Cristian Lisandru

Descântec

poate nu aţi observat până acum
dar mamele au tot timpul cuvintele la ele
noi le pierdem de prea multe ori
rămânând prizonierii muţi ai unor tăceri
abisale

de acolo ne salvează tot mamele
fireşte
fiindcă au învăţat descântece născute în alte lumi
iar atunci când ni le şoptesc la ureche
până şi timpul priveşte peste umăr
minunându-se de o asemenea magie

povestea merge întotdeauna mai departe
chiar dacă şi mamele
obosite de atâtea descântece şi de atâtea salvări
se retrag
la un moment dat

[...] Citeşte tot

Cristian Lisandru în Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (24 aprilie 2020)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea înţeleseseră ei atunci despre ce fel de liberare era vorba sau ce avea să însemne schimbarea macazului politic pentru viaţa lor simplă şi pornită cu opinteli către capitalismul pe care îl propovăduiau unii în Bucureşti, pe la televizoare sau prin gazetele care ajungeau în sat, dar porecla se lipise de fruntea lui Tănase ca şi cum ar fi fost unsă cu clei. Se pricopsise cu ea, dar nici că-i păsa atunci când era strigat astfel pe uliţă sau la cârciumă. Doar uneori cădea pe gânduri şi îi părea rău că nu se dusese şi el ca alţii în capitală pentru a lua certeficat de revol'ţionar. Auzise de la unii mai iuţi de picior sau care se sloboziseră în scăldătoare că aveai avantaje şi că te puteai orienta mai bine decât ăi de n-aveau hârtia la mână. Dar el rămăsese doar cu liberarea pe care o propovăduise în acel decembrie călduţ, după ce arsese steagul partidului luat pe lopată, cu stupii şi cu porecla. Mai multe nu-i dăduse noul regim. Iar cu fostul şef de post se împăcase până la urmă, la ce bun să ţină supărare dacă erau din acelaşi sat? Doar pentru doi pumni şi câteva înjurături aruncate la mânie? Într-o seară desfăcuseră o damigeană cu vin roşu, luaseră gâturile la două găini, le fripseseră în tuci şi, spre dimineaţă, când începuseră să cânte cocoşii şi învineţea cerul deasupra pădurii, îi dăduseră dracului pe toţi, indiferent de partid, cu tot cu politica lor de curve şi cu mişmaşurile lor...

Cristian Lisandru în Dezrădăcinare (2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

viaţă

Viaţa este un pictor neobosit care are de fiecare dată la dispoziţie pânza potrivită, pensula sau culoarea.

definiţie de Cristian Lisandru în povestirea "Ultimul tablou" (februarie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţa serenadelor ar putea fi trecută uşor cu vederea, pentru că nu toţi îndrăgostiţii trebuie să fie şi menestreli. Însă absenţa poeziei recitată sub banalul clar de lună înfige până la plăsele un cuţit cu lamă oţelită în ultimele inimi care bat romantic.

Cristian Lisandru în Picături de Insomnie, Day-Dreamer (noiembrie 2010)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacient

desprinde cerul la un colţ
trage uşor de el şi înveleşte-mi durerile
aş vrea să le simt albastre
despicate de şirurile ascuţite ale cocorilor
chemaţi către casă din depărtări neştiute
presară pudra de apus pe răni
şterge-mi lacrimile cu mătasea sângerie a răsăritului
şi rămâi în alăturare dulce
lângă fruntea cotropită de febră
pentru a-mi răcori fierbinţeala
prin zbuciumul neistovit al pleoapelor
într-un salon fără număr
abandonat nemărginirii din ochii tăi
eu sunt pacientul învelit cu cerul
până sub bărbie

poezie de Cristian Lisandru din Pledoarie pentru salvarea lacrimilor (19 aprilie 2010)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt capul de afiş al vieţii mele. Rămân un personaj secundar, cu pălărie de fetru şi impermeabil de vise.

Cristian Lisandru în Pălărie de fetru, impermeabil de vise (iunie 2009)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne întoarcem în cuvinte chiar şi atunci când amuţim iremediabil, când simulăm vorbirea tăcută şi plângem nescris.

Cristian Lisandru în Cuvinte (10 decembrie 2010)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

Pentru prima oară
în viaţă
am aflat
de ce plâng poeţii.

Au în suflete lacuri
de lacrimi.

Doar revărsarea lor
asigură oceanelor lumeşti
dreptul la existenţă.

poezie de Cristian Lisandru din Gânduri aşezate unele sub altele (16 mai 2012)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte a ultimei ierni

întorsesem fila
tocmai citeam un alt paragraf
din viaţa mea
căutam un capitol
în care personajul principal
avea să înţeleagă
sensul criptic al propriei naivităţi

râdeai ca o primăvară
(buze întredeschise
dinţi strălucitori
poftă de sărut)
se hârjoneau gândurile prin iarbă
iar ochii tăi adunau verde crud

iubito
(buzele noastre se căutau disperate)
mă voi reciti
în ultima noapte a ultimei ierni
la lumina amintirilor mele

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Atunci când vara se reinventa (15 martie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul este suma circumstanţelor atenuante pe care ni le acordăm atunci când viaţa noastră nu funcţionează aşa cum am dori.

Cristian Lisandru
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!