Lista completă, pagina 2
Pierdut
Singur și abătut
Toată noaptea pe lac,
Unde se-întinde ceața și se insinuează negurile,
Fluierul unei bărci
Cheamă și strigă necontenit,
Ca un copil pierdut
În pânza lacrimilor, abandonat,
Căutând sânul
Și ochii portului.
poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sunt un idealist. Nu știu unde merg, dar merg pe drumul meu.
citat din Carl Sandburg
Adăugat de Laurentiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


- curaj (vezi și vitejie)
- Curajul este un dar. Cei care îl au nu știu niciodată că îl au până când nu-i trec testul. Iar cei care au descoperit că îl au nu știu niciodată dacă îl vor mai avea la al doilea test.
definiție de Carl Sandburg
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!


De pe țărm
O pasăre gri singuratică
Îndepărtându-se-n zbor, micșorându-se la orizont,
Singură în umbrele, în grandoarea și-n vâltoarea
Nopții și-a mării,
A stelelor și-a furtunilor.
Departe, planează și se clatină deasupra întunericului,
Departe, se leagănă și înfruntă bezna de-afară,
Departe, în vânt, în ploaie și-n necuprins,
Departe, în groapa acestei imense lumi negre,
Unde se înfruntă negurile, guvernează cerul, răsuflă marea,
Unde ceața-i iubire și zborul extaz,
Gloria șansei și pericolul morții
Sunt tovarășii aripilor ei încântate și înfrigurate.
Departe, în adâncul lumii imense și întunecate,
Dincolo de lungile frontiere unde, odată ajunse,
Spuma și deriva valurilor răzvrătite dispar,
Deasupra mareelor care se-avântă și se retrag, și se destramă.
poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Stele, cântece, chipuri
Adună stelele, dacă asta ți-e dorința.
Adună cântecele și păstreză-le.
Adună chipurile femeilor.
Adună-le și păstrează-le pentru ani și ani.
Apoi... desfă-ți mâinile, lasă-le să plece și spune adio.
Lasă stelele și cântecele să plece.
Lasă chipurile și anii să plece.
Desfă-ți mâinile spune adio.
poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fericire
Am rugat pe profesorii care țin prelegeri despre sensul vieții
să-mi spună ce-i fericirea.
Am mers apoi la directorii faimoși care conduc munca
a mii și mii de oameni.
Ei au dat din cap și-au surâs, adică s-au prins că
încercam să-i iau peste picior.
Apoi, într-o după-amiază de sâmbătă, colindând pe malurile
râului Des Plaines,
am văzut o mulțime de unguri sub copaci
cu femeile și copiii lor,
cu un butoiaș de bere și un
acordeon.
poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nimic nu se întâmplă înainte de a fi visat.
citat din Carl Sandburg
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fie ca tufișul nobil să-și sape adânc rădăcina și să crească, încât să spargă bolovanul.
citat din Carl Sandburg
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!


- poezie (vezi și poem)
- Poezia este jurnalul animalului marin care trăiește pe uscat dorind să zboare în aer. Poezia este o căutare de silabe pentru a fi strigăte la barierele necunoscutului și incognoscibilului. Poezia este scrierea fantomatică care spune cum sunt făcute curcubeele și de ce dispar.
definiție de Carl Sandburg
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Când o națiune decade sau o societate dispare, una din condiții este mereu aceeași; au uitat de unde au venit. Au pierdut din vedere ce i-a adus împreună.
citat din Carl Sandburg
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Carl Sandburg, adresa este:
