Să-ți spun ce este dragostea adevărată. E credință oarbă, umilință fără preget, supunere desăvârșită, încredere și dăruire împotriva ta însuți, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îți dai inima și sufletul întreg celui care ți le va zdrobi.
Orice am încercat să fac în viață, am încercat cu toată inima să fac bine; oricărui lucru căruia m-am dedicat, m-am dedicat complet, având scopuri înalte și, pe scurt, întotdeauna am fost extrem de onest.
Până la vârsta de 50 de ani, am învățat cea mai dură lecție. Am descoperit că numai câteva lucruri sunt cu adevărat importante. Am învățat să luăm viața în serios, dar niciodată pe noi înșine.
Nu aș fi putut niciodată să fac ceea ce am făcut fără obiceiul punctualității, al ordinii și al sârguinței, fără determinarea de a mă concentra asupra unui singur subiect în parte.
Sunt sigur că întotdeauna m-am gândit la Crăciun, când i-a venit vremea, ca la un timp bun, un timp plăcut, în care să fii blând, iertător, mărinimos, singurul timp pe care îl știu, în calendarul lung al anului, când bărbații și femeile par să-și deschidă la unison, din propria voință, inimile închise.
N-ar trebui să ne fie niciodată rușine de lacrimile noastre, căci ele sunt o ploaie binefăcătoare pe praful pământului care ne împăienjenește privirea, împovărându-ne inimle înăsprite.
Prin urmare, de-a lungul vieții, cele mai rele slăbiciuni și josnicii ale noastre sunt, de obicei, comise pentru oamenii pe care îi disprețuim cel mai mult.
