Contele de Lautreamont

Fără îndoială, între cele două limite extreme, ale literaturii tale, aşa cum o înţelegi tu, şi a mea, există un număr nesfârşit de trepte de mijloc şi n-ar fi greu să înmulţeşti subîmpărţirile; dar n-ar folosi la nimic, şi s-ar ivi primejdia de a da ceva îngust şi fals unei concepţii eminamente filozofice, care încetează de a mai fi raţională, îndată ce nu mai e înţeleasă cum a fost gândită, adică în amploare. Tu ştii să uneşti înflăcărarea cu lăuntrica răceală, cercetător de o fire închisă; în sfârşit, cât despre mine, te socotesc desăvârşit... Şi tu nu vrei să mă înţelegi! Dacă nu eşti prea sănătos, urmează-mi sfatul (cel mai bun pe care ţi l-am pregătit), şi du-te de fă o plimbare pe câmp. Jalnică despăgubire, ce spui? După ce vei fi luat aer, vino să mă vezi: simţurile îţi vor fi mai liniştite. Nu mai plânge; nu voiam să te mâhnesc. Nu-i aşa prietene, că, până la un anume punct, cânturile mele ţi-au câştigat încuviinţarea?

Contele de Lautreamont în Cânturile lui Maldoror
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt unii care scriu spre a capta aplauzele oamenilor, cu ajutorul a nobile însuşiri ale inimii pe care închipuirea le născoceşte sau pe care ei pot să le aivă... Eu mă slujesc de geniul meu spre a zugrăvi desfătarea cruzimii! Desfătări nu trecătoare, prefăcute, ci care au început cu omul şi vor sfârşi cu el. Oare geniul nu se poate uni cu cruzimea în hotărârile tainice ale Proniei? Sau, pentru că eşti crud, nu poţi avea, oare, geniu? Se va vedea dovada în cuvintele mele; nu ţine decât de voi să mă ascultaţi, dacă vă învoiţi...

Contele de Lautreamont în Cântecele lui Maldoror
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să făureşti maşinal creierul unei poveşti somnifere, n-ajunge să diseci nerozii şi să-mpodobeşti foarte, cu repetate doze, sprinteneala minţii cititorului, în aşa fel încât simţurile înţelegerii să-i fie paralizate pe tot restul vieţii, prin legea fără de greş a oboselii; mai trebuie, în afară de asta, printr-un potrivit fluid magnetic, să-l pui cu iscusinţă în imposibilitatea somnambulică de a se mişca, silindu-l să-şi înece de-ntunecime ochiul, împotriva propriei firi, la aţintirea ochilor tăi.

Contele de Lautreamont în Cântecele lui Maldoror. Cântul al şaselea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti mai frumos decât noaptea, răspunde-mi, tu, ocean, vrei să-mi fii frate?

citat clasic din Contele de Lautreamont
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut un legământ cu prostituţia ca să strecor desfrâul în sânul familiilor. Îmi amintesc de noaptea care trecuse înaintea acestei legături de primejdie. Zării în faţa mea un mormânt. Auzii un licurici, mare cât o casă, care-mi spuse: "Am să-ţi fac lumină. Citeşte inscripţia. Nu din partea-mi vine această înaltă poruncă." O răsfirată lumină de culoarea sângelui, la a cărei înfăţişare fălcile îmi clănţăniră şi braţele îmi căzură neputincioase parcă, se împrăştie prin văzduhuri până-n zori. Mă sprijinii de un zid dărâmat, căci eram gata să mă prăbuşesc, şi citi: "Aici zace un adolescent care a murit bolnav de piept; ştiţi de ce. Nu vă rugaţi pentru el."

Contele de Lautreamont în Cântecele lui Maldoror. Cântul întâi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă pământul ar fi acoperit de păduchi, ca malul mării de fire de nisip, stirpea umană ar fi nimicită, pradă unor înfiorătoare dureri. O, ce privelişte! Iar eu, cu aripi de înger, neclintit în văzduh, s-o contemplu!...

Contele de Lautreamont în Cântecele lui Maldoror. Cântul al doilea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este vrednic de o inteligenţă mare şi simplă! cel mai mărunt fenomen al naturii, dacă poartă-n sine mister, va deveni, pentru înţelept, fagure pururi izvorâtor de gândire. Şi dacă oarecine vede un măgar mâncând o smochină sau o smochină mâncând un măgar (aceste două prilejuri nu te întâmpină prea des, decât doar în poezie), fiţi siguri că după ce va fi rămas vreo două sau trei minute pe gânduri, ca să ştie încotro să încline, va părăsi făgaşul virtuţii şi o să se apuce să râdă ca un cocoş! Ci încă nu-i cu totul şi cu totul dovedit că ei, cocoşii, ar deschide înadins clonţul să se scălâmbăie aşa cum obişnuieşte omul şi să se dedea la cine ştie ce chinuită strâmbătură.

Contele de Lautreamont în Cântecele lui Maldoror. Cântul al patrulea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare ţară, sunt feluriţi zei, ici, crocodilul, dincolo, vânzătoarea de dragoste; însă, când e vorba de păduche, la acest nume sacru, sărutând pretutindeni deopotrivă lanţurile sclaviei lor, noroadele toate îngenunchează împreună pe augustele trepte ale templului, la tronul idolului pocit şi sângeros. Neamul care n-ar asculta de propriile sale instincte de târâre şi ar da semne de revoltă, acel neam ar dispărea mai curând sau mai târziu de pe faţa pământului, ca o frunză de toamnă, nimicit de răzbunarea neînduplecatului zeu.

Contele de Lautreamont în Cântecele lui Maldoror. Cântul al doilea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea familie universală a oamenilor este o utopie demnă de logica cea mai mediocră.

Contele de Lautreamont în Cântecele lui Maldoror
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elefantul te lasă să-l mângâi. Puricele nu.

citat din Contele de Lautreamont
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!