Cristian Lisandru

Fiindcă cel care priveşte are nevoie de provocări, totuşi... Un ceva care să-i pună imaginaţia la încercare, care să-l determine să se rupă de realitatea imediată şi să intre cu totul în acel decor. Să intre, da, să fie parte a scenariului, să fie tulburat şi să înţeleagă tulburarea personajelor. Asta face un artist, asta ar trebui să facă un artist. Permite (ar trebui să permită) privitorilor să pătrundă, încetul cu încetul, în interiorul creaţiei sale, în profunzimea sa, de fiecare dată. Dacă îi laşi pe margine, oamenii vor privi câteva zeci de secunde, vor da din cap – admirativ sau nu, dar mai degrabă cea de-a doua variantă – şi vor trece mai departe. Nu vor rămâne cu nimic, nu vor mai rumega întrebări, vor ajunge la ieşire şi îşi vor relua vieţile ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Şi atunci? Atunci rămâne o trudă zadarnică, o nefericire mută, fiindcă artistul nu a reuşit să pună la un loc cele două realităţi... Realităţile lor şi realitatea sa.

Cristian Lisandru în Lumea de dincolo de fereastră (21 august 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ca şi cum din versuri mi-ai plecat...

Mi-e dor de tine ca de-o lună plină,
Iubita mea cu buclele în vânt,
E noaptea-n care îţi recit şi-ţi cânt
Atins de rău şi absolvit de vină.

Şi păunescian mi-e dor de tine,
E ca şi cum din versuri mi-ai plecat
Spre-a scrie un scenariu separat
În altă lume, unde ţi-e mai bine.

Un dor extrem, ca o anomalie,
S-a infiltrat în mine, insolent,
Cuprins de poftă, mă consumă lent
Şi face din carnagiu sindrofie.

Mi-e dor de tine ca de o durere
Pe care-o simţi în oase, ceas de ceas,
Iar fără ea te-ntrebi ce-a mai rămas

[...] Citeşte tot

Cristian Lisandru în Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (10 februarie 2020)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războiului îi mai place să te gâdile şi la tălpi şi aşa-i place de mult că ţi le ia dacă nu eşti atent.

Cristian Lisandru în Picături de Insomnie, Unde dai şi unde crapă (noiembrie 2010)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoetic

mi-aş fi dorit să mă nasc într-o cârciumă
aş fi strigat încă un rând
făceam cinste
plecam pe trei cărări
luam viaţa în piept mai de dimineaţă
înainte de cântatul cocoşilor
atunci când sclipesc şinele tramvaiului
iar tu nu mai ştii dacă e bine să păşeşti între ele
până la primul stop

am plimbat viaţa printre riduri ca un ghid
m-am rupt în bucăţ
am dat şpagă insomniilor
uneori am închiriat o femeie
blondă brunetă roşcată
dimineaţa plângeam ca un prost
abia după aceea beam cafeaua
pahar de plastic
butic de cartier

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru (24 mai 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!