Lista completă
Cât cer încape într-o inimă
În orizonturi depărtate ar vrea sfiala să-și aprindă
Când adevărul chipu-și frânge în ochii ei ca-ntr-o oglindă,
Ca o nătângă a simțit și a iubit doar în tăcere
Neliniștită-această mare ce-ar vrea să-i fie valul miere.
Atunci când nimeni nu se-așteaptă să fie iarăș atacat,
În pânze dese de păianjen iubirile-i s-au agățat,
Și câte taine prinse-n plasă, doar intervenția divină
Mai poate cântări cât cer încape-n ea și câtă vină!
Când patru mâini împreunate își spun povești despre păcat,
E frumusețea ei enigmă atât de greu de judecat,
Dar cine-a hotărât s-o frângă ca pe-o pâine aburind
Și pe pleoape să-i așeze această hartă tăinuind
De câte zvârcoliri mai poate să aibă parte valul ei,
Câți pași ar mai putea să-adune când spinii morții-atârnă grei
Pe fruntea prea ades lovită de zidul dur de neputință
De-a nu iubi până la capăt, strivită-ades de necredință.
poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aia nu vreau eu să fiu poetă, cică poeții toți au murit săraci.
aforism de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Durerea păzește stâna în timp ce plăcerea deschide poarta pentru lupi.
aforism de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia aștept să scap de mândrie pentru a mă mândri apoi cu modestia mea.
paradox aforistic de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am impresia că s-au creat anticorpi pentru bun simț și slavă Domnului, mai sunt câțiva care n-au aflat asta.
aforism de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii din stomac își iau la un moment dat zborul în schimb păsărelele de la cap refuză până și plecarea în țările calde.
citat din Camelia Buzatu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
I-am întrebat pe toți dac-au mai auzit de mine
și toți au spus"nu"
doar cupa ce avea pe fundul ei un pic de vin
a spus
privește
abia acum ne-am pupat
pe buza ta de sus încă dansează din buric nemărginirea
în picătura mea de vin
rămasă e esența ta eternă
privește
ești aici
doar forma ta de lut dispare
acum ești cea dinainte de născare.
poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta frământat
Ți-au intrat crăpăturile mâinilor
în pâine,
mamă,
de-atâta frământat
cu lacrimă și miere
inima ți s-a adâncit în alb
genele ți s-au odihnit pe rumeneala ei,
chiar dacă troienele se ridicau
mereu tot mai amenințătoare pe la tâmple
nici măcar ploile
ce-ți murdăreau cerul sufletului
nu-ți făceau pâinile mai amare,
cu toate că încet încet
deveniseși rana unui tăceri
atât de mică
printre înțelepciunea altor tăceri
încât știam că
nu vei mai avea niciodată dorințe!
poezie de Camelia Buzatu din Spinii secundelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus și jos adunat
Limba morții este aspră
așa cum e limba câinilor,
îți linge rănile și-ți domesticește zilele,
lipicioasă ca urmele melcilor în iarba udă
centura argintie care-ți va încinge traseul
e îmbibată cu otrava plăcerii.
Sus și jos adunat,
prin cele două inele de logodnă lipite pe linia orizontului,
întrezărești insula promisă,
auzi cum pășește altfel aici liniștea ploii,
dacă te forțezi poți chiar să deslușești sunetul
pietrelor justițiare lovind în fereastra luminii
ca-n bolurile tibetane.
poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg înrămat
În mijlocul casei copilăriei cu lut pe jos
am sădit un copac,
acum pot să mă plimb prin toată pădurea!
O pasăre cântă-ntruna o melodie de inimă îngenuncheată,
cu tot cu flăcările în care și-au aruncat umbrele
țigăncile s-au strâns în luminiș sub lampa cu gaz.
"Desântă-mi tu fato,
descântă-mi de dragoste învrăjbită,
orânduiește-mi un alt destin în oglinda timpului,
vreau să-mi fac loc sub umbra florii castanului,
ca-ntr-un marsupiu să dorm,
în cântecul moale al păsărimii,
fugară din amurgul înrămat".
poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Camelia Buzatu, adresa este:
