,
Dar cu lumini în suflet, vei spune cu tărie:
Iubirea ce-a fost sfântă nicicând în veci nu moare!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţe magice

De-aş avea forţa magică să-ţi transform gândurile într-o mare,
aş vrea să fiu singura corabie plutind pe sclipirile valurilor ei,
să acostez numai la ţărmurile tale pline de flori
sau... aş vrea să să fiu o insulă
cu ţărmuri stâncoase şi înalte
în care se sparg
toate valurile stârnite de furtuni trecătoare -
dar nu sunt decât un bard sensibil ca o libelulă,
cu o liră în loc de inimă,
care singura putere ce o are
este să te transforme pe tine şi răsăriturile de soare
în cântece tăinuite care devin flori gânditoare,
dorind să rămână pe veci nemuritoare...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aprind eterne raze...

Se-aprind eterne raze în fiinţa mea de vise,
Sclipirea lor crescândă mă-nvăluie-n doiniri
Curgând printre portaluri de glorii larg deschise
Spre-un cer cu flori de gânduri şi pure re-nnoiri.

Le-am zis în taină: fie! - în valuri mari să vină
Să-mi spele ţărmul vieţii de-ascunsele dureri
Ce-mi traversează umbra-n vibrări ce se termină
Cu o tornadă-albastră de stele-n unduieri...

De-această sfâşiere de rezidiri solemne,
De-aceste rari renaşteri ce simt că-n mine cresc,
Tresaltă-ntreg neantul cu preamăreţe semne,
Şi tot ce-i bun în mine - eu Ţării-i dăruiesc!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!